Acasa De interes Materiale Ediţii tiparite Autori
Joe Biden: primele o sută de zile la Casa Albă
Din perspectiva lunilor de când activează ca al 46-lea președinte, se poate spune că Joseph Biden este un om care îmbină continuitatea cu compromisul și cu disponibilitatea pentru consens. Se poate spune că primele săptămâni ale mandatului Biden oferă o imagine condensată a orientărilor viitoare, guvernate de căutarea relațiilor pozitive cu comunitatea internațională, de chemare a aliaților, partenerilor sau opozanților, fără deosebire, la protejarea și la consolidarea comună a legilor și principiilor sistemului internațional.

Dinu COSTESCU

07/05/2021 Regiune: Global Tema: Geopolitică

MOTTO: „Va trebui să dovedim că modelul nostru (de guvernare) nu este o relicvă a istoriei, ci maniera ideală de a împlini promisiunile noastre de viitor”

Joseph Biden

O punere în context

Au trecut trei decenii de la momentul în care, odată cu prăbușirea cortinei de fier și a zidului berlinez, America ieșea din Războiul Rece pe poziția de superputere și pol fundamental al ordinii mondiale. La treizeci de ani, cel de-al 46-lea președinte, Joseph Robinette Biden, moștenea (20 ianuarie 2021), o America crispată, segmentată de falii și tensiuni interne datorate, în bună măsură, nesăbuințelor politice neoconservatoare ale predecesorilor locatari ai Casei Albe.

O retrospectivă succintă și detașată a președinților anteriori și a administrațiilor lor în cele trei decenii trecute nu este lipsită de utilitate.

Mandatul prezidențial al lui George H.W. Bush-Senior (1989-1993) a fost caracterizat, după disoluția fostei Uniuni Sovietice și a Pactului de la Varșovia, de o expansiune fără precedent a influenței și vizibilității americane pe eșichierul global, de extinderea NATO prin includerea de noi membri statali și de declanșarea primului război din Golf pentru eliberarea Kuwaitului ocupat de Irak, o campanie care a deschis larg calea pentru o permanentizare a prezenței militare americane în regiunea identificată în discursul american prin sintagma de „Marele Orient Mijlociu”.

Următoarea administrație, a lui Bill Clinton, a avut la temelia ideologică și doctrinară conceptul trecerii de la încercuire și izolare la expansiune, a cărei esență a însemnat o politică de diseminare a pieței libere și a democrației în sfera internațională și, cu deosebire, în arealul geopolitic al Europei de Est.

Președinția lui George W. Bush Junior, cuprinsă între 2001-2009 și etichetată drept „președinția războinică”, s-a particularizat, după atentatele de la 11 septembrie, prin declanșarea „războiului global împotriva fenomenului terorist” și prin două războaie majore, în Afghanistan și Irak.

Următoarea administrație, condusă de Barack Obama, și-a focalizat prioritățile în direcția stabilizării și redinamizării economiei americane, afectată de două războaie externe precedente și de criza financiară din anul 2008. Pe plan extern, Barack Obama a aplicat o politică de restrângere la continentul asiatic a ariei de cuprindere și concentrarea pe contracararea ascensiunii economice și militare a Chinei.

Donald Trump a mers în bună măsură pe urmele lui Barack Obama, dar a făcut asta într-o manieră haotică, populistă și izolaționistă care, departe de a fi oferit lumii un model de înțelegere și potențare a valorilor pozitive, a căzut victimă a unui aventurism orgolios construit pe  eșafodajul verbios și exclusivist al unei lozinci: „Make America Great Again”.

Un altfel de „noi și ceilalți”

Ar fi nerealist ca, la mai puțin de o jumătate de an, omul și președintele Joseph Biden să fie portretizat tranșant într-o cromatică binară alb (ca personaj angelic cu aureolă pe creștet și aripi de porumbel sau de arhanghel) și negru (ca uliu și autocrat inflexibil și înarmat cu un bici sau cu o spadă). Ca vechi politician și demnitar a cunoscut, în culisele și în concretizarea lor, politicile predecesorilor săi – inclusiv cu războaiele și excesele lor. Față de acestea a fost critic, cu unele, și susținător, pentru altele. A fost, se poate spune, și uliu și porumbel, chiar dacă, uneori, a regretat susținerea manifestată, de pildă, pentru războaiele Americii în Panama, în Balcani și chiar în Afghanistan și Irak și a aprobat, alteori, implicarea într-o campanie precum cea numită „Furtună în Deșert”, pentru eliberarea Kuwaitului.

Încă din prima zi a mandatului său în Biroul Oval, a semnat nu mai puțin de 17 decrete, din care un număr de 12 au fost ordine de anulare a unor decizii ale antecesorului său, Donald Trump.