Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
Interviu cu Radu Magdin, analist politic: „Cooperarea și solidaritatea europeană, transpuse în soluții sustenabile și echitabile, sunt principalele mecanisme care pot scoate Europa din criză”
Pandemia de COVID-19 plasează statele membre și instituțiile Uniunii Europene în postura de a regândi modul în care au fost gestionate resursele pentru a atenua, pe cât posibil, criza economică, socială și politică apărută în contextul aplicării măsurilor de prevenție. Simultan, reacția statelor membre și a UE evidențiază, de fapt, apartenența la valorile și principiile care constituie fundamentul construcției europene.

Radu Magdin, analist politic, fost consilier de prim-miniștri în România și Republica Moldova, a identificat și analizat perspectivele şi provocările la adresa coeziunii UE în contextul pandemiei de COVID-19, într-un interviu acordat pentru Pulsul Geostrategic lui Vladimir-Adrian Costea.

 

Vladimir-Adrian Costea: Pandemia de coronavirus a acaparat, de câteva luni, capul de afiş mediatic global, trecând pe un plan secund preocuparea comunităţii internaţionale. Statele membre ale UE sunt în continuare afectate de acest virus. În acest context, va rămâne Uniunea Europeană așa cum a fost, după tsunami-ul pandemiei Covid-19?

 

 

 

Radu Magdin: Fiecare criză din ultimele decenii a pus Uniunea Europeană în fața unor alegeri fundamentale, care și-au pus amprenta asupra identității și modului său de acțiune. Criza generată de pandemia de COVID-19 este o criză cu multiple dimensiuni, ale căror complexități abia începem să le înțelegem. În termeni simpli, putem anticipa din start că Uniunea Europeană, grav afectată de pandemie, va suferi unele schimbări profunde. În baza neajunsurilor sale, conștientizate inclusiv la nivel înalt, Uniunea Europeană se află mai ales în situația de a-și autoevalua capacitățile de acțiune și prioritățile pe termen scurt, mediu și lung. 

 

 

Prioritățile Uniunii Europene în ansamblu, dar și ale statelor membre, se vor reflecta cel mai concret în contextul negocierilor privind viitorul buget multianual al Uniunii, care a generat reacții puternice în rândul statelor membre încă de la primele versiuni de lucru circulate înainte de răspândirea pandemiei de COVID-19. Între timp, Comisia Europeană a recurs la unele compromisuri, în special în ceea ce privește alocările pe politicile agricole și de coeziune, esențiale pentru statele din centrul și estul Europei. Diferențele de dezvoltare dintre statele membre UE au generat întotdeauna diviziuni majore pe chestiuni de viziune și priorități, iar eforturile de redresare socială și economică post-criză trebuie să țină cont de nevoia abordării acestor diviziuni. 

 

 

 

În materie de capacitate de acțiune, criza generată de COVID-19 a pus la încercare Uniunea Europeană, care a dat un răspuns întârziat într-o primă fază, revenindu-și cumva pe parcurs. Altfel spus, mașinăria birocratică a UE a pornit greu, așa cum era de așteptat, în punctul în care statele membre UE deja introduseseră măsuri dure la nivel național, inclusiv închiderea granițelor și încetarea exporturilor de medicamente și echipamente medicale esențiale, decizii inacceptabile în alte circumstanțe. De altfel, în domeniul sănătății Uniunea Europeană nu deține suficiente pârghii de acțiune, iar în lipsa unor provocări extinse asupra sănătății publice a întregului bloc nu a urmărit, de-a lungul timpului, asumarea unor prerogative extinse. Nu există intenții clare ca această abordare să se schimbe, însă discuția mai largă pe marginea rezilienței Uniunii Europene în fața unor provocări majore trebuie să ia în considerare și tema sistemelor de sănătate. 

 

 

 

O altă temă de reflecție post-criză va fi aceea a rolului Uniunii Europene în lume și a capacității sale de a-și menține influența în condițiile competiției între marile puteri, exacerbată de criza COVID-19; în ce măsură vom mai putea discuta despre o Europa globală și cum definim acest concept în condiții de impredictibilitate. Forța Uniunii Europene pe plan global nu poate consta doar în capacitatea sa de răspuns la crize (de altfel, greoaie), ci și în capacitatea sa de a anticipa pericolele din timp și de a genera alianțe durabile cu state care gândesc la fel și alături de care UE poate avea câștig de cauză în cadrul formatelor multilaterale. 

 

 

 

În ce măsură solidaritatea, coeziunea și cooperarea între statele membre și instituțiile UE au rămas principii cu ajutorul cărora Uniunea a făcut front comun în fața acestei provocări? 

 

 

 

Într-o primă etapă, aș remarca diferențele esențiale dintre cele trei dimensiuni ale relațiilor dintre statele membre UE, pe de o parte, și relațiile dintre statele membre și instituțiile europene, pe de altă parte. Vorbind despre coeziune, este esențial să notăm faptul că acesta este un capitol la care Uniunea Europeană se confrunta cu probleme și înainte de izbucnirea pandemiei, fiind bine cunoscute diferențele majore dintre statele membre UE în materie de dezvoltare, sub toate aspectele sale. Aceste diferențe au fost exacerbate în contextul pandemiei de coronavirus, întrucât sistemele socio-economice, resursele, serviciile, infrastructura fizică și digitală a fiecărei țări în parte - au fost profund puse la încercare de efectele pandemiei. Este adevărat că pandemia de coronavirus a ajuns mai târziu în țările care înregistrează decalaje în dezvoltare, în mod explicabil, iar efectele sale sunt în continuare mai reduse. Însă coeziunea, dar mai ales discuțiile așezate la nivel european privind alocările bugetare în exercițiul următor pentru politica de coeziune, trebuie să rămână un deziderat pe agenda europeană, iar criza prin care trecem - o lecție privind importanța consensului în cadrul UE. 

 

 

 

În ceea ce privește cooperarea și solidaritatea între statele membre UE, pe de o parte, și între statele membre și instituțiile UE, pe de altă parte, consider că acestea sunt principiile cheie în conceperea și implementarea unor măsuri comune pentru ameliorarea crizei sanitare și pentru redresare socio-economică. Într-o primă etapă, statele membre UE s-au concentrat, în mod firesc, pe eforturi interne de combatere a crizei. Ulterior, intervenția Uniunii Europene s-a axat pe restabilirea și consolidarea încrederii cetățenilor europeni în acțiuni coordonate și solidare, de aici și inițierea mecanismului rescEU, repatrierile coordonate pentru cetățenii UE, lansarea celui mai mare pachet economic din lume, dar și adaptarea instrumentelor de finanțare viitoare la nevoile identificate în condiții de criză. În opinia mea, cooperarea și solidaritatea europeană, transpuse în soluții sustenabile și echitabile, sunt principalele mecanisme care pot scoate Europa din criză și pot regenera încrederea în valorile europene, inclusiv în contextul dezbaterii privind Viitorul UE. 

 

 

 

Care au fost clivajele care au reapărut în spațiul UE în această perioadă? În ce măsură reacția UE însăși a contribuit la intensificarea/ atenuarea tensiunilor și nemulțumirilor?

 

 

 

Clivajele care pot fi analizate în contextul crizei de coronavirus nu sunt diferite față de cele care există dintotdeauna în spațiul european și aici mă refer în primul rând la problema coeziunii limitate între statele membre UE și a diferențelor majore în materie de servicii de sănătate la nivel european, care ar fi fost catastrofală în condițiile unui număr de cazuri mai mare în țările din centrul și estul Uniunii Europene; am văzut cu toții cum state europene cu sisteme de sănătate performante au fost copleșite de numărul de cazuri și ne-am imaginat ce s-ar fi întâmplat în spațiul nostru într-o situație similară. 

 

 

 

În contextul crizei de coronavirus, cred că cele mai importante clivaje sunt cele care abia acum încep să se întrevadă. Clivajele economice, ca prim exemplu, vor face ca statele europene să-și revină din criză în moduri diferite, la viteze diferite și cu unele costuri sociale și politice care sunt încă dificil de estimat. Pachetele de sprijin economic la nivelul fiecărui stat sunt extrem de importante în continuare, nu doar din punct de vedere al alocărilor de bani, ci și ca viziune și capacitate de a genera încredere; de aceea ne uităm la Germania, care a lansat nu doar pachete de sprijin financiar, dar și politici clare de redresare economică. 

 

 

 

În același timp, clivajele în materie de educație și respect pentru reguli vor face ca ridicarea restricțiilor în statele europene să aibă efecte foarte diferite și nu ar trebui să excludem un al doilea val de cazuri, care de data aceasta este urmat îndeaproape de un val de neîncredere la nivel național. În situații de criză, încrederea în cei aflați la conducere este cel mai important instrument, care trebuie gestionat extrem de atent; fără încredere în lideri, măsurile vor crea întotdeauna disensiuni în societate și un teren propice pentru populism. Nu în ultimul rând, vreau să remarc faptul că existența clivajelor în materie de educație ne face mai vulnerabili la dezinformare și știri false, provenite din interiorul sau exteriorul țării și care au același rol - de a șubrezi încrederea unui sistem, pentru a face loc, în timp, unor lideri nocivi. 

 

 

 

Care au fost principalele demersuri inițiate de UE în vederea sprijinirii statelor afectate de pandemia de Covid-19? Care este sprijinul pe care instituțiile UE îl oferă, în special în domeniul educației și sănătății?

 

 

 

Uniunea Europeană a mobilizat resurse de sprijin din mers, inclusiv prin ajustarea unor politici deja existente și care s-au dovedit restrictive în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus. Printre măsurile imediate s-au numărat repatrierea cetățenilor europeni, în special prin organizarea de zboruri din state terțe, sprijin financiar de urgență (pentru prima oară în istorie, Comisia Europeană a declanșat „clauza derogatorie” pentru a permite acordarea de sprijin bugetar excepțional), inițierea unei rezerve de echipamente medicale a UE - așa-numitul mecanism rescEU, transmiterea de recomandări privind măsurile de limitare a răspândirii virusului și strategii de testare, asigurarea circulației bunurilor și persoanelor în condiții de criză. 

 

 

 

Măsuri cu bătaie mai lungă sunt cele care privesc flexibilizarea regulilor privind ajutorul de stat, alocarea de resurse pentru cercetare și dezvoltarea de tratamente specifice și, mai ales, planul de redresare economică. Comisia Europeană a propus un plan de redresare economică în valoare de 2.4 trilioane de euro, care a fost declinat atât prin instrumentul Next Generation EU, bazat pe finanțări colectate de pe piețele financiare, cât și prin instrumente de finanțare concepute ca parte a procesului de consolidare a bugetului pe termen lung al UE, aflat în negocieri la nivel european. Aș mai menționa și Instrumentul SURE - un instrument de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență. Instrumentul, ce oferă statelor membre o finanțare în valoare de până la 100 de miliarde de euro pentru costurile legate de crearea sau extinderea programelor naționale de șomaj tehnic până la 31 decembrie 2022, cu posibilitate de extindere ulterioară, va fi disponibil după ce toate statele membre își furnizează garanțiile pentru împrumuturi

 

 

 

În materie de sănătate, din ianuarie și până acum, Comisia Europeană a mobilizat aproape 550 de milioane de euro pentru dezvoltarea de vaccinuri, noi tratamente, teste de diagnosticare și sisteme medicale care să stopeze răspândirea coronavirusului. Este o sumă enormă și este normal ca o mare parte din eforturile UE în domeniul medical să se concentreze pe cercetare, având în vedere, după cum spuneam, prerogativele limitate ale Uniunii în acest domeniu. Cu toate acestea, Comisia Europeană a alocat 3 miliarde de euro pentru a finanța Instrumentul dedicat sprijinului de urgență și rezerva comună de echipamente rescEU, România și Germania fiind primele state membre care găzduiesc rezerva rescEU. 

 

 

 

În materie de educație, în sens larg, eforturile la nivelul instituțiilor europene se concentrează deocamdată, cu mai mult sau mai puțin succes, pe combaterea dezinformării prin instrumentele deja disponibile la nivel european. În plus, pe acest domeniu, Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă colaborează cu alte instituții ale UE și cu statele membre, inclusiv prin intermediul sistemului de alertă rapidă instituit în martie 2019, precum și cu parteneri internaționali din cadrul G7 și NATO. Ne așteptăm în continuare ca măsurile anunțate la 10 iunie în acest sens, anume consolidarea comunicării strategice și a diplomației publice în vecinătatea imediată a UE și în restul lumii, precum și a sprijinului acordat mass-media și jurnaliștilor independenți, să fie puse în aplicare. În ceea ce privește educația în sens clasic, sunt convins că eforturile de consolidare a acestui sistem la nivel european vor putea contribui la redresarea economică pe termen mediu și lung, în special prin susținerea mecanismelor de recalificare și altele. 

 

 

 

Cum evaluați reacția UE și a statelor membre în fața noilor provocări generate de pandemia de Covid-19? 

 

 

 

Pandemia de coronavirus reprezintă o criză fără precedent. Nicio altă pandemie din istoria Europei nu s-a extins în condițiile de conectivitate și interdependență din prezent. În fața unei astfel de amenințări, statele membre UE au reacționat primele, înaintea instituțiilor europene, cum este și firesc, pentru a-și proteja cetățenii proprii. Din perspectiva mea, cea mai dură provocare a fost închiderea granițelor, ca urmare a deciziilor la nivel național, apoi la nivel european - într-o succesiune pe care nu am fi crezut-o posibilă. Odată cu închiderea granițelor, problemele legate de tranzitul de mărfuri și persoane - cu care nimeni nu își imagina că ne-am fi putut confrunta în zilele noastre - a acutizat atât primele efecte ale crizei, cât și discursul public. Ulterior, răspunsul UE, deși a venit cu o oarecare întârziere, a fost cât se poate de coerent și cuprinzător, în condițiile date și în cadrul legislativ european.

 

 

Criza este în desfășurare, astfel că singurele evaluări utile la acest moment sunt cele de etapă, în perspectiva identificării pașilor următori. În condițiile pandemiei, fiecare stat european va lua deciziile pe care le va considera logice din punct de vedere epidemiologic și economic. La nivel european, însă, consider că abordarea trebuie să fie în continuare una coordonată și activă, astfel încât să permită revenirea la o stare de normalitate relativă și la o parte dintre dezbaterile cheie la nivel european, suspendate sau limitate în prezent pe fondul crizei.  

 

 

 

Care sunt perspectivele post-pandemie, în contexul unei iminente crize economice și sociale? Identificați posibilitatea apariției unei noi crize politice în Uniunea Europeană?

 

 

Potrivit principalelor instituții financiare, o criză economică la nivel european este iminentă. Toate prognozele indică deja scăderi în materie de PIB și schimburi economice, elemente care duc inevitabil în direcția unei crize economice. O criză economică aduce întotdeauna cu sine și o criză socială, pe fundalul reducerii perspectivelor de stabilitate pentru oameni, precum și din cauza unor fenomene precum șomajul, scăderea puterii de cumpărare, fluctuații valutare - pe care deja le observăm în Europa. 

 

 

 

În același timp, e important de reținut faptul că posibilitatea unei crize politice la nivelul Uniunii Europene nu a fost niciodată de neglijat. În condițiile actuale, așa cum am învățat și după criza economică din 2008, se va crea un teren propice pentru lideri populiști care, “ajutați” și de fenomenul dezinformării, vor câștiga teren. Pe de altă parte, îmi mențin totuși credința că discursul populist, construit pe logica arătării problemelor cu degetul, dar fără prezentarea de soluții, nu va răspunde așteptărilor cetățenilor europeni, care vor ieși din această criză marcați de pierderi serioase și în căutarea unor soluții reale. 

 

 

 

Care sunt actorii care găsesc o oportunitate economică și politică în lupta pentru resurse și influență în UE?

 

 

În strânsă legătură cu mențiunile anterioare, actorii care vor identifica oportunități politice în criză sunt, în primul rând, politicienii de factură populistă, precum și actorii statali și non-statali care s-au angajat într-un război hibrid pentru destabilizarea Uniunii Europene. În ceea ce privește oportunitatea economică, aceasta este o temă deschisă pentru toate statele europene care se vor putea adapta și vor găsi modalități de a utiliza instrumentarul european în beneficiul propriilor economii. Din această criză vor ieși “învingători” cei care vor practica o formă rezonabilă de patriotism economic, se vor concentra pe consolidarea capacităților europene, dar fără a sacrifica solidaritatea, cooperarea și integrarea europeană.