După 18 ani de război, Statele Unite şi insurgenţa talibană au convenit asupra unui acord de pace considerat, de unii analişti, a avea o dimensiune şi o semnificaţie istorică. Acesta este menit să deschidă calea către o retragere a trupelor americane şi NATO, precum și către lansarea unui proces de pace între insurgenţi şi guvernul de la Kabul, condus de preşedintele Ashraf Ghani – care nu a fost parte la pertractările de la Doha, fiind considerat, de către islamiştii talibani, drept „o marionetă a SUA şi a Occidentului”.

În istoriografia războaielor mai mari sau mai mici există tradiţia stilistică şi metodologică de a atribui aprecieri hiperbolice unor episoade ale acestora, alese după criterii de cele mai multe ori subiective. Înregistrate ca atare fie după numele comandanţilor de oşti, fie după amplasamentele unde s-au desfăşurat confruntările între inamici, nu puţine dintre aceste acţiuni marţiale au fost înnobilate cu epitetul de „istorice”, „existenţiale”, sau „memorabile”.
De la finele anului trecut, în Siria asistăm la un nou „episod istoric” în care numai cine nu vrea nu este implicat, sau, dacă vrea, o face la adăpost de luminile rampei şi de ştiinţa opiniei publice - fie ea siriană, arabă, regională, sau internaţională. Iar episodul acesta poartă numele de Idlib, unde, de câteva săptămîni, se desfăşoară un război veritabil, provocând deja încă aproximativ un milion de refugiaţi. De ce este atât de important acest district şi oraş şi ce pondere are el în ecuaţia războiului şi a păcii în Siri