Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
Impactul pandemiei asupra perspectivelor soluţionării conflictului dintre Rusia și Ucraina
Pandemia de coronavirus, scăderea prețurilor petrolului și iminența unei crize economice globale pot afecta cursul negocierilor vizând soluționarea conflictului ruso-ucrainean din estul Ucrainei

Pandemia de coronavirus, scăderea prețurilor petrolului și iminența unei crize economice globale pot afecta cursul negocierilor vizând soluționarea conflictului ruso-ucrainean din estul Ucrainei.


Ne aflăm în cel de-al șaselea an de la începerea războiului hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei, un război care a avut ca rezultat anexarea Crimeii și ocuparea unor teritorii din estul Ucrainei.


După o fază activă a ostilităților, care a durat din mai până în septembrie 2014, în capitala Belarusului au fost semnate așa numitele „Acorduri Minsk”, sub medierea OSCE, Germaniei și Franței, având ca scop încheierea conflictului și crearea premiselor pentru ca Ucraina să recâștige controlul asupra teritoriilor sale. Ultimul document din cadrul acestor acorduri a fost cel referitor la Pachetul de Măsuri pentru Implemetarea Acordurilor Minsk, aprobat în urma Rezoluției 2202 a Consiliului de Securitate al ONU, la 17 februarie 2015.



Toate aceste măsuri pot fi enumerate astfel:

1. Încetarea focului, dezangajarea forțelor aflate în conflict, amnistierea combatanților și retragerea formațiunilor armate străine (de fapt trupe rusești) de pe teritoriul Ucrainei.

2. Acordarea unui statut special regiunilor Donețk și Lugansk și asigurarea acestuia prin modificarea constituției ucrainene.

3. Organizarea de alegeri locale conform legislației ucrainene în vigoare.

4. Transferul controlului frontierelor cu Rusia către autoritățile ucrainene.


Ordinea de implementare a acestor măsuri nu este clar stabilită de Acordurile Minsk, prin urmare fiecare parte le-a interpretat spre avantajul propriu.


Când a semnat Acordurile Minsk, Ucraina a urmărit în primul rând să recâștige controlul granițelor sale, înțelegând că prin aceasta Moscova își va pierde complet capacitatea de a influența situația din regiune.


Pe de altă parte, echipa lui Putin a înțeles că tactica de convingere prin coerciție hibridă a Ucrainei să capituleze conform scenariului Crimeea („noi nu suntem aici”) nu funcționează, iar o invazie clasică a trupelor rusești în Ucraina ar atrage consecințe neprevăzute.


Astfel că, începând cu 2015, Moscova s-a concentrat pe distrugerea Ucrainei din interior, concomitent cu menținerea activă a conflictului militar de intensitate redusă din estul Ucrainei. În plus, Putin îl disprețuia pe Poroșenko, fapt care a contribuit la amânarea unei soluționări politice. În aceste condiții, Acordurile Minsk au fost folosite de Moscova în principal pentru a discredita Kievul în fața partenerilor occidentali ai Ucrainei.


Această strategie ar fi putut funcționa dacă Rusia nu s-ar fi aflat sub sancțiuni internaționale și ar fi avut resurse strategice suficiente. Încă din 2015, situația economică din Rusia a început să se deterioreze din cauza scăderii prețurilor petrolului și a sancțiunilor. În plus, Ucraina a reușit să scape de dependența energetică față de Moscova, a suprimat „coloana a cincea” rusească, a demarat procese de reformă internă și a primit un ajutor considerabil din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite. Astfel, Moscova a început să piardă pârghiile tradiționale de influențare economică, politiciă și socială a proceselor din Ucraina. Prin urmare, luând în considerare provocările în creștere din interiorul Rusiei și înăsprirea sancțiunilor internaționale, înghețarea de către autoritățile de la Kremlin a conflictului din Ucraina pentru o perioadă îndelungată (la fel ca în Abhazia, sudul Osetiei și în Transnistria) a devenit nesustenabil din punct de vedere economic și periculos din punct de vedere politic.