Multitudinea și diversitatea clivajelor devenite din ce în ce mai vizibile în spațiul european în ultimii ani scot în evidență nevoia unei schimbări de paradigmă privind modul în care Uniunea Europeană se raportează la cetățenii săi. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, ascensiunea curentelor eurosceptice și populiste, implozia radicalizării în rândul cetățenilor statelor europene și decalajele de dezvoltare evidențiază, de fapt, importanța (re)gândirii proiectului Uniunii Europene astfel încât procesul de integrare a statelor membre să urmeze o singură direcție.

Răspunsul coordonat al Uniunii Europene la amenințările și crizele multiple a venit în sprijniul statelor membre puternic afectate, confruntate pe plan intern cu tensiuni și frământări. Solidaritatea și coeziunea au reprezentat principalii piloni pe baza cărora UE a construit o abordare comună la nivelul blocului comunitar, aspect care a reprezentat totodată o reală provocare în privința ajungerii la un numitor comun. Dificultatea obținerii unei poziții comun agreate de către statele membre a întârziat de cele mai multe ori reacția UE. Pandemia de COVID-19 instituie un nou moment de cotitură în istoria UE, într-un context politic, economic și social în care este imperativă adoptarea unor măsuri care să vizeze cu precădere consolidarea solidarității și coeziunii la nivel european.

Într-un ritm accelerat, pandemia de COVID-19 a generat o multitudine de amenințări asupra rezilienței blocului comunitar, Uniunea Europeană fiind nevoită să se adapteze rapid noilor provocări. Criza economică, socială și politică reprezintă un nou moment important pentru a testa solidaritatea și coeziunea la nivel european.

Din partea editorului

Într-un context geo-politic marcat de numeroase frământări, conturarea politicii externe în raport cu provocările actuale la nivel european și global ne oferă o perspectivă pentru a înţelege poziţia României pe scena internaţională. Analiza realizată de ministrul de externe, Bogdan Aurescu, permite o înţelegere de ansamblu asupra obiectivelor urmărite de statul român pe plan regional, continental și global.

De aproape trei ani, guvernul maghiar a încercat să folosească Organizația Atlanticului de Nord (NATO) și unele instituții din cadrul Uniunii Europene (UE) pentru a determina Ucraina să legifereze anumite drepturi pentru comunitatea maghiară din Ucraina Carpatică.
Kievul și Budapesta au lansat un efort pentru a-și soluționa neînțelegerile privind impactul legislației ucrainene referitoare la limbă și educație asupra minorității naționale maghiare din provincia Ucraina Carpatică.

Secolul al XX-lea va rămâne, fără îndoială, încrustat în mentalul colectiv, drept o perioadă de timp în care s-a desfăşurat un conflict politic major, global, necruțător, generator a milioane de victime umane. Acesta și-a avut originile în Revoluția din octombrie 1917, eveniment crucial în istoria omenirii care a introdus în sistemul european un factor major de eterogenitate, de natură a perturba în mod dramatic sistemul internaţional pentru mai mult de 70 de ani. Starea ulterioară de beligeranță „de factum” a fost marcată în mod indubitabil de ideologie.

Minoritatea etnică bulgară din Ucraina este concentrată în sud-vestul provinciei Odesa, o zonă adesea menţionată oarecum inexact „Basarabia”. Zona formează un triunghi între râul Nistru, estuarul Dunării și Marea Neagră, este adiacentă Transnistriei controlate de Rusia și se învecinează cu Republica Moldova și România. Această zonă triunghiulară are o importanță strategică centrală în regiune.

Primăvara Arabă, izbucnită în urmă cu zece ani în Tunisia, a determinat schimbări semnificative și continuă să producă efecte în una dintre cele mai fierbinți zone ale geografiei politice globale, Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, această serie de mișcări de protest și frământările tradiționale ale regiunii au trecut în plan secund, cel puțin din perspectiva Occidentului, ca urmare a pandemiei curente de Coronavirus.

În acest articol, problematizăm asupra perspectivelor și provocărilor pe care le putem identifica în orizontul reprezentat de depășirea treptată a pandemiei de COVID-19. Pentru a înțelege procesul de inversare a valorilor sociale și politice, ne raportăm simultan la natura umană și la mecanismele specifice acțiunii actorilor statali pe scena internațională. Analiza noastră urmărește, astfel, identificarea perspectivelor de redefinire a raportului dintre securitatea internă și securitatea colectivă