Acasa Articole si analize Ediţii tiparite Autori
Materiale
Dr. Ion I. JINGA
Născută în 1945 din „cenușa” celui de-al Doilea Război Mondial, Organizația Națiunilor Unite a fost înființată – după cum spunea Dag Hammarskjold, cel de-al doilea Secretar General al său – „nu pentru a duce omenirea în Rai, ci pentru a o salva de Iad”.
01/10/2020 Articol gratuit Regiune: NATO Tema: Geopolitică și geostrategie
Denis CENUŞĂ
Criticile aduse de liderii europeni regimului condus de Vladimir Putin, pe fondul acuzațiilor privind încălcarea dreptului internațional, nerespectarea drepturilor omului și împlicarea în acțiuni de subminare a democrației și a statului de drept în zonele de influență, readuc în discuție nevoia stringentă a redefinirii relațiilor economice, politice și diplomatice dintre UE și Federația Rusă.
28/09/2020 Articol gratuit Regiune: Rusia Tema: Geopolitică și geostrategie
George Cristian MAIOR
Parteneriatul dintre România și SUA este deopotrivă un reper important în politica externă a țării noastre, dar și un angajament ferm care ne definește opțiunile. Colaborarea dintre România și Statele Unite a fost și continuă să fie cu atât mai prețioasă și reciproc benefică, cu cât în toți anii de cooperare au fost realizate cu succes multiple acțiuni strategice care să răspundă noilor provocări la adresa securității aliate. Declarația comună privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI din 2011 a dinamizat relațiile și este principalul document politic bilateral care consolidează securitatea și prosperitatea comună.
26/09/2020 Articol gratuit Regiune: Global Tema: Geopolitică și geostrategie
Ambasador profesor Dumitru CHICAN
La mai puţin de o lună după ce federaţia Emiratelor Arabe Unite a anunțat oficial stabilirea de relații directe, politico-diplomatice şi în orice alte domenii cu Israelul, la 11 septembrie, Casa Albă a anunțat repetarea unei asemenea decizii de către micul dar bogatul regat al Bahrainului, semnarea acordului israeliano-bahrainez fiind stabilită pentru data de 15 septembrie, tot la Casa Albă.
16/09/2020 Articol gratuit Regiune: Orientul Mijlociu Tema: Geopolitică și geostrategie
Ambasador profesor Dumitru CHICAN
Identitatea națională a Libanului este o realitate creată după primul Război Mondial, când, în virtutea faimoaselor acorduri anglo-franceze din 1918 numite după numele inginerilor lor, englezul Mike Sykes și francezul Francis Georges-Picot, Orientul Mijlociu era împărțit între Franța și Marea Britanie, după principiul 'divide et impera'.
12/09/2020 Articol gratuit Regiune: Orientul Mijlociu Tema: Geopolitică și geostrategie
Vladimir SOCOR
Articolul este disponibil momentan doar în limba engleză
12/09/2020 Articol gratuit Regiune: Rusia Tema: Geopolitică și geostrategie
Jelena MILIĆ
Cercetări recente arată ca 65% din cetățenii sârbi sunt în favoarea consolidării cooperării dintre Serbia și SUA, în domenii precum securitatea, apărarea și economia.
03/09/2020 Articol gratuit Regiune: Balcanii de Vest Tema: Geopolitică și geostrategie
Constantin IACOBIŢĂ
Din partea editorului
25/08/2020 Articol gratuit Regiune: Global Tema: Geopolitică și geostrategie
Muhammad FAISAL
Materialul este disponibil momentan doar in limba engleza
25/08/2020 Articol gratuit Regiune: Global Tema: Geopolitică și geostrategie
Iulia Monica OEHLER-ŞINCAI
De câteva decenii, suntem martorii unor transformări profunde, rapide şi adeseori neaşteptate în planul relaţiilor internaţionale. Economiile emergente au devenit treptat motorul economiei mondiale, iar în planul relaţiilor internaţionale acestea au reconfigurat balanţa puterii astfel încât Triadei formate din SUA, UE și Japonia i s-a alăturat grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Republica Africa de Sud), dar şi alte ţări, precum Indonezia şi Turcia, cu planuri ambiţioase de politică externă.
21/08/2020 Articol gratuit Regiune: Global Tema: Geopolitică și geostrategie
6 7 8 9 10 Pagina 8 din 14