Prin declarația oficială anunțând desfăşurarea de manevre mlilitare navale în Mediterana de Est, în zona coastelor libiene, Ministerul turc al Apărării a precizat că obiectivul acţiunii este acela de ridicare a capacităţíi de luptă a forţelor navale turce într-un eventual posibil război în acest areal. Comunicatul nu a oferit alte detalii privind, bunăoară, posibilul inamic avut în vedere, actorii participaní sau modul, direct sau indirect, de implicare a Turciei în virtualul conflict.

Între căutarea unei profunzimi strategice pentru Turcia şi reconfigurarea frontierelor care segmentează Marea Mediterană în conformitate cu imaginile cartografice ale rezervelor de petrol, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a găsit momentul pentru ca, după ce a pus rânduială în cele pământeşti, să facă ordine şi în relaţiile cu transcendența. Şi a făcut aceasta transformând catedrala Sfânta Sofia în moschee, la mai multe decenii după ce, în anul 1934, “părintele turcilor”, Mustafa Kemal Atatϋrk, a transformat bazilica creştinătăţii în muzeu.

În urmă cu 118 ani, primul război balcanic a generat o serie de evenimente de neoprit care au condus la cel de-al doilea război balcanic, la criza balcanică și la Primul Război Mondial. Care sunt cele mai importante lecții pe care le putem învăța din modul în care statele balcanice de mici dimensiuni au reușit să implice state mai puternice în conflictele lor interetnice? Care sunt primele consecințe neprevăzute ale influenței marilor puteri în zona Balcanilor? Și cum poate acest lucru oferi un exemplu privind rolul esențial pe care NATO îl are în stoparea reacțiilor efectelor în cascadă ale conflictelor etnice?

Materialul este disponibil momentan doar în limba engleză

Multitudinea și diversitatea clivajelor devenite din ce în ce mai vizibile în spațiul european în ultimii ani scot în evidență nevoia unei schimbări de paradigmă privind modul în care Uniunea Europeană se raportează la cetățenii săi. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, ascensiunea curentelor eurosceptice și populiste, implozia radicalizării în rândul cetățenilor statelor europene și decalajele de dezvoltare evidențiază, de fapt, importanța (re)gândirii proiectului Uniunii Europene astfel încât procesul de integrare a statelor membre să urmeze o singură direcție.

Din aprilie 2019, când Benjamin Netanyahu stabilea luna iulie 2020 pentru demararea procesului de trecere a coloniilor evreieşti din Cisiordania sub suveranitatea statului Israel şi până la 30 iunie 2020, când ultimii interlocutori americani cu care premierul a discutut înainte de 1 iulie, exprimau opinia că “nu e momentul potrivit pentru anexări”, a trecut mai mult de un un an - o perioadă marcată de frământări, controverse, ezitări, peste care în ultimele luni s-a auzit foşnetul neliniştitor al pandemiei COVID-19.

Materialul este disponibil momentan doar în limba engleză

Izbucnirea epidemiei COVID-19 a schimbat brusc stilul de viață diplomatică existent de zeci de ani. Diplomația se face acum prin telefon, e-mail și reuniuni online. Teleconferințele și comunicațiile video securizate au devenit o nouă normalitate, făcând, însă, mai dificilă desfășurarea unor activități ce presupun negocieri sau discuții confidențiale. O pandemie globală nu este cea mai fastă perioadă pentru diplomație.

În fosta Mare Jamahiriye Arabă Libiană Populară Socialistă, pe care „Colonelul Gaddafi” a condus-o vreme de 42 de ani, „Primăvara Arabă” a avut o durată activă de opt luni şi s-a închiat pe 20 octombrie 2011, odată cu capturarea şi asasinarea, de către protestatari, în oraşul Sirte, a liderului Gaddafi.

În noaptea de 25/26 martie 2015 o coaliţie multinaţională cu un efectiv de 150.000 de oameni condusă de Arabia Saudită declanşa un război distrugător în Yemen.
În cei cinci ani de conflict armat, configuraţia frontului yemenit a avut drept trăsătură definitorie mobilitatea, volatilitatea şi caracterul vremelnic al liniilor de demarcaţie între forţele combatante.