Lamia FOUAD
La începutul lunii ianuarie 2020, Adunarea Generală a ONU anunţa că, în conformitate cu prevederile Articolului XIX din Cartă, Libanului i-a fost suspendat dreptul de vot în cadrul Adunării Generale, ca măsură punitivă pentru neplata contribuţiei financiare pe ultimii doi ani, în valoare nominală de 459.000 de dolari. Ministrul libanez de externe, Gebran Basil, ginere al preşedintelui Michel Aoun şi lider executiv al formaţiunii politice Mişcarea Patriotică Liberă, înfiinţată de şeful statului, a respins orice resposabilitate a Ministerului Afacerilor Externe pentru această situaţie, angajându-se într-o polemică vituperantă cu colegul său de la Finanţe. Rezoluţia organizaţiei internaţionale, ca şi cearta între cei doi membri ai guvernului demisionar de la Beirut nu era decât un vârf al aisbergului care ascunde starea de haos în care se zbat, de mai multe luni, Libanul şi libanezii. Libanul nu a fost singura ţară aflată în situaţia de a nu putea să-şi achite contribuţiile la bugetul ONU