Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova: rușii nu au mai venit (de data aceasta)
Alegerile prezidențiale recente din Republica Moldova au fost caracterizate de media internațională drept o competiție geopolitică între Occidentul democratic și Rusia lui Vladimir Putin. Dar de fapt, această ipoteză a fost dezavuată de toți actorii, atât interni cât și externi, în mesajele lor referitoare la cursa electorală abia încheiată.

Vladimir SOCOR

19/11/2020 Regiune: Rusia Tema: Geopolitică

Întâlnirea dintre președinții Putin și Dodon din 2017. Dodon tocmai a pierdut al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova (Sursa: Moldova.org)

Alegerile prezidențiale recente din Republica Moldova (primul tur de scrutin a avut loc la 1 noiembrie, iar al doilea la 15 noiembrie) au fost caracterizate de media internațională drept o competiție geopolitică între Occidentul democratic și Rusia lui Vladimir Putin. Dar de fapt, această ipoteză a fost dezavuată de toți actorii, atât interni cât și externi, în mesajele lor referitoare la cursa electorală abia încheiată. Evitarea competiției geopolitice, dacă nimic altceva, a fost abordarea lor de bază comună (vezi EDM, 28 octombrie, 17 noiembrie). Deși nu a fost recunoscută în mod declarativ pe durata campaniei, această abordare a devenit oficială, ca răspuns la rezultatul alegerilor.

Putin, care practic îl abandonase pe președintele în exercițiu, Igor Dodon, înaintea alegerilor (vezi mai jos), a fost unul dintre primii lideri internaționali care a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria obținută: „Mă bazez pe mandatul dumneavoastă ca președinte ca să facem posibilă o dezvoltare constructivă a relațiilor dintre țările noastre” (kremlin.ru, 16 noiembrie). La rândul său, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, i-a amintit președintelui ales că relațiile economice cu Rusia sunt în interesul Republicii Moldova (RIA Novosti, 16 noiembrie), făcând aluzie la dialogul demarat pe timpul mandatului scurt de premier al Maiei Sandu din 2019. Acțiunile Kremlinului reprezintă cea mai recentă dovadă a faptului că l-a „repudiat” pe Dodon - și sunt cu atât mai usturătoare cu cât acesta din urmă contestă rezultatele alegerilor în instanțele de judecată moldovenești.

Președintele ales, Maia Sandu, a avut întâlniri individuale, de la egal la egal, cu ambasadorii Uniunii Europene, SUA, României și Rusiei în prima zi după alegeri. Rezumatele acestor întâlniri au fost convergente, punând accent pe nevoile dezvoltării interne a Republicii Moldova. Mai mulți de lideri occidentali au trimis felicitări, în timp ce președintele ucrainean Vladimir Zelenskiy a fost primul lider străin care a invitat-o pe Maia Sandu să facă o vizită în țara sa. Cu toate acestea, este posibil ca prima vizită a acesteia să fie la Bruxelles (Moldpres, Unimedia, 16 noiembrie).

În prima conferință de presă de după alegeri, Maia Sandu a anunțat o politică de „echilibru real” prin dialog cu Europa, Statele Unite, Rusia, precum și cu vecinii România și Ucraina, pornind de la „interesele cetățenilor Republicii Moldova” (adică dezvoltarea internă) (Unimedia, TASS, 16 noiembrie). „Echilibrul real” este destinat a fi o corecție a „mantrei” lui Dodon de „politică externă echilibrată”, care de fapt a fost unidirecțional rusofilă (vezi EDM, 13, 20 februarie) însă a fost în mod crud nerăsplătită de către Rusia în ultimul an de mandat al lui Dodon (vezi mai jos).

Între timp, Sandu a confirmat ambasadorului rus în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, precum și mass-media rusești că se gândește ca, la un moment dat, să întreprindă o vizită la Moscova. O astfel de vizită a fost pregătită în toamna anului 2019, pe timpul scurtului mandat de premier al Maiei Sandu. Aceasta a afirmat că agenda sa ca președinte este neschimbată: redeschiderea pieței rusești pentru produsele agricole moldovenești, finalizarea aranjamentelor cu privire la statutul legal și pensiile angajaților moldoveni din Rusia și stabilirea unei „relații bazată pe respect reciproc”, la fel ca în cazul oricărei alte țări. „Bineînțeles că Transnistria reprezintă cea mai serioasă problemă. […] Căutăm și vom continua să căutăm o soluție politică” (TASS, RIA Novosti, BBC News – Russian Service, NewsMaker, 16, 17 noiembrie).

Într-adevăr, Rusia lui Putin „se amestecă în alegeri externe” și „își extinde influența negativă”; însă nu procedează astfel tot timpul și în aceeași măsură împotriva tuturor țărilor. Are priorități diferite în momente diferite, iar Republica Moldova nu s-a aflat în fruntea listei în ultimii ani. După alegerea rusofilului Dodon ca președinte, Moscova a trecut de la o îmbrășișare simbolică a lui Dodon la neglijare inofensivă, apoi la ignorare, ca spre final să îl abandoneze complet.

Pe durata alegerilor prezidențiale care tocmai s-au încheiat (la fel ca și în 2019), Rusia nu a răspuns solicitărilor repetate ale lui Dodon de a primi în Republica Moldova vizita lui Putin și vizita Patriarhului Kirill, de a organiza un forum rusesc de afaceri și investiții la Chișinău, de a împrumuta Republica Moldova cu 200 de milioane de euro (237 milioane de dolari, o primă tranșă a unui împrumut în valoare de 500 de milioane de euro/593 de milioane de dolari). În urmă cu câteva luni, Moscova a încetat chiar să îl mai primească pe Dodon pentru întâlniri bilaterale cu Putin. Kremlinul nu a întreprins niciun demers de mobilizare a lucrătorilor moldoveni din Rusia ca să meargă să voteze pentru Dodon, iar Moscova nu a mai îndemnat Tiraspolul să mobilizeze electoratul transnistrean să voteze pentru președintele în exercițiu (doar 31.000 de persoane au trecut granița ca să voteze, mai puțini decât cei 37.000 pe care fostul demnitar Vladimir Plahotniuc i-a obținut de la Tiraspol, în 2019, pentru a sprijini Partidul Socialist al lui Dodon). De asemenea, Kremlinul nu a susținut campania de realegere a lui Dodon în media rusească. Singurul lucru pe care l-a făcut Moscova de data aceasta a fost să ofere 20.000 de tone de motorină pentru fermierii moldoveni și cinci utilaje pentru deszăpezire, pentru primăria socialistă a Chișinăului (vezi EDM, 28 octombrie).

Maia Sandu și echipa sa sunt în totalitate pro-occidentali conform actualei definiții a acestui concept, adică adoptă modele și standarde de guvernare, administrație publică, educație și emancipare culturală occidentale, cu îndrumare și cu asistență economică din partea Uniunii Europene condiționată de eficiența Republicii Moldova. Nu există o dimensiune „geopolitică ” per se a afinității occidentale a Republicii Moldova. Însă implicit și în ultimă instanță, aceasta se rezumă la aducerea Europei în Republica Moldova și menținerea la distanță a influenței negative a Rusiei. Cu toate acestea, o parte semnificativă a electoratului moldovean nu este pregătită să înțeleagă a doua parte - referitoare la Rusia - a acestei ecuații și este chiar mai puțin pregătită să „geopolitizeze” orientarea aleasă de țara lor. Situația Republicii Moldova este foarte diferită de cea a Ucrainei sau a Georgiei în această privință. Dorința de a se „îndepărta” de Rusia, de a renunța la poziția de neutralitate, de a adera la Organizația Atlanticului de Nord (NATO), sau măcar de a înfrunta Rusia cu privire la actualul conflict „înghețat” din Transnistria se întâlnește doar la o minoritate politică din Republica Moldova.

De aceea, campania prezidențială a Maiei Sandu (ca și campaniile sale anterioare) nu a abordat teme de natură „geopolitică” și de identitate națională. Ea și echipa ei politică nu au vorbit despre alegerea Occidentulului în detrimentul Rusiei sau despre „intergarea” în UE a R. Moldova, darămite NATO; nici nu au abordat problematica transnistreană și nici nu au criticat Rusia în vreun fel. Campania lui Sandu nu a pus problema opoziției dintre identitățile moldovenească și românească și să nu mai vorbim despre unificarea prezumtivă a celor două țări. În fine, a evitat aducerea în discuție a unor probleme spinoase din memoria istorică a Republicii Moldova - denaturate până astăzi de moștenirile rusească și sovietică.

În locul unei astfel de „geopolitici”, campania Maiei Sandu s-a axat pe combaterea corupției, epurarea sistemelor de justiție și siguranță națională și a promis să aducă (dacă urma să fie aleasă) fonduri occidentale pentru reforma sistemelor educațional și medical. În pofida reputației lui Sandu de adept al liberalismului economic, șapte din cele zece puncte  ale programului ei electoral fac referire la măsuri de protecție socială. Fapt deloc surprinzător, având în vedere economia precară a Republicii Moldova. Chiar și înainte de apariția epidemiei de coronavirus, guvernul Sandu adoptase, în 2019, un buget orientat pe protecția socială.

NB: Articolul a fost publicat pentru prima dată în limba engleză în Eurasia Daily Monitor, Ediția 17, Nr. 164.