Procesul de pace israeliano-egiptean din anii 1977-1979 a reprezentat un șoc pentru mișcarea jihadistă din Egipt, care cunoscuse o lungă perioadă de represiune încă din perioada dominației politice a lui Nasser. Încurajați de reușita Revoluției islamice din Iran, jihadiștii egipteni – inspirați de ideologul Muhammad Abd al-Salam Faraj și consiliați de colonelul de informații al-Zumar – vor decide asasinarea președintelui Anwar Sadat în timpul paradei militare dedicate sărbătoririi Războiului de Yom Kippur, urmând ca atentatul să fie însoțit de o revoltă populară.

În anul 1929, la cinci ani de la destrămarea Imperiului Otoman şi a multisecularei instituţii a califatului musulman sub loviturile imperiilor învingătoare în primul Război Mondial, dar şi ale reformismului impus de „tatăl turcilor”, Mustafa Kemal Atatürk, la Ismailiya, în Egipt, teologul imam Hassan Al-Banna anunţa întemeierea Mişcării Fraţilor Msulmani. Mișcarea se dorea a fi o formaţiune doctrinară musulmană de luptă împotriva tutelei mandatare a Marii Britanii asupra Egiptului dar şi, mai mult decât atât, pentru mobilizarea comunităţii islamice la luptă – la războiul sfânt – cu obiectivul reconstituirii califatului islamic universal.

Dispariţia „califului” Abu Bakr Al-Baghdadi nu va însemna, prin sine însăşi, şi o disoluţie ideologică şi funcţională a spiritului jihadist. Una dintre primele replieri a ceea ce a mai rămas - activ sau latent - din Statul Islamic, va fi, după toate probabilităţile (şi după canoanele moştenite încă din califatul islamic medieval), aceea a succesiunii, respectiv a învestirii unui urmaş.

Nu peste multă vreme se împlinesc doi ani de la 9 decembrie 2017, când fostul premier al Irakului, Haider Abadi, anunţa, triumfător şi solemn, eliberarea întregului teritoriu naţional de prezenţa structurii terorist-jihadiste „Statul Islamic” („Daesh”, după acronimul arab) şi, în consecinţă, încheierea războiului împotriva fenomenului terorist jihadist în ţara dintre Tigru şi Eufrat.