Articolul este disponibil momentan doar în limba engleză.

După nouă ani de război civil, Siria şi regimul de la Damasc se află într-o stare de acută izolare regională şi internaţională, iar pe plan intern situaţia poate fi descrisă drept dramatică. Din acest punct de vedere există destule precedente în care, ori de câte ori s-a aflat într-o situaţie dificilă, regimul baasist a apelat la demersuri confidenţiale pentru a găsi o ieşire din criză, incusiv în contextul regional, sau a acceptat ceea ce, în mod obişnuit, ar fi respins în numele unor sloganuri propagandistice şi ideologice.

Articolul este disponibil momentan doar în limba engleză.

Declanșarea operațiunilor militare între Azerbaidjan și Armenia reprezintă doar o parte a unui lung conflict înghețat, cu episoade calde, între cele două foste republici unionale care și-au câștigat independența după colapsul Uniunii Sovietice. Pe parcursul întregii existențe a marelui colos de la Răsărit au fost ținute sub aceeași ”carapace” ideologică a Kremlinului. După prăbușirea acestuia, însă, diferențele etnice, religioase, culturale precum și disensiunile istorice ținute sub control de Kremlin au revenit cu puterea unui tsunami care crează, în această parte a lumii, o situație de instabilitate accentuată.

Turcia și Grecia își dispută o zonă bogată în hidrocarburi, pe care Atena o consideră ca fiind sub jurisdicția sa. Situația a escaladat în momentul trimiterii de către Turcia a unui vas de prospecțiuni seismice, sub protecția unei grupări de nave militare, într-o zonă maritimă revendicată de Grecia, care, la rândul său, a inițiat manevre navale.

La 12 septembrie, în capitala qatariană Doha, a avut loc şedinţa de deschidere a negocierilor directe de pace între guvernul de la Kabul şi mişcarea insurgenţilor talibani, cu o importantă reprezentare autohtonă şi internaţională (prin videoconferinţă): Secretarul general al ONU, sercretarul general al NATO, Comisarul pentru Politică Externă al Uniunii Europene, Secretarul de Stat american, miniştrii de externe din China, India, Pakistan, Turcia, preşedintele Biroului Politic al Mişcării Talibane, reprezentantul special al SUA pentru negocierile cu talibanii şi alţii.

De la luptele crâncene de după Primul Război Mondial, din anii 1920, până la disputa cu Ciprul, care a izbucnit în anii 1970, bazinul Mării Egee a reprezentat întotdeauna o sursă de dispută între Grecia și Turcia. Astăzi se află din nou pe primele pagini ale ziarelor, atât Atena cât și Ankara umplându-le cu discursuri demagogice și reanimând îndelungatul conflict dintre cele două țări.

La începutul lunii august, miniștrii afacerilor externe ai Egiptului și Greciei au semnat, la Cairo, un acord asupra unui plan preliminar privind granițele maritime dintre cele două state mediteraneene.
Harta care a fost pusă la dispoziția publicului la momentul anunțului arăta că acordul era, de fapt, doar parțial și fără detalii esențiale.

Prin declarația oficială anunțând desfăşurarea de manevre mlilitare navale în Mediterana de Est, în zona coastelor libiene, Ministerul turc al Apărării a precizat că obiectivul acţiunii este acela de ridicare a capacităţíi de luptă a forţelor navale turce într-un eventual posibil război în acest areal. Comunicatul nu a oferit alte detalii privind, bunăoară, posibilul inamic avut în vedere, actorii participaní sau modul, direct sau indirect, de implicare a Turciei în virtualul conflict.

Materialul este disponibil momentan doar în limba engleză