După ședința Consiliului European de săptămâna trecută se poate spune că Uniunea Europeană (UE) trece printr-o perioadă dificilă.
Evoluțiile legate de Brexit nu au finalitate, iar ascensiunea Franței, datorată încercărilor președintelui său de a prelua conducerea peisajului european, confirmă cât de firavă este uniunea; următorul an va fi decisiv pentru viitorul acesteia.

Ajustarea mecanismelor de răspuns la noile provocări și amenințări - aflate în continuă dinamică la nivel global - în contextul pandemiei de COVID-19, împreună cu coordonarea și sprijinirea eforturilor statelor membre pentru a înțelege și identifica dimensiunile crizei economice, sociale și politice în orizont post-pandemie, constituite obiective prioritare pentru Organizația Națiunilor Unite.

Lumea Orientului Mijlociu a aşteptat ca pe o „Zi a tuturor timpurilor” deznodământul alegerilor prezidenţiale americane.
Atât campania electorală, cât şi declaraţiile lansate de Joe Biden prevestesc, fără doar şi poate, o schimbare stilistică şi metodică, ceea ce nu înseamnă cu necesitate o ruptură şi o distanţare de sacramentele imuabile ale politicii americane şi nici o schimbare dramatică şi revoluţionară în ceea ce priveşte acel infailibil american „soul and style of life”. Şi aceasta cu atât mai puţin cu cât regiunea de care vorbim are propriile sale structuri care nu se schimbă prin exclusivele schimbări periodice care se petrec în Manhattan.

În anul 1987, Republica Turcia şi-a depus candidatura de aderare la comunitatea unității europene, statutul oficial de țară candidată fiindu-i acceptat abia în 1999. Începute după încă 6 ani, în 2005, negocierile propriu-zise de aderare au ajuns, astăzi, “pe o linie moartă”, după descrierea făcută de Consiliul Europei.

În decembrie se împlinesc zece ani de când, în urbea tunisiană Sidi Bouzid, un tânăr şi modest negustor ambulant de zarzavaturi, fructe şi mărunţişuri artizanale, Mohammed Bouazizi, a fost interpelat de o patrulă a poliţiei care l-a molestat, cerându-i tradiţionalul bacşiş şi care apoi a procedat la confiscarea brutală a mărfii. Faţă de inutilitatea protestelor pe lângă autorităţile locului, Mohammed Bouazizi s-a autoincendiat şi a murit. Sacrificiul său a aprins flăcările revoltelor arabe contestatare şi revendicative care, ca într-un joc de domino, aveau să cuprindă, aproape în întregime, Orientul arab cu Mashrequl şi cu Maghrebul său.

Alegerile prezidențiale recente din Republica Moldova au fost caracterizate de media internațională drept o competiție geopolitică între Occidentul democratic și Rusia lui Vladimir Putin. Dar de fapt, această ipoteză a fost dezavuată de toți actorii, atât interni cât și externi, în mesajele lor referitoare la cursa electorală abia încheiată.

Preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev şi prim-ministrul armean Nikol Pashinian au semnat, la 9 noiembrie, prin intermediul unei video-conferinţe, un armistiţiu între Armenia şi Azerbaidjan. Mediat de Rusia, armistiţiul modifică în mod dramatic situaţia din teren, stabilind „realităţi noi” pentru mulţi ani de acum înainte.

Alegerile prezidențiale din SUA continuă să fie indicatorul cel mai important privind traiectoria relațiilor internaționale pentru o perioadă de timp care depinde atât de culoarea politică a câștigătorului competiției, cât și de personalitatea acestuia, așa cum a dovedit-o mandatul lui Donald Trump. Iar una din întrebările la care observatorii, analiștii, experții și liderii din diverse domenii, inclusiv factorii de decizie politică din majoritatea statelor lumii au căutat răspunsuri, până la aflarea numelui viitorului președinte al SUA, a fost în ce măsură va avea loc o resetare a orei geopolitice și, dacă va fi cazul, în ce va consta aceasta.

Într-un context geopolitic instabil și pe fondul unor tensiuni din ce în ce mai intense și mai vizibile pe arena internațională, procesul de reformă a Uniunii Europene pune un accent deosebit pe regiunea Mării Negre.

Articolul este disponibil momentan doar în limba engleză.