Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
Interviu cu Mihnea MOTOC: „Gradul ridicat de interdependență al lumii globalizate de azi își găsește reflectare în articularea geopolitică a Comisiei”
Într-un context geopolitic instabil, cu tensiuni din ce în ce mai puternice pe arena internațională, procesul de reformare al Uniunii Europene, în context post-Brexit, nu poate neglija modul în care statele membre își propun să se raporteze la dimensiunea securităţii şi apărării.

Mihnea MOTOC

27/03/2020 Regiune: Uniunea Europeană Tema: Geopolitică

Într-un context geopolitic instabil, cu tensiuni din ce în ce mai puternice pe arena internațională, procesul de reformare al Uniunii Europene, în context post-Brexit, nu poate neglija modul în care statele membre își propun să se raporteze la dimensiunea securităţii şi apărării.

După un lung serviciu în diplomația românească, în care i s-au încredințat succesiv poziții de secretar de stat pentru integrare euro-atlantică, ambasador în Regatul Țărilor de Jos (1999-2001), Reprezentant Permanent la ONU (2003-2008) și la Uniunea Europeană (2008-2015), ambasador în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (2015), Mihnea Motoc a deținut portofoliul Apărării Naționale în perioada 2015-2017.

În prezent, este director general adjunct al Centrului European de Strategie Politică (EPSC) și consilier special al Președintelui Comisiei Europene pe problemele apărării și securității europene.

În interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Pulsul Geostrategic, Mihnea Motoc a analizat perspectivele şi provocările privind predicția strategică în plan global, pornind de la rolul și obiectivele UE în domeniul apărării și securității europene.

Vladimir-Adrian Costea: Domnule Mihnea Motoc, ne aflăm în perioada identificării și înțelegerii noilor provocări determinate de producerea Brexit-ului. În momentul de față, care sunt principale perspective și provocări privind predicția stategică în plan global a UE în orizont post-Brexit?

Mihnea Motoc: Probabil va mai trece timp până le vom înțelege în deplinatatea lor, în pofida planurilor de contingență la care s-a lucrat extrem de exigent de câțiva ani. Va fi greu să le concepem integral anul acesta, când suntem în tranziție și – cu excepția faptului că Marea Britanie devine țară terță pentru noi – realitatea rămâne „business as usual”, deopotrivă pentru britanici și pentru noi (iar această stare se poate prelungi cu până la alți doi ani). UE se diminuează cu un actor diplomatic, strategic, militar, financiar și tehnologic major, dar acest lucru nu modifică direcția și prioritățile sale globale, cu atât mai mult cu cât relația viitoare va fi un parteneriat strâns și va continua să presupună un grad înalt de aliniere (Marea Britanie nu pleacă din Europa). Dimpotrivă, sunt o serie de zone, precum apărarea europeană, unde UE post-Brexit poate să își definească ambiții noi sau de un nivel mai avansat.

Care sunt principalele obiective și linii de acțiune pe care Comisia și le-a stabilit pentru acest an? În ce măsură producerea Brexit-ului a influențat prioritățile strategice ale Comisiei?

Obiectivele strategice ale Comisiei von der Leyen sunt formulate pentru întinderea legislaturii 2019-2024. Unele, precum European Green Deal și pachetul digital, sunt paradigme transformatoare care mobilizează practic toate domeniile de politici; alte direcții cardinale vor fi consolidarea profilului de actor global, inclusiv prin revitalizarea multilateralismului, o economie în slujba oamenilor, protejarea felului european de viață, revigorarea democrației în Europa. Gradul ridicat de interdependență al lumii globalizate de azi își găsește reflectare în articularea geopolitică a Comisiei, însemnând că temele de politică externă vor fi prezente sistematic pe agenda Colegiului, iar formularea oricărei politici se va face corelat cu contextualizarea sa externă. În acest an, sunt deja străpungeri considerabile în cadrul primelor 100 de zile de mandat la majoritatea acestor șantiere. Nu, nu văd în ce fel conturarea acestei busole strategice a Comisiei este influențată de producerea Brexit.

Articularea viitorului buget multianual al UE prezintă în continuare o miză aparte. Care sunt perspectivele de gestionare a contribuției Regatului Unit la bugetul UE, estimată la 12-14 miliarde de Euro?

Marea Britanie este al doilea contributor net la bugetul UE, iar participarea sa trebuie necesarmente preluată de cei 27. Sunt o serie de state membre care au dificultăți să accepte post-Brexit un volum egal sau mai mare al viitorului buget multianual. În proiectul său, Comisia a venit cu o formulă echilibrată care să permită deopotrivă acoperirea golului creat după Brexit prin contribuții naționale sporite și redistribuiri în cadrul bugetului UE, respectiv alocări financiare adecvate pentru politicile și prioritățile noi, introduse în ultimii ani pe agenda europeană de statele membre și o pondere mai mare pentru acele tipuri de angajament financiar la nivel european, care sunt vitale pentru păstrarea competitivității și relevanței europene în plan global.

Care sunt cele mai sensibile direcții de finanțare a investițiilor în domeniul apărării și securității UE? Unde sunt necesare ajustări ale bugetului și acțiunilor UE?

M-aș referi predilect la investițiile din sfera apărării, unde aș vedea patru dimensiuni în care lucrurile sunt sensibile: prioritizarea finanțării europene, volumul acesteia, aspectele de legalitate și respectiv, de etică asociate acestor finanțări. Când mă refer la sensibilitatea prioritizării investițiilor din domeniul apărării, am în vedere faptul că selecția trebuie să urmeze direcția strategică avută în vedere pentru relansarea Apărării Europene (într-o formă succintă, consolidarea autonomiei strategice europene); ele trebuie să susțină marii jucători din industria de apărare europeană pentru a rămâne în competiția globală din domeniu și deopotrivă agilele și inovativele IMM-uri din domeniu; state membre cu structuri foarte diferite ale industriilor de apărare; acoperirea deficitelor de capabilități curente (inclusiv enablers strategici) dar și susținerea dezvoltării capabilităților de apărare ale viitorului, care vor presupune trecerea la o generație structural și fundamental diferită de tehnologie, cu posibilități limitate de acces în paradigma tradițională a dezvoltării acestora în cadre strict naționale; susținerea cercetării clasice, dar și în din ce în ce mai mare măsură a celei disruptive șamd.

Pentru a răspunde tuturor acestor obiective diferite, Comisia a inclus în proiectul de buget multi-anual al UE o propunere de finanțare a apărării europene, a mobilității militare și a dimensiunilor relevante din programele de cercetare, într-un cuantum adecvat. O reconfigurare a alocării care să depășească anvergura unei ajustări ar putea antrena revizuiri semnificative ale nivelului și tipului de ambiție europeană în sfera apărării, sau cel puțin a orizonturilor de implementare a obiectivelor propuse.

În planul juridic, Comisia a fost extrem de receptivă la propunerile de întărire a garanțiilor de conformitate cu dreptul internațional, în raport cu orice program și proiect de finanțare cu bani europeni a cercetării-dezvoltării din apărare. La acest capitol, se cuvin notate și problemele ridicate de complexitatea reglementărilor naționale diferite, din domeniul exportului de specialitate, domeniu în care nu sunt însă aplicabile competențe comunitare.

În fine, îndeosebi legat de dezvoltările generate de aplicațiile inteligenței artificiale în domeniul apărării, sunt extinse asigurări și garanții că desfășurarea capabilităților și a tehnologiilor astfel susținute nu se va face în afara controlului uman.

Cum vedeți dumneavoastră modul în care este în acest moment articulată dezbaterea privind multiplele scenarii de reformare a UE? În ce măsură statele membre și-au păstrat energia și dorința de a redefini viitorul construcției europene?

Sunt întrebări foarte pertinente, într-un moment în care dozajul dintre metoda comunitară și abordarea inter-guvernamentală comportă evidente ajustări. Dacă pare într-adevăr că, pentru moment, energiile politice sunt preponderent setate în cadrele naționale, sunt convins că dezbaterea privitoare la modalitățile de sporire a legitimității democratice a instituțiilor europene și la consolidarea guvernanței europene își va urma cursul cu necesitate, sub impulsul a doi factori: existența unui cadru instituțional pentru abordarea acestor chestiuni (Conferința privind viitorul Europei) și ideile generate la nivelul instituțiilor europene (și care figurează proeminent în documentele programatice ale Comisiei von der Leyen); multiplicarea crizelor dar și a provocărilor – în special tehnologice – în plan global, ce vor necesita, toate, răspuns la nivel european.

În ce măsură evoluția conflictelor din Orientul Mijlociu reprezintă un catalizator al redefinirii cooperării pe axa Bruxelles-Washington? Cum se poate implica UE, alături de NATO, în gestionarea situației din Orient?

UE este foarte bine situată pentru a juca un rol major în tabloul conflictual din Orientul Mijlociu: zona este de înaltă prioritate în orice strategie globală s-ar articula la nivel european, fiind vecinătatea sa geografică și istorică; Uniunea are potențial și instrumente pentru a înlesni și media diplomatic negocieri între părți, respectiv capacitatea și disponibilitatea de a oferi asistență post-conflict; poziționarea sa s-a menținut constant principială, centrată pe respectarea dreptului internațional aplicabil și respingerea perspectivei că pot exista și alte soluții în afara celor negociate la conflictele din zonă. Acestea fiind spuse, conflictele din Orientul Mijlociu pun însă, în mod repetat și poate mai mult decât oricare altă temă de politică externă, UE și statele membre în dificultate atunci când e necesară articularea unei poziții europene comune. De adăugat la această limitare dificultatea mobilizării de resurse militare europene; dacă e adevărat că stingerea durabilă a conflictelor nu se poate niciodată concepe exclusiv în temeiul unei soluții militare, absența componentei militare din panoplia de instrumente cu care se abordează un conflict nu ușurează exercitarea eficientă a rolului de mediator. Este nevoie și de flexibilitate, versatilitate și adaptabilitate sporite, în condițiile în care procese politice începute în zonă – e adevărat, în bună măsură fără evoluții notabile în ultima vreme – sunt abordate prin schimbări majore de direcție. Avem aici o regiune în care o politică externă mai pragmatică și „musculoasă” s-ar cere practicată, în care prezența europeană continuă, susținută și multi-direcțională este o necesitate, având în vedere riscul semnificativ de a se ajunge în caz contrar la articularea de soluții fără participare europeană, ori la situația în care poate apărea și trebuie acoperit un vid politic, ca factor de risc direct pentru Europa. În multe dintre aceste situații conflictuale, configurația puterilor zonale sau globale implicate, precum și raporturile dintre acestea, proxys și actorii locali, au tendința de a se schimba frecvent. Orientul Mijlociu reflectă într-un grad ridicat schimbările survenite pe plan global în comportamentul geopolitic al principalelor puteri: imprevizibilitate crescută, rivalitate omniprezentă, definiție și manifestare internațională centrată pe interesul propriu. În lumina acestor considerente, da, Orientul Mijlociu are potențialul de a redefini cooperarea și relaționarea dintre actorii globali în general. Relația transatlantică la rândul său traversează o perioadă de adaptare la acest new normal al acțiunii în plan global, cu mențiunea, importantă, că ea nu poate fi extrasă din acest motiv din parametrii săi fundamental parteneriali și de congruență valorică.


* Aprecierile exprimate în acest interviu sunt ale intervievatului și nu trebuie văzute ca reflectând necesarmente poziția Comisiei Europene.