Acasa De interes Materiale Ediţii tiparite Autori
Relațiile dintre SUA și Turcia
Relațiile dintre SUA și Turcia au avut dintotdeauna o istorie de provocări, dar după ce Recep Tayyip Erdoğan a devenit prim-ministru, în anul 2002, acestea au atins apogeul odată cu eșuarea loviturii de stat din 15 iulie 2016, pe care Erdoğan a atribuit-o fără echivoc clericului Fethullah Gulen, rezident în SUA.

Dr. Eugene KOGAN

15/03/2021 Regiune: Global Tema: Teme diverse

Când a devenit primul președinte executiv al Turciei, Erdoğan a transformat țara sa dintr-un stat laic, democratic, având un regim aliat de încredere pentru partenerii occidentali, care asigura securitatea flancului estic al NATO, într-un regim islamic naționalist și autocratic. Politica lui Erdoğan subminează bazele relațiilor dintre SUA și Turcia. Acest articol evidențiază trei aspecte care zădărnicesc această relație.

S-400 vs. F-35

Cu siguranță, faptul că Turcia a achiziționat sistemul antiaerian S-400 a denaturat grav relația sa cu SUA. Ceea ce se trece cu vederea, este faptul că achiziția sistemului S-400 afectează atât SUA, cât și celelalte state membre ale NATO, precum și parteneri ai coaliției cu SUA, ca de exemplu, Australia, Israel, Japonia, Singapore și Coreea de Sud, care au achiziționat avioane de tip F-35 din cadrul programului Joint Strike Fighter. Pe cale de consecință, SUA consideră că poziția fermă a lui Erdoğan reprezintă un act de trădare la adresa NATO și la adresa valorilor aliaților, în ceea ce privește unitatea, coeziunea și interoperabilitatea.

Prin urmare, în iulie 2019, SUA a scos Turcia din programul de achiziție a aparatelor F-35. Subsecretarul Apărării pentru Achiziții, Ellen Lord, declara la acea vreme că „La acest moment turcii au decis. Am precizat că sistemele F-35 și S-400 sunt incompatibile. Din acest moment vom colabora pentru detensionarea relațiilor.”

SUA consideră că achiziția de către Turcia a sistemului rusesc de apărare aeriană, S-400, este incompatibilă cu cea a sistemului F-35.

În plus, poziția fermă a lui Erdoğan de a înfrunta SUA și de a activa și testa sistemul, în data de 16.10.2020, a contribuit și mai mult la răcirea relațiilor dintre cele două țări. Chiar mai mult, Ismail Demir, președintele Direcției pentru Industria de Apărare a Turciei (SSB), autoritatea care se ocupă cu achizițiile din domeniul apărării, a specificat, în 08.06.2020, că țara sa derulează discuții pentru achiziționarea unui nou lot de S-400 și că are în vedere discutarea producției în comun, precum și un transfer de tehnologie către Turcia, ca parte a negocierilor cu partea rusă.

În octombrie, Erdoğan a specificat că „au avut loc și continuă să se desfășoare teste. Nici un fel de sancțiuni (ale SUA), nu vor schimba aceasta.” Deci Erdoğan i-a aruncat mănușa președintelui Trump.

În aceeași lună s-a anunțat că următorul partener militar care va primi aparatele de zbor F-35 ar putea fi Forțele Aeriene ale Greciei. Și, ceea ce este mai important, cele șase aparate care ar putea ajunge în Grecia sunt aceleași care fuseseră inițial destinate Turciei. Acest demers ar însemna o lecție aplicată Turciei lui Erdoğan și ar transmite un semnal de alarmă cu privire la faptul că un asemenea comportament nu rămâne nepedepsit.

În cele din urmă, la 14.12.2020, administrația Trump a impus sancțiuni prin CAATSA (Contracararea Adversarilor SUA prin Legea Sancțiunilor) aliatului NATO, Turcia, din cauza achiziției sistemelor S-400. Ar trebui subliniat faptul că a fost prima dată când instrumentul CAATSA a fost utilizat pentru penalizarea unui aliat al SUA [sublinierea autorului]. Matthew Palmer, un oficial de rang înalt din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene al Departamentului de Stat al SUA declara că „impunerea unor sancțiuni asupra unui aliat NATO nu este un demers oarecare”.

Prin aceste sancțiuni, autoritățile de la Washington au vizat Președinția Industriei de Apărare a Turciei (SSB). Trezoreria SUA a blocat accesul și a impus restricții în legătura cu viza de acces pentru Ismail Demir și alți trei oficiali de rang înalt, incluzându-i pe „Lista cetățenilor special desemnați și a persoanelor blocate”. Persoanelor incluse pe această listă le sunt interzise tranzacțiile imobiliare și cu terenuri pe teritoriul SUA, iar cetățenilor americani le este interzisă orice tranzacţie cu aceștia.

SUA au interzis acordarea de licențe de transport pentru toate bunurile și tehnologiile având ca destinație SSB, interzicând acordarea de împrumuturi către SSB mai mari de zece milioane dolari, din partea unei instituții financiare aparținând SUA, pentru o perioadă de 12 luni. Acestea au solicitat instituțiilor financiare internaționale să nu mai acorde împrumuturi pentru SSB și au interzis Băncii Americane pentru Export-Import să sprijine exporturile către SSB.

Fostul Secretar de Stat american, Mike Pompeo, a declarat că „Acțiunile întreprinse astăzi transmit un semnal clar că SUA vor respecta în totalitate implementarea Articolului 231 din CAATSA și nu vor accepta tranzacții de amploare încheiate cu sectoarele de apărare și informații ale Rusiei”.

Președintele Erdoğan insistă că a fost forțat să cumpere sistemul S-400 de la Putin datorită refuzului Washingtonului de a-i livra sistemul Patriot

Aparent, Erdoğan a subestimat reacțiile SUA, sperând că datorită legăturii strânse pe care o avea cu președintele Trump, administrația SUA nu va impune sancțiuni. Cu toate acestea, Turcia pare să nu fie afectată de sancțiuni și își menține intenția de a continua, demara și discuta achiziționarea celui de-al doilea lot de S-400 din Rusia. Acest aspect denotă faptul că tensiunile dintre cele două părți vor continua să ia amploare.

Întoarcerea Fiului Rătăcitor

Există mai multe opțiuni cu privire la cum ar putea evolua lucrurile. Prima este „Întoarcerea fiului rătăcitor”. Conform acestui scenariu, administrația președintelui Erdoğan transferă sistemul S-400 din Turcia în Azerbaidjan, Pakistan, Qatar sau Ucraina și pune capăt discuțiilor cu Rusia privind achiziționarea unui al doilea lot de S-400. Ar trebui subliniat că sancțiunile ar putea afecta țările menționate mai sus, dacă sunt de acord să găzduiască sistemul pe teritoriul lor. Deci această opțiune nu este viabilă.

Cea de-a doua implică acordarea unei noi șanse lui Erdoğan. Sistemul S-400 ar urma să fie dezasamblat și pus în conservare. Această soluție implică un mecanism de control comun turco-american, aflat sub supravegherea SUA. Dacă acest mecanism de control îi nemulțumește pe turci, sancțiunile ar urma să fie revizuite sub îndrumarea altor aliați ai NATO, într-un interval de 6/12 luni de la implementare. Ulterior, administrația Biden ar urma să decidă următoarele acțiuni, care ar putea fi o nouă revizuire.

Și, în cele din urmă, impunerea de noi sancțiuni ar putea reprezenta o nouă opțiune, cu toate că nu ar fi un deziderat. Dacă totuși, în urma celei de-a doua investigații poziția administrației Erdoğan rămâne neschimbată, Turcia va avea parte de noi sancțiuni, conform CAATSA. Cu alte cuvinte, SUA trebuie să pună presiune pe Turcia.

Trebuie să se facă dreptate

Un alt subiect de dispută între Washington și Ankara este cazul sancțiunilor pentru evaziune în derulare între Districtul Sudic al New Yorkului și Halkbank, o companie de creditare deținută în mare parte de guvernul turc. Când Biden era vicepreședinte, Erdoğan a apelat la acesta cu speranța că administrația Obama va pune capăt investigațiilor cu privire la rolul pe care Turcia l-a avut în manevrele Iranului de a evita sancțiunile. Eforturile au eșuat când Biden i-a amintit omologului său că „Dacă un președinte al SUA ar urma să se ocupe personal de problemele juridice, atunci ar fi acuzat că încalcă principiul separării puterilor în stat”. Cu alte cuvinte, sistemul de justiție american este independent și rugămințile de acest gen nu ajută la nimic. Chiar mai mult, răspunsul lui Biden i-a arătat clar lui Erdoğan care este diferența dintre sistemele de justiție turc și american.

Una dintre opțiuni ar fi ca Biden să permită sistemului de justiție să își urmeze cursul, cu eventuale condamnări și amenzi, care nu numai că ar produce pagube asupra economiei Turciei, deja aflată în impas, dar ar afecta și relațiile turco-americane. Este de înțeles, însă, că justiția primează fie că ne referim la guvernul turc sau la orice alt guvern. O astfel de hotărâre transmite un mesaj clar altor guverne că din partea sistemului de justiție american nu se pot aștepta la clemență sau mușamalizări.

Drepturi și libertăți

Nu în ultimul rând, este vorba despre cei trei angajați străini în sistemul diplomatic, a căror situație trebuie să o amintim, adică cetățeni turci care au fost angajați ca funcționari consulari în cadrul Consulatului General al SUA de la Istanbul, care au devenit țintele unei campanii de defăimare și cărora le-au fost aduse acuzații de ordin politic. Începând cu 2017, toți trei au fost acuzați de terorism, un termen care de obicei ascunde acuzațiile reale. Doi dintre ei se află încă încarcerați, fiind condamnați la cinci și respectiv opt ani de închisoare. Cel de-al treilea a fost eliberat din arest la domiciliu în iunie 2019, însă nu i s-a permis să plece din țară pe durata procesului. Cu toate că Trump a fost indiferent la suferințele acestora, este posibil ca Biden să fie mai pro activ în eforturile de a-i elibera.

Dacă nu vor fi eliberați din închisoare, alți angajați ai Consulatului General al SUA din Istanbul se vor afla sub amenințarea iminentă a închisorii, în timp ce alte persoane care sunt interesate să lucreze aici nu vor îndrăzni să mai încerce să se angajeze în astfel de circumstanțe. Fără protejarea drepturilor cetățenilor turci care sunt angajați ai Consulatului, imaginea Statelor Unite ca stat care promovează protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ar fi afectată considerabil.

În concluzie, următorii doi ani vor fi extrem de importanți pentru relațiile dintre SUA și Turcia. Chestiunea sistemului S-400 va atârna greu, precum „Sabia lui Damocles”, în timp ce celelalte două problematici vor arăta cât de dispusă este administrația Biden să le soluționeze, fără a ceda în fața presiunilor lui Erdoğan.

Notă: Articolul a fost publicat mai întâi în limba engleză în revista European Security & Defence, în ediția martie 2021