Avertismentul recent (reluat) al președintelui Franței, dincolo de formula de exprimare folosită, reflectă disensiuni și nemulțumiri de durată și profunde în cadrul alianței militare înființată cu scopul de a apăra spațiul euroatlantic împotriva unei agresiuni armate. Reflectă, printre altele, faptul că unele state membre, prin liderii lor, folosesc sau încearcă să folosească NATO pentru interese proprii, de regulă interne – pentru că acolo există și persistă amenințări considerate importante (din perspectiva obiectivului menținerii la putere a liderilor în cauză).

   Acest semnal de alarmă privind NATO nu este, însă, nici primul și nici singurul. Să nu uităm că Alianța a fost etichetată, relativ recent, drept lipsită de relevanță, iar guvernări americane succesive au cerut tot mai vocal europenilor să se implice mai mult în securitatea (și apărarea) proprie.

   Anii de după Războiul Rece ne-au arătat, însă, că principalele amenințări la adresa existenței, securității și bunăstării cetățenilor UE nu mai sunt, neapărat, de natură militară.

Din acest motiv și date fiind caracteristicile unui mediu internațional curent și previzibil dominat, așa cum mai toți afirmăm, de competiția între puteri, nu ar fi timpul să ne dedicăm obiectivului construirii unei Uniuni Europene unită, care crede în sine, coerentă și, mai ales, puternică? O Uniune împuternicită și aptă să asigure securitatea și prosperitatea propriilor cetățeni așa cum o fac – pe baza viziunilor, abordărilor și standardelor proprii – marile puteri de pe scena internațională actuală?

• identificarea și ierarhizarea (în ce privește răspunsul, comun) efectivă și echitabilă a amenințărilor la adresa securității și prosperității comune;
• finalizarea separării Marii Britanii printr-un acord între doi parteneri cu drepturi egale, care se respectă reciproc și sunt dedicați principiilor și obiectivelor majore care au făcut posibilă însăși înființarea Uniunii și atingerea nivelurilor curente de dezvoltare ale fiecăruia dintre aceștia. Mai mult, UE nu trebuie să uite că Marea Britanie a fost unul din „motoarele” sale, că unul din motivele separării a fost tocmai lipsa și nevoia acută de reformare a Uniunii, precum și că securitatea și prosperitatea continentului nu pot fi asigurate decât împreună;
• regăsirea, sau reinventarea unității și solidarității Uniunii în fața provocării reprezentată de pandemia de COVID-19, în primul rând prin convenirea, aprobarea și implementarea cât mai rapidă a pachetului de redresare economică. Iar acest test se va dovedi esențial pentru capacitatea Uniunii de a se mobiliza pentru un număr de alte provocări și priorități;
• finanțarea corespunzătoare a apărării comune, printr-un buget multianual al Uniunii care va fi mai solicitat decât se preconiza la momentul construcției sale, din cauza efectelor crizei cauzate de pandemia de COVID-19. Urgența și importanța acestui deziderat sunt evidențiate și de intențiile declarate ale Washingtonului de a reduce numărul militarilor americani dislocaţi și staționaţi în Germania;
• nu în ultimul rând, competiția dură cu SUA și China în domeniile comercial și al investițiilor. Aici Uniunea Europeană este dezavantajată semnificativ, pe fondul lipsei de unitate în interiorul blocului (lipsă de unitate în privința viziunii, abordării și politicilor privind securitatea energetică, care este exploatată de Rusia și, mai nou, sancționată de SUA – cazul Nord Stream 2) și ca urmare a politicilor de subvenționare americane și chineze pentru companiile naționale operând pe piața UE (la care Uniunea nu are, deocamdată, un răspuns efectiv).