Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
Perspective asupra multiplelor crize determinate de pandemia de COVID-19. Scenarii privind schimbările economice, sociale și politice
Prin intensitatea, extinderea și caracterul excepțional, pandemia de COVID-19 a acaparat agenda publică la nivel global și a modificat în mod considerabil orizontul de așteptare în privința raportului stat-cetățean. Cu precădere, intervenția autorităților a devenit indispensabilă la nivel local, național, regional și (în mod special) la nivel supranațional, în situația în care cetățeanul nu dispune de resursele necesare pentru a atenua, prin acțiuni individuale, efectele pandemiei de COVID-19 asupra nivelului de trai.

Prin intensitatea, extinderea și caracterul excepțional, pandemia de COVID-19 a acaparat agenda publică la nivel global și a modificat în mod considerabil orizontul de așteptare în privința raportului stat-cetățean. Cu precădere, intervenția autorităților a devenit indispensabilă la nivel local, național, regional și (în mod special) la nivel supranațional, în situația în care cetățeanul nu dispune de resursele necesare pentru a atenua, prin acțiuni individuale, efectele pandemiei de COVID-19 asupra nivelului de trai.

Osama Hajjaj, The current battle, 30.04.2020 (© Caglecartoons.com)

Grosso modo, dependența de sprijinul primit de la autorități încadrează analiza asupra multiplelor crize determinate de pandemia de Coronavirus în raport cu două dimensiuni principale: (I) capacitatea de reacție a autorităților în fața noilor amenințări și provocări, în funcție de nivelul de pregătire – aspect pe care îl putem testa în raport cu dinamica efectelor pandemiei de COVID-19, cu mențiunea că ne referim la dimensiunile economică, socială și politică; și (II) dinamica percepțiilor cetățenilor, manifestate în raport cu nivelul de încredere în autorități, respectiv în liderii politici aflați la conducerea instituțiilor de la care cetățenii așteaptă sprijin și decizii.

Cele două dimensiuni devin vizibile cu fiecare criză și amenințare care afectează viața, sănătatea, securitatea și nivelul de trai al fiecărui cetățean, în funcție de capacitatea fiecăruia de a înțelege intensitatea acestor fenomene. Cadrul de analiză nu este unul nou, însă reiterăm faptul că, spre deosebire de evenimentele petrecute în ultima decadă, numărul persoanelor afectate este mult mai mare, fiind dificil de estimat. În această categorie putem include: (1) pe cei care au fost testați pozitiv, dar și pe cei care au fost nevoiți/obligați să intre în carantină sau în (auto)izolare; (2) pe cei care au fost sancționați de către autorități pentru nerespectarea măsurilor de protecție; dar și (3) pe cei care și-au pierdut locul de muncă sau au înregistrat pierderi financiare ca urmare a imposibilității de a-și desfășura activitatea pe durata pandemiei de COVID-19; (4) pe cei care nu aveau un loc de muncă sau au absolvit studiile și au întâmpinat noi dificultăți în găsirea unui loc de muncă; (5) pe cei care deși și-au păstrat locul de muncă sau s-au angajat în această perioadă, dar sunt nemulțumiți de raportul dintre munca prestată și câștigurile obținute; (6) pe cei care nu și-au mai putut desfășura activitățile așa cum erau obișnuiți înainte de adoptarea măsurilor de restricție și, în special, (7) pe cei care nu au dispus de o modalitate de acces la oportunitățile disponibile în mediul online; precum și (8) pe membrii familiei și prietenii care au resimțit efectele pandemiei asupra unei persoane dragi, inclusiv în situația în care aceasta a decedat, în urma infectării cu COVID-19. Fără a considera această listă ca fiind una exhaustivă, raportându-ne la măsurile luate de autorități în scopul limitării trasmiterii virusului, putem porni de la premisa că există o probabilitate foarte mare ca toată populația (din statele care au raportat cazuri de coronavirus) să fie afectată, în mod direct sau indirect, mai mult sau mai puțin, de pandemia de COVID-19. Ne este, astfel, dificil să identificăm profilul unui individ care să nu fie afectat de măsurile luate de autorități în zonele declarate (potențial) focar de infecție cu coronavirus.

Urmând acest raționament, indentificărm niveluri diferite de sprijin de care are nevoie fiecare cetățean din partea autorităților, reușind să distingem între următoarele situații: (a) sprijin redus, mai degrabă insesizabil; (b) sprijin semnificativ doar pe termen scurt, în etapa de debut a pandemiei; (c) sprijin semnificativ pe termen scurt și mediu, pe durata pandemiei, precum și în etapa post-pandemie; (d) sprijin semnificativ pe termen lung, corelat cu (dez)iluzia unui sprijin suficient pe termen scurt și mediu. Coroborăm această clasificare cu nivelurile de (ne)mulțumiri, care se pot manifesta: (a) la un nivel scăzut, fără a genera schimbări asupra percepțiilor, atitudinilor și comportamentelor individuale și colective; (b) la un nivel moderat sau ridicat, marcat de reacții bruște din partea fiecărui individ; (c) la un nivel ridicat, marcat de schimbări semnificative asupra percepțiilor, atitudinilor și comportamentelor individuale și colective, în raport cu cele existente (și manifestate) înainte de apariția pandemiei de COVID-19, dar care permite (în timp) o anumită “întoarcere în timp”; (d) la un nivel extrem de ridicat, caracterizat de schimbări bruște și ireversibile, manifestate în mod violent, plasând raportul dintre individ și autorități într-o poziție extremă, în care capacitatea autorităților de a interveni în beneficiul fiecărui individ devine puternic contestată.

Propunem această grilă de analiză pentru a identifica multitudinea, dar mai ales complexitatea scenariilor privind schimbările economice, sociale și politice apărute la nivel local, național, regional și supranațional, în contextul în care pandemia de COVID-19 a plasat ordinea socială și politică într-o nouă paradigmă, marcată de nevoia stringentă de supraviețuire și adaptare, context în care decalajele, clivajele și ierarhiile au devenit în mod semnificativ amplificate. Această abordare ne ajută să înțelegem în ce măsură apariția pandemie de COVID-19 constituie un moment de ruptură în raport cu Contractul social caracteristic primelor două decade ale secolului XXI: În ce măsură adaptăm același Contract social? vs. În ce măsură legitimăm transferul de încredere asupra unui nou Contract social, întemeiat pe așteptări și opțiuni diferite?

Peter Kuper, Fighting Coronavirus, 15.04.2020 (© Caglecartoons.com)

COVID-19: De la provocarea inevitabilă la criza ultimativă

Semantica conceptului fundamental de Krisis evocă raportarea la un viitor incert, în contextul în care “nesiguranța, suferința și încercările la care este supusă omenirea”[1] determină schimbări ample asupra mecanismelor internalizate la nivelul comunității. Tensiunea dintre dimensiunea inevitabilă și ultimativă a noțiunii de criză[2] încadrează modelul semantic în sisteme de referință care impun soluții diferite pentru depășirea situației.

Grosso modo, identificăm trei modele semantice caracteristice crizei generate de pandemia de COVID-19: (I) o criză de durată, delimitată în timp și în spațiu în raport cu dimensiunea procesuală inevitabilă, în cadrul căreia putem identifica sau anticipa momentul depășirii acestei crize; (II) o criză caracterizată de manifestări succesive a unor multiple perioade care prezintă intensități diferite în privința riscului de infectare; (III) o criză cu un puternic caracter excepțional și ultimativ, percepută dintr-o perspectivă apocaliptică, în raport cu amplele schimbări care sunt într-o anumită măsură anticipate.[3] Analiza privind dinamica crizei economice, sociale și politice apărute în contextul pandemiei de COVID-19 nu ar trebui să omită contextul anterior apariției acestei noi provocări și, în special, criza reprezentată de un nivel redus al încrederii cetățenilor în funcționarea instituțiilor. Ascensiunea populismului și a extremismului, proliferarea atacurilor teroriste, instabilitățile multiple în domeniul securității și ordinii mondiale apărute în regiuni importante din punct de vedere geo-strategic, au redus considerabil reziliența statelor.

Capacitatea de reacție și de adaptare la crizele apărute în contextul pandemiei de COVID-19 constituie principalul test pentru statele puternic afectate, în contextul în care, post-pandemie, dinamica încrederii și percepțiilor alegătorilor ar putea accentua ascensiunea populismului și extremismului. În raport cu amploarea acestor schimbări, identificăm trei posibile perspective asupra redefinirii contractului social, scenarii care se vor suprapune inevitabil peste o criză economică și socială: (I) Mai rău nu se poate, scenariu caracterizat de un nivel ridicat de nemulțumire în rândul cetățenilor, mai puțină încredere în funcționarea instituțiilor, context care facilitează ascensiunea populismului; (II) Ne mulțumim cu ce (mai) avem, perspectivă caracterizată de menținerea nivelului de încredere în funcționarea instituțiilor, simultan cu manifestarea unei reticențe față de schimbările radicale promise de candidații populiștii, accentul fiind pus pe dimensiunea temporală a situației de criză; (III) Mai multă coeziune și solidaritate, scenariu definit în raport cu opțiunea adaptării din mers, simultan cu intensificarea demersurilor instituționale menite să atenueze, pe cât posibil, efectele pandemiei, concretizate adesea prin planuri și strategii de redresare care presupun sprijinirea persoanelor vulnerabile.

Simultan, creșterea neîncrederii în existența pandemiei de COVID-19 amplifică nivelul de neîncredere în funcționarea autorităților, percepția asupra crizei economice, sociale și politice dobândind astfel o dimensiune artificială, pe baza căreia măsurile dispuse devin puternic contestate. Amplificarea clivajelor și tensiunilor existente în societate contribuie la accentuarea instabilităților economice și sociale determinate de pandemia de coronavirus și, mai ales, la apariția unor dificultăți suplimentare privind obținerea unui consens asupra măsurilor și normelor dispuse de către autorități. Contestarea dimensiunii “naturale” a pandemiei contribuie la apariția unui nou scenariu, susținut cu precădere de către cei care și-au manifestat într-un mod mai mult sau mai puțin vizibil nemulțumirrea față de măsurile de prevenție adoptate de la începutul pandemiei; (IV) Revenirea bruscă la normalitate reprezintă principala solicitare a celor care contestă existența riscului de infectare. Acest scenariu devine în mod direct dependent de dinamica răspândirii virusului, fiind mai degrabă susținut de grupuri de interese care prezintă o înclinație puternică pentru susținerea unor abordări radicale. În același timp, identificăm tendința contestării instaurării artificiale a unei “dictaturi sanitare”, inovație conceptuală care reflectă suprimarea unor drepturi și libertăți (nu doar limitarea acestora), precum și contestarea “transferului” de legitimitate de la actorii politici la experții din domeniul medical.

Per ansamblu, direct proporțional cu persistența și răspândirea pandemiei de COVID-19, polarizarea societății permite ascensiunea curentelor populiste și extremiste, instabilitea economică, socială și politică devenind contextul propice pentru susținerea unor măsuri radicale, perspectivă care necesită să fie tranșată la urne. Sub presiunea gestionării efectelor pandemiei de COVID-19, scrutinurile electorale devin puternic marcate de miza redefinirii Contractului social, într-un moment în care opțiunile alegătorilor sunt influențate de starea de vulnerabilitate în care se află (cel puțin) o parte din aceștia, sub presiunea traumelor și nemulțumirilor personale.

Paresh Nath, Covid 19 worldwide, 13.07.2020 (© Caglecartoons.com)

Percepții și emoții la nivelul UE: între incertitudine și speranță

Testarea opiniei publice la nivelul UE în a doua jumătate a lunii iunie, după ce majoritatea măsurilor de restricție au fost treptat ridicate, simultan cu acapararea agendei publice cu propunerile Comisiei Europene de redresare a UE (măsuri prezentate în Parlamentul European la 27 mai 2020),[4] ne oferă o imagine reprezentativă asupra percepțiilor cetățenilor europeni în raport cu modul în care UE a (re)acționat pentru gestionarea efectelor crizei economice, sociale și politice apărute în contextul pandemiei de COVID-19. Per ansamblu, sondajul de opinie realizat în perioada 11-29 iunie 2020, asupra unui număr de 24.798 de respondenți din 27 de state membre,[5] surprinde polarizarea opiniei publice între incertitudine (45%) și speranță (41%).[6] De reținut că nivelul de incertitudine se află totuși pe o pantă descendentă, fiind înregistrată o scădere de 5 puncte procentuale în raport cu rezultatele sondajului de opinie realizat în perioada aprilie-mai 2020, în timp ce sentimentele reprezentate de încrederea în depășirea pandemiei s-au menținut la nivel constant.[7]

European Parliament, “Uncertainty | EU | Hope. Public Opinion in Times of Covid-19. A Public Opinion Survey Commissioned by the European Parliament”, KANTAR, First Results - 14 July 2020.

Distribuția răspunsurilor (în funcție de statele membre din care provin respondenții ) evidențiază polarizarea sentimentelor în funcție de impactul diferit al pandemiei de COVID-19 în statele membre. Pe de o parte, în statele puternic afectate, care au avut de gestionat un număr semnificativ de cazuri, sentimentul de incertitudine oscilează între 41% (în Franța) și 63% (în Spania).[8] Excepția este reprezentată de Germania, care exercită Președinția Consiliului UE de la 1 iulie 2020,[9] unde predomină speranța (46%),[10] după ce țara s-a erijat în principalul actor european care a promovat măsurile de relaxare, simultan cu capacitatea ridicată de testare a populației.[11] Pe de altă parte, în state dependente de turismul sezonier (precum Grecia), impunerea restricțiilor de circulație a accentuat starea de incertitudine în rândul populației.

European Parliament, “Uncertainty | EU | Hope. Public Opinion in Times of Covid-19. A Public Opinion Survey Commissioned by the European Parliament”, KANTAR, First Results - 14 July 2020.

Situat pe o pantă ascendentă, nivelul de satisfacție în dimensiunea solidarității statelor membre ale UE pe durata pandemiei de COVID-19 continuă să rămână la un nivel scăzut (39%, cu o creștere de 5 puncte procentuale), predominând sentimentul de neîncredere în eficiența unei valori fundamentale în arhitectura construcției europene (53%),[12] aspect care contrastează cu demersurile inițate de statele membre pentru gestionarea comună a noilor provocări santitare.[13] Percepția asupra frontului comun și sprijinului reciproc al statelor membre în vederea punerii în comun a echipamentelor medicale și a resursei umane[14] nu se ridică la nivelul așteptărilor cetățenilor europeni, principala cauză pe care o identificăm fiind reacția întârziată a statelor membre, în contextul în care răspunsul la noile provocări și amenințări a dispus inițial de o dimensiune preponderent națională.

European Parliament, “Uncertainty | EU | Hope. Public Opinion in Times of Covid-19. A Public Opinion Survey Commissioned by the European Parliament”, KANTAR, First Results - 14 July 2020.

Comparativ, observăm discrepanțe semnificative la nivelul percepției în statele membre, identificând același tipar explicat anterior cu privire la polarizarea sentimentelor de speranță și incertitudine. În completare, semnalăm suprapunerea unui nivel scăzut al satisfacției în statele membre unde există deja o prezență semnificativă a euroscepticismului și populismului (Franța, Austria, Grecia și Italia), raportul fiind unul inversat în Germania, Olanda și statele Grupului de la Visegrád.[15] Acest indicator ne oferă o imagine de moment asupra existenței unor sentimente puternice de nemulțumire în statele puternic afectate de pandemia de COVID-19, aspect care ar putea influența rezultatul următoarelor scurtinuri electorale.

European Parliament, “Uncertainty | EU | Hope. Public Opinion in Times of Covid-19. A Public Opinion Survey Commissioned by the European Parliament”, KANTAR, First Results - 14 July 2020.

Identificăm, în același timp, o decuplare a motorului franco-german, într-un moment în care politicile interne contestate într-un mod violent la Paris au pus sub semnul întrebării popularitatea Președintelui Macron.[16] Marcată de tensiuni interne puternice, poziția Franței este predispusă ambițiilor personale ale lui Macron de a-și recâștiga legitimitatea prin rolul exercitat la nivel european. În schimb, sub Președinția Germaniei la Consiliul UE, misiunea de a relansa economic, social și politic proiectul european gravitează în jurul figurii cancelarului Angela Merkel și a fostului ministru german al apărării, Ursula von der Leyen, aflată acum la conducerea Comisiei Europene. Nevoia obținerii unui consens asupra Cadrului Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027 (primul exercițiu financiar post-Brexit), respectiv asupra pachetului de redresare economică a UE, testează, în aceste momente, capacitatea Germaniei de a impune direcția și ritmul în cadrul negocierilor cu celelalte state membre. Contextul social, economic și politic este astăzi extrem de diferit, la nivel european, de cel gestionat de Angela Merkel în urmă cu 15 ani, când a participat la primul Summit european alături de Tony Blair și Jacques Chirac.[17]

Angela Merkel, Emmanuel Macron și Charles Michel, Președintele Consiliului European, la începutul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, 17 iulie 2020 © Stephanie Lecocq/Pool/Reuters

Reacția UE în raport cu cele două orizontul de gestionare a amenințărilor: Acum și Mai târziu

Aflată în fața noii provocări reprezentată de gestionarea consecințelor provocate de pandemia de COVID-19 și sub presiunea în creștere a curentelor eurosceptice de natură populistă, Uniunea Europeană a fost nevoită să ofere atât un răspuns imediat care să reflecte capacitatea statelor membre de a acționa conform principiului solidarității, cât și o perspectivă pe termen mediu, circumscrisă Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027, măsură care reflectă viziunea statelor membre în format 27 asupra viitorului construcției europene.

Pe de o parte, a prevalat nevoia de a depăși abordările naționale adoptate inițial de toate statele membre, poziție la care statele membre au achiesat în mod voluntar, în funcție de rezerva de resurse umane și medicale deținute și în raport cu dinamica pandemiei pe teritoriul național. Răspunsurile au fost (mai degrabă) secvențiale, dar în același timp au făcut trimitere la manifestarea solidarității (inclusiv) în perioadele marcate de instabilitate și de perspectivele unei iminente crize economice și sociale. Prin această abordare, statele membre și instituțiile UE au urmărit să atenueze riscul apariției unei crize politice care să pună (din nou), sub semnul întrebării, apartenența la UE.

Pe de altă parte, momentul gestionării pandemiei s-a suprapus peste presiunea finalizării unuia dintre cele mai sensibile dosare în jurul căruia gravitează 27 de interese naționale -  Cadrul Financiar Multianual. Obținerea consensului între șefii de stat și de guvern și liderii instituțiilor UE a reprezentat de fiecare dată o evaluare a capacității și puterii de negociere, oferind o perspectivă mult mai clară asupra raporturilor de putere între statele membre, proiectate pe durata unui exercițiu financiar. Nevoia de relansare a proiectului european, simultan cu necesitatea de a defini, post-Brexit, vitezele, direcțiile și ritmurile de integrare ale statelor membre în vederea articulării (mai clare) a viitorului UE, s-a suprapus peste cerința imperativă a unei proiecții/ alocări mai eficiente a bugetului european.

Între nevoia de a delimita raporturile de putere existente atât în interiorul motorului franco-german (marcat de tensiunea din ce în ce mai vizibilă determinată de dorința lui Emanuel Macron de a reajusta echilibrul în favoarea Franței, într-un context în care – cel puțin aparent – experiența cancelarului Angela Merkel înclină balanța în favoarea motorului germano-german), cât și în raport cu reticența grupului de la Vișegrad, adoptarea CFM 2021-2027 a dobândit pentru statele membre și instituțiile UE o semnificație suplimentară, reprezentată de gestionarea pe termen mediu a pandemiei de COVID-19 la nivel comunitar. După referendumul pe tema ieșirii Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din UE, liderii statelor membre și ai instituțiilor europene au reușit să adopte pentru a doua oară o poziției comună, menită să descurajeze, în același timp, tentația de a urma scenarii bazate pe opțiunea “Exit”.

După îndelungate și numeroase serii de negocieri, consensul în jurul ajustării bugetului european reprezintă un moment de referință în conturarea viitorului UE, în condițiile acceptării unui compromis asupra unui (aparent) echilibru între diferitele viteze de integrare, prevalând în continuare capacitatea și voința de intensificare a procesului de integrare din partea fiecărui stat membru. Cu o agendă europeană profund schimbată de actualul context, determinat de nevoia de a limita (pe cât posibil) dimensiunea și intensitatea crizei economice, sociale și (mai ales) politice apărute în contextul răspândirii pandemiei de COVID-19, solidaritatea între statele membre se manifestă, în primul rând, prin înțelegerea nevoii stringente de a rămâne împreună, în aceeași barcă, punând pe plan secund (cel puțin aparent și pentru o anumită perioadă de timp) mizele interne ale unor interese eminamente naționale. Această poziționare a statelor membre (în format 27) survine într-un moment instabil în raport cu atitudinile și opțiunile politice ale cetățenilor europeni, ale căror emoții și sentimente oscilează între incertitudine și speranță.

Sursă: Consiliul Uniunii Europene, Secretariatul General, “Infografic - Răspunsul de urgență al UE la pandemia de COVID-19”; “Infografic - Rectificarea bugetului UE pentru 2020”; “Infografic - Propunere privind un plan de redresare al UE – principalele caracteristici”.

Sursă: European Council, “Overall budget 2021-2027” / Consiliul European, “Bugetul general 2021-2027”, traducere în română realizată de Renew Europe.