După victoria importantă obținută de Maia Sandu în fața lui Igor Dodon în turul II al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020, mandatul președintelui ales este marcat de provocări majore pe plan intern și extern, reprezentate de așteptările cetățenilor și partenerilor de la Vest privind adoptarea unor reforme durabile, combaterea corupției, dezvoltarea economică, recalibrarea relației cu Federația Rusă, simultan cu intensificarea procesului de democratizare și europenizare.

Pentru Orientul Mijlociu și subregiunile sale conflictuale, începutul și încheierea ultimului an al deceniului pot fi puse, fără șovăială, sub semnul maximei moștenite de la poetul roman Publius Ovidius Naso - „numai prin felul în care sfârșește, o lucrare poate fi apreciată la adevărata sa valoare”.
Pentru regiunea Golfului Arabo-Persic, anul 2020 a început și s-a încheiat cu câte o „dureroasă și amară” vărsare de sânge.

Din partea editorului

După ședința Consiliului European de săptămâna trecută se poate spune că Uniunea Europeană (UE) trece printr-o perioadă dificilă.
Evoluțiile legate de Brexit nu au finalitate, iar ascensiunea Franței, datorată încercărilor președintelui său de a prelua conducerea peisajului european, confirmă cât de firavă este uniunea; următorul an va fi decisiv pentru viitorul acesteia.

Ajustarea mecanismelor de răspuns la noile provocări și amenințări - aflate în continuă dinamică la nivel global - în contextul pandemiei de COVID-19, împreună cu coordonarea și sprijinirea eforturilor statelor membre pentru a înțelege și identifica dimensiunile crizei economice, sociale și politice în orizont post-pandemie, constituite obiective prioritare pentru Organizația Națiunilor Unite.

Lumea Orientului Mijlociu a aşteptat ca pe o „Zi a tuturor timpurilor” deznodământul alegerilor prezidenţiale americane.
Atât campania electorală, cât şi declaraţiile lansate de Joe Biden prevestesc, fără doar şi poate, o schimbare stilistică şi metodică, ceea ce nu înseamnă cu necesitate o ruptură şi o distanţare de sacramentele imuabile ale politicii americane şi nici o schimbare dramatică şi revoluţionară în ceea ce priveşte acel infailibil american „soul and style of life”. Şi aceasta cu atât mai puţin cu cât regiunea de care vorbim are propriile sale structuri care nu se schimbă prin exclusivele schimbări periodice care se petrec în Manhattan.

În anul 1987, Republica Turcia şi-a depus candidatura de aderare la comunitatea unității europene, statutul oficial de țară candidată fiindu-i acceptat abia în 1999. Începute după încă 6 ani, în 2005, negocierile propriu-zise de aderare au ajuns, astăzi, “pe o linie moartă”, după descrierea făcută de Consiliul Europei.

În decembrie se împlinesc zece ani de când, în urbea tunisiană Sidi Bouzid, un tânăr şi modest negustor ambulant de zarzavaturi, fructe şi mărunţişuri artizanale, Mohammed Bouazizi, a fost interpelat de o patrulă a poliţiei care l-a molestat, cerându-i tradiţionalul bacşiş şi care apoi a procedat la confiscarea brutală a mărfii. Faţă de inutilitatea protestelor pe lângă autorităţile locului, Mohammed Bouazizi s-a autoincendiat şi a murit. Sacrificiul său a aprins flăcările revoltelor arabe contestatare şi revendicative care, ca într-un joc de domino, aveau să cuprindă, aproape în întregime, Orientul arab cu Mashrequl şi cu Maghrebul său.

Alegerile prezidențiale recente din Republica Moldova au fost caracterizate de media internațională drept o competiție geopolitică între Occidentul democratic și Rusia lui Vladimir Putin. Dar de fapt, această ipoteză a fost dezavuată de toți actorii, atât interni cât și externi, în mesajele lor referitoare la cursa electorală abia încheiată.

Preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev şi prim-ministrul armean Nikol Pashinian au semnat, la 9 noiembrie, prin intermediul unei video-conferinţe, un armistiţiu între Armenia şi Azerbaidjan. Mediat de Rusia, armistiţiul modifică în mod dramatic situaţia din teren, stabilind „realităţi noi” pentru mulţi ani de acum înainte.