Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
45 de ani de la Adoptarea Actului Final de la Helsinki – Document fundamental al securității Europene
Semnarea Actului Final de la Helsinki, la 1 august1975, a fost un triumf istoric al cooperării între Est și Vest într-o epocă a Războiului Rece, devenind un document emblematic în istoria modernă a securității europene, document fondator al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE), transformată ulterior în OSCE. Reușita a fost posibilă datorită eforturilor diplomatice, inclusiv sau îndeosebi ale diplomaților români, care, alături de colegii lor din 34 de țări din Europa, Asia și America, au contribuit la conceperea, negocierea și redactarea documentului.

Semnarea Actului Final de la Helsinki, la 1 august1975, a fost un triumf istoric al cooperării între Est și Vest într-o epocă a Războiului Rece, devenind un document emblematic în istoria modernă a securității europene, document fondator al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE), transformată ulterior în OSCE. Reușita a fost posibilă datorită eforturilor diplomatice, inclusiv sau îndeosebi ale diplomaților români, care, alături de colegii lor din 34 de țări din Europa, Asia și America, au contribuit la conceperea, negocierea și redactarea documentului.

Este un prilej potrivit pentru a menționa personalități române de frunte, precum miniștrii de externe Ștefan Andrei, George Macovescu, adjuncții (ministrului) Mircea Malița și  Nicolae Ecobescu, Ambasadorii Romulus Neagu, Valentin Lipatti, Ion Diaconu ș.a., care s-au dedicat elaborării și promovării acestui document. La masa negocierilor se aflau reprezentanții celorlalte state participante, cu cele mai diverse interese, uneori aflate în contradicție. Diplomația română a reușit să se impună și să clădească punți de dialog și cooperare acolo unde acest lucru părea uneori imposibil.

“Procesul CSCE”, desfășurat, în general, conform propunerilor și viziunii României, a contribuit la erodarea politicii de bloc și depășirea caracterului bipolar al Europei și al lumii. Într-o Europă dominată de confruntarea Est-Vest, “procesul CSCE” punea accent pe necesitatea elaborării și implementării unor principii care să contribuie la identificarea și respectarea reciprocă  a intereselor și imperativelor comune.

Diplomația română s-a angajat hotărât în pregătirea și desfășurarea Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, finalizată cu adoptarea Actului Final la Helsinki, la 1 august 1975, după o perioadă îndelungată de negocieri intense. Datorită propunerilor și activității diplomației române, “procesul CSCE” a beneficiat de cele mai avansate reguli de procedură pentru reuniuni multilaterale, precum adoptarea deciziilor prin consens, participarea delegaților la lucrări, reprezentând statele respective, în afara alianțelor sau altor grupări, ceea ce conferea transparență și spirit democratic dezbaterilor. La acestea se adaugă și principiul rotației la conducerea și locul de desfășurare a lucrărilor.

Pe fond, în domeniul securității, prioritatea primordială a diplomației române viza înscrierea nerecurgerii la forță și la amenințarea cu forța între principiile de bază ale relațiilor dintre state, cunoscute drept “Decalogul de la Helsinki”, considerat punctul forte al Actului Final.

România, sprijinită de unele state participante, precum Elveția, Iugoslavia, Suedia, Malta, Austria, Spania, Canada, Vatican, a desfășurat o activitate intensă vizând obiectivul convenirii unui “mandat” inclus în Recomandările Finale, iar în documentul Conferinței să obțină o redactare corespunzătoare pentru măsurile de aplicare a principiului nerecurgerii la forță, inclusă în Decalogul de principii și într-un organ special de lucru, însărcinat cu examinarea și convenirea unor măsuri de aplicare a acestuia.

Pornind de la interesele sale vitale, România și-a propus să promoveze o nouă concepție privind relațiile dintre statele europene, a bazelor de edificare a securității și dezvoltare a cooperării pe continent. România definise securitatea europeană ca un sistem de angajamente liber consimțite, clare și precise, din partea tuturor statelor, însoțite de măsuri concrete care să ofere tuturor țărilor garanția că se află la adăpost de orice act de agresiune, că se pot dezvolta liber, conform propriilor lor interese.

Deși Actul Final, adoptat la Helsinki și semnat de șefii de stat și de guvern ai celor 35 state participante, nu constituie un Tratat, Declarația de principii, ca și alte prevederi din document i-au dat o semnificație juridică aparte.

The Helsinki Final Act negotiators, the Foreign Ministers of the CSCE participating States, at the first Helsinki meeting in 1973. (Bundesarchiv)

Contribuția României la promovarea unei noi concepții privind negocierile pentru edificarea securității și dezvoltarea cooperării în Europa și la elaborarea decalogului de principii care trebuie așezate la baza acestui proces a fost recunoscută atât de participanți, cât și de media europeană a momentului. Astfel, presa norvegiană afirma că “România va avea un loc special în cadrul CSCE, inițiativele sale putând polariza interesul multora, în special al țărilior mici și mijlocii”. La sfârșitul elaborării documentelor Conferinței, International Herald Tribune din 14 iulie 1975 afirma că “puțini diplomați prezenți aici (la Geneva – n.n.) sau la faza anterioară a negocierilor, la Helsinki, vor uita contribuția românească”.

Presa, radioul și televiziunea din țările participante la CSCE  au scris și difuzat pe larg, foarte pozitiv, poziția României față de problemele securității europene. A fost evidențiată seriozitatea și consecvența cu care România a promovat principiile relațiilor dintre state, claritatea poziției sale și îndeosebi curajul promovării acesteia. A fost exprimată admirația pentru consecvența afirmării acesteia. În agențiile de presă abundau titluri semnificative precum “Victorie a României – a obținut cu succes  deplina egalitate a statelor la conferința europeană”, “S-a dat dreptate României, la Conferința de la Helsinki”, în materialele publicate fiind sprijinită și salutată poziția României, ca o expresie a politicii sale externe independente.

La baza atitudinii României a fost concepția sa privind necesitatea instaurării unor relații noi între statele europene. După cum scria Javier Ruperez (Spania), participant la Conferință, “Primele inițiative au fost ale României, iar filozofia lor răspundea unei egalități complete de oportunități”.

Actul Final, adoptat la Helsinki la 1 august 1975, nu este un document juridic, ci unul eminamente politic, semnat de șefii celor 35 de state participante, conținând principiile care trebuie să stea la baza relațiilor între statele participante și în raporturile lor cu state terțe. Documentul consemnează voința statelor participante de a permanentiza eforturile lor conjugate în scopul edificării unei Europe pașnice și prospere.