De la victoria revoluției islamice iraniene, în 1979, cronica relațiilor dintre două din cele mai mari puteri regionale de pe malurile Golfului Arabo-Persic – Regatul Arabiei Saudite și Republica Islamică Iran – a fost una a evoluțiilor regresive și a lunecării către ostilitate, ruptură și conflict militar desfășurat nu ca o confruntare directă, ci ca un război atipic, purtat prin interpuși.

În această primăvară s-au împlinit 10 ani de când cea mai amplă mișcare protestatară și revendicativă din istoria modernă a Orientului Mijlociu alunga de la putere gerontocratul regim al lui Ben Ali. Din perspectiva evenimentelor în spațiul public, „primăvara arabă” a început în Tunisia, la 10 decembrie 2010 și s-a încheiat după 12 luni, la 20 octombrie 2011, în Libia.

În ultimul deceniu, lumea fost confruntată cu o înlănțuire de crize mai mult sau mai puțin dramatice, dar care au avut în comun apariția imprevizibilă, șocantă și însoțită de incapacitatea sau lipsa interesului de predicție și de anticipare a măsurilor preventive.
La trecerea în al doilea an de la declanșarea pandemiei COVID-19, elaborarea de predicții și prognoze despre lumea de după tăvălugul pandemic se dovedește a fi, mai degrabă, o cursă a supozițiilor și a incertitudinilor. Lupta împotriva acestui flagel continuă să se afle în strânsă dependență de factori imprevizibili și fluctuanți.

În anii ‘90 ai secolului trecut, un fost premier al guvernului turc lansa o doctrină care, pornind de la patrimoniul istoric otoman al Turciei și de la poziția geostrategică a acestei țări, dezvolta ideea rolului major pe care țara sa trebuia să și-l asigure, concentric, în vecinătatea proximă arabo-islamică și, în final, pe eșichierul european și global.
Pentru Vladimir Putin, impetuoasa infiltrare turcească în „grădina din spate” și „spațiu de vocație rusă” constituie o intruziune inacceptabilă.

Multitudinea și diversitatea noilor conflicte militare care au acaparat scena internațională în ultimii ani au avut un impact semnificativ asupra modului în care a fost construită politica externă a Rusiei. Într-un context geopolitic instabil, pe o arenă internațională unde există tensiuni din ce în ce mai puternice și mai evidente, alegerea lui Vladimir Putin ca președinte al Federației Ruse a reprezentat un moment de răscruce, care a redefinit conceptele de securitate și apărare.

Pentru a patra oară în ultimii doi ani electoratul israelian a fost chemat la rutina alegerilor anticipate pentru formarea noului guvern.
Diversitatea și fărâmițarea eșichierului politic israelian este elocvent reflectată de chiar portretele electorale și ideologice ale principalilor înscriși pe lista cursei cu obstacole către vârful executivului israelian.

Din punct de vedere politic, retorica populistă are succes într-o lume în care amenințarea este globală, este semnul ascensiunii mișcărilor populiste. Astfel de scenarii au existat și vor exista, indiferent de natura și dimensiunea amenințării.

Articol disponibil în limba engleză.

Articolul este disponibil momentan doar în limba engleză.

Atacul lansat de milițiile Houthi din Yemen împotriva Arabiei Saudite la finele lunii trecute – asupra capitalei Riyadh – este considerat cel mai periculos, după cel care a avut loc în septembrie 2019, împotriva Aramco. Atacul a survenit la câteva zile după ce rebelii Houthi au fost eliminați de pe lista americană a organizațiilor teroriste. Această acțiune a fost percepută de milițiile Houthi drept un semn de slăbiciune, o undă verde ca să poată crește nivelul pretențiilor și o confirmare a faptului că au capacitatea de a-și răni adversarii, în special Arabia Saudită.