Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
Planul de pace al președintelui Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump, la începutul documentului ce cuprinde planul său pentru pace, afirmă că de-a lungul timpului au fost concepute mai multe proiecte de pace pentru palestinieni şi israelieni, însă niciunul nu a ţinut cont de realitatea concretă. Planul său, susţine el, ar fi diferit. Nimic nu este mai departe de adevăr. Construit complet din clişee şi neadevăruri, aşa-zisul său plan, la fel ca şi celelalte dinaintea sa, ignoră aspiraţiile naţionale ale palestinienilor şi drepturile lor. Deşi Donald Trump susţine că este realist şi realizabil, planul său de pace ţine cont numai de o singură parte, cea israeliană. În cele ce urmează, vom parcurge punct cu punct documentul creat de administraţia americană și vom arăta cum acesta face abstracţie de legea internaţională şi de numeroasele rezoluţii ale Naţiunilor Unite pe tema conflictului israeliano-palestinian.

     INTRODUCERE 

     Preşedintele american Donald Trump, la începutul documentului ce cuprinde planul său pentru pace, afirmă că de-a lungul timpului au fost concepute mai multe proiecte de pace pentru palestinieni şi israelieni, însă niciunul nu a ţinut cont de realitatea concretă. Planul său, susţine el, ar fi diferit. Nimic nu este mai departe de adevăr. Construit complet din clişee şi neadevăruri, aşa-zisul său plan, la fel ca şi celelalte dinaintea sa, ignoră aspiraţiile naţionale ale palestinienilor şi drepturile lor. Deşi Donald Trump susţine că este realist şi realizabil, planul său de pace ţine cont numai de o singură parte, cea israeliană. În cele ce urmează, vom parcurge punct cu punct documentul creat de administraţia americană și vom arăta cum acesta face abstracţie de legea internaţională şi de numeroasele rezoluţii ale Naţiunilor Unite pe tema conflictului israeliano-palestinian. 

 

     CONTEXT POLITIC

     Palestinienii au fost acuzaţi de-a lungul timpului că au respins toate propunerile şi ofertele de pace care li s-au făcut. Prin contrast, Israelul a pozat şi a fost portretizat în mass-media ca fiind cel mereu dispus să cadă la pace, compătimit pentru că nu ar fi avut un partener de pace cu care să negocieze. Acest tipar dăinuie încă din 1947, de la crearea primului Plan de Partaj adoptat de către Organizația Națiunilor Unite (ONU). Adevărul este că aceste aşa-zise oferte de pace au fost mereu concepute astfel încât să îi dezavantajeze pe palestinieni. În 1947, evreii care emigraseră în Palestina din Europa şi ţările arabe vecine, alcătuiau o treime din populaţia vechii Palestine şi deţineau 7% din teritoriu, însă Naţiunile Unite le-au oferit acestora peste 55% din pământ pentru a-şi întemeia acolo statul lor evreiesc. Bineînţeles că palestinienii, care erau mult mai numeroşi și deţineau majoritatea pământului, nu au fost de acord. Sioniştii însă au intrat peste ei cu proaspăt formata lor armată şi au cucerit încă o parte din teritoriul desemnat de U.N. pentru statul arab. O mare parte a palestinienilor a fugit din ţară în perioada aceea, refugiindu-se în statele alăturate, majoritatea rămânând refugiaţi până în ziua de azi (Israelul s-a opus mereu reîntoarcerii lor).

 

     Acum, în 2020, sub mantia ocrotitoare a salvatorului Trump, Israelul se regăseşte în aceeaşi poziţie. Iarăşi se victimizează, iarăşi susţine că el vrea pacea, în timp ce palestinienii se opun din nou, uitând un lucru elementar şi anume acela că fără dreptate nu poate exista pace. Israelul afirmă că el este cel care va trebui să cedeze teritoriu pentru a face loc noului stat palestinian, când mereu, încă de la începutul conflictului, palestinienilor li s-a cerut în permanenţă să renunţe la pământul lor strămoşesc, pentru a le face loc noilor veniţi. Conflictul dintre cele două entităţi este într-adevăr un subiect foarte fierbinte şi o cauză pentru care întregul Orient Mijlociu este instabil. Câtă vreme nu va exista pace în Ţara Sfântă, tensiuni vor exista în permanenţă în această regiune atât de fragilă şi atât de încercată.

 

     SOLUŢIA CELOR DOUĂ STATE

     Toate soluţiile la conflictul israeliano-palestinian au fost concepute pe baza existenţei a două state, unul israelian şi celălalt, palestinian. Trecând prin Camp David şi Oslo, problema cu această soluţie a două state este că ea este lipsită de realism. Israelul susţine că el şi-a dorit mereu pacea, însă acţiunile sale au contrazis mereu această afirmaţie. Dacă Israelul şi-ar fi dorit existenţa unui stat palestinian lângă el, nu ar mai fi construit în Cisiordania (West Bank) toate acele colonii exclusiv evreieşti care întrerup continuitatea teritorială a unui ipotetic stat palestinian. Israelul nu şi-a dorit existenţa unui stat palestinian alăturat nici acum 70 de ani, nici acum 20 de ani şi nici acum. E simplu să dai din gură şi să rosteşti nişte cuvinte, nu te costă nimic. Dacă acţiunile tale nu doar că nu îşi susţin vorbele, dar le mai şi contrazic, atunci degeaba te baţi cu pumnii în piept că eşti un vizionar şi un inovator. 

 

     Planul lui Donald Trump nu vine cu nimic nou, aceleaşi clişee expirate livrate pe post de viziune. Un singur lucru aduce în plus - claritatea. De data aceasta ni se spune verde în față: „o soluţie realistică, ce le va oferi palestinienilor întreaga putere de a se guverna pe ei înşişi, dar nu puterea de a ameninţa Israelul”. În caz că nu aţi înţeles, simpla existenţă a unui stat palestinian independent este privită de Israel ca o ameninţare la adresa sa şi  de aceea se şi opune creării acestuia, de aceea vine cu nişte condiţii despre care ştie dinainte că sunt imposibil de acceptat de către palestinieni. Citim mai departe în documentul emis de administraţia Trump şi ne lămurim şi mai mult: ipoteticul stat palestinian va fi alcătuit din nişte enclave dispersate de-a lungul Cisiordaniei, unite prin tuneluri şi poduri, între ele vor rămâne presărate coloniile israeliene, iar Israelul va fi responsabil de securitatea privind întreaga zonă. Deci adio demilitarizării Cisiordaniei, punctele militare de control vor fi păstrate, armata israeliană va fi în continuare prezentă peste tot, asigurând securitatea terestră şi aeriană. 

 

     Din nou aflăm despre cum palestinienii sunt responsabili pentru soarta lor. Privirea se îndreaptă asupra Fâşiei Gaza, despre care ni se spune că este condusă de organizaţia teroristă Hamas care este de vină pentru blocada ce sufocă teritoriul de peste 10 ani. Mai întâi trebuie lămurit faptul că Hamas nu este organizaţie teroristă. Hamas este organizaţie teroristă doar pentru că Statele Unite şi Israelul spun aşa şi doar se ştie că Statele Unite decid cine de pe planeta aceasta este terorist şi cine nu. Hamas este „organizaţie teroristă” doar pentru că din când în când, atunci când ștreangul se strânge prea mult în jurul gâtului Fâşiei, mai dau cu câte o rachetă artizanală înspre Israel. Nu, Hamas este în primul rând o mişcare de rezistenţă. A Patra Convenţie de la Geneva susţine că orice populaţie aflată sub ocupaţie militară are dreptul la rezistenâă atât non-violentă, cât şi armată. Deci palestinienii au dreptul nu doar moral, ci şi legal să opună rezistenţă ocupaţiei, sub toate formele. Hamas a folosit în trecut atacurile sinucigaşe cu bombă, de tip „martiriu”, însă astfel de atacuri nu au mai avut loc de când s-a impus blocada. În 2006, Hamas a câştigat alegerile în Fâşie, în mod democratic, deci voinţa poporului a făcut ca Hamas să guverneze acolo şi de atunci nu a mai întreprins nicio operaţiune militară împotriva Israelului dincolo de Fâşia Gaza. Tot ce a făcut a fost să răspundă ofensivelor israeliene îndreptate asupra civililor din Fâşie. De asemenea, conducerea mişcării a oferit de mai multe ori Israelului un armistiţiu pe termen lung, pe care acesta l-a refuzat. 

 

     REZOLUȚIILE ONU

     Documentul administraţiei Trump recunoaşte eforturile depuse de Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate ale Naţiunilor Unite în vederea obţinerii păcii, însă susţine că acest plan nu este bazat pe numeroasele rezoluţii emise de aceste organisme. Dimpotrivă, spunem noi, acest plan de pace calcă în picioare rezoluţiile ONU şi face abstracţie de legea internaţională. Începând cu rezoluţia 181 (Rezoluţia de Partaj) şi trecând prin Rezoluțiile 242, 446, 452, 465, 471, 476 până la 2334, Israelul le-a încălcat pe toate. Regulile legii umanitare internaţionale relevante pentru teritoriile aflate sub ocupație, aşa cum au fost formulate de articolele 42-56 ale Reglementărilor de la Haga şi articolele 27-34 ale celei de-a Patra Convenţii de la Geneva, stipulează că ocupantul nu obţine suveranitate asupra teritoriului pe care îl ocupă, nu are voie să strămute populaţii cu forţa sau de bună voie în şi din teritoriile ocupate, nu poate să îşi transfere propria-i populaţie în teritoriile pe care le ocupă, pedepsele colective sunt interzise, confiscarea proprietăţii private este interzisă, proprietatea culturală trebuie respectată, oamenii acuzaţi de diverse încălcări ale legii vor fi judecaţi conform prevederilor legii internaţionale (vor fi informaţi de motivul arestării lor, vor fi acuzaţi de o încălcare specifică a legii şi li se va oferi un proces just cât mai repede cu putinţă). Israelul a încălcat, în mod repetat, toate aceste reglementări, deci nu e o surpriză că vine acum domnul Trump şi spune că planul său de pace nu se bazează pe rezoluţiile O.N.U.

 

     Alte rezoluţii relevante pentru conflictul israeliano-palestinian:

·                     Rezoluţia 252 a Consiliului de Securitate (1968) afirmă următoarele: Consiliul de Securitate „consideră toate (...) acţiunile întreprinse de Israel (...) menite să schimbe statutul juridic al Ierusalimului nule şi neavenite şi nu pot schimba statutul acestuia”.

·                     Rezoluţia 250 (1968) cere Israelului să nu desfăşoare o paradă militară în Ierusalim. 

·                     Rezoluţia 251 (1968) condamnă parada militară desfăşurată în Ierusalim.

·                     Rezoluția 267 (1969) confirmă Rezoluţia 252.

 

 

     TERITORIU, AUTODETERMINARE ŞI SUVERANITATE

     Tranziţia către stat este complexă şi încărcată de pericole, susţine documentul lui Donald Trump. Regiunea nu mai poate absorbi încă un stat eşuat, încă un stat care nu este dedicat respectării drepturilor omului şi legii internaţionale. Vrea cumva să spună că regiunea nu îşi mai permite un alt stat în afară de Israel care să facă aceste lucruri? Căci Israelul este departe de a fi un stat democratic (cum ar putea fi democratic un stat care doreşte să accepte între graniţele sale doar cetăţeni de o anumită religie?) şi, după cum am arătat şi aici în nenumărate ocazii, a încălcat legea internaţională după cum i-au dictat interesele. 

 

    Ni se spune, din nou, ce sacrificiu trebuie să facă Israelul, cum trebuie să renunţe el la teritoriu pentru ca palestinienii să poată avea şi ei un stat al lor. Cu alte cuvinte, Israelul negociază un teritoriu care din start nu i-a aparţinut. Cei care mereu au fost nevoiţi să facă sacrificii şi compromisuri au fost palestinienii. Începând din 1947 şi trecând prin războiul din 1967, palestinienii au pierdut tot mai mult pământ şi speranţele de a avea un stat al lor s-au micşorat din ce în ce mai mult, mai ales odată cu realitatea impusă de construcţia tot mai multor colonii israeliene pe teritoriul lor. Iar acum Donald Trump ne spune că palestinienii vor avea un stat viabil, că îşi vor recăpăta demnitatea şi vor putea da curs aspiraţiilor lor naţionale legitime, în condiţiile în care Israelul nu se va retrage din teritoriile cucerite în război, motivând că o asemenea retragere este o raritate istorică. Înseamnă că şi respectarea legii internaţionale este o raritate istorică, domnule Trump, din moment ce articolul 42 al Reglementărilor de la Haga stipulează cât se poate de clar că un teritoriu este considerat sub ocupaţie atunci când efectiv se află sub autoritatea unei armate ostile, iar rezoluţia 242 a Consiliului de Securitate al ONU începe prin a sublinia inadmisibilitatea achiziţionării de teritoriu prin război, ceea ce înseamnă că Israelul nu poate susţine că teritoriile obţinute prin război în 1967 sunt ale sale. 

 

     Iar aşa-zisul stat palestinian pe care şi-l imaginează Trump ar fi alcătuit din mici bantustane pe modelul african din perioada apartheidului, unite de nişte tuneluri, înconjurate de colonii israeliene, fără un dram de suveranitate autentică. Existenţa unui ipotetic stat palestinian este condiţionată de o serie de cerinţe, precum dezarmarea mişcării Hamas, recunoaşterea Israelului ca stat evreiesc (deci numai pentru cetăţenii de religie iudaică), stabilirea unui guvern şi a unui sistem juridic de tip vestic. O nuanţă foarte importantă este aceea care se referă la caracterul exclusiv evreiesc al Israelului. Israelul, ca stat independent şi suveran, a fost recunoscut de către Organizaţia pentru Eliberare a Palestinei în 1993, odată cu semnarea acordurilor de la Oslo. A recunoaşte că Israelul este un stat numai pentru evrei este cu totul altceva. Este ca şi cum ai spune că Statele Unite sunt o ţară numai pentru oameni albi sau că România este un stat numai pentru creştini. Deci Israelul îşi doreşte ca rasismul să fie recunoscut ca politică de stat. Cum rămâne cu cetăţenii de religie islamică sau creştină ai Israelului? Vor fi expulzaţi? Omorâţi? Ceea ce propune Trump este o a doua Nakba. Încă o catastrofă de proporţii pentru poporul palestinian. Trump ştie că palestinienii nu vor accepta aşa ceva niciodată. 

 

     Încă o condiţie pentru stabilirea statului palestinian este anularea tuturor programelor (inclusiv şcolare) şi manualelor care incită la violenţă şi promovează ura față de vecinii lor. Poate ar vrea Israelul să vorbească şi despre cum programele sale şcolare şi manualele fac propagandă şi intoxică creierele israelienilor de mici copii cu o istorie falsă, despre cum îi portretizează pe palestinieni ca pe nişte terorişti înnăscuţi şi despre cum seamănă ura faţă de aceştia în inimile tinerilor, începând cu cea mai fragedă vârstă. În manualele israeliene, palestinienii sunt marginalizaţi și demonizaţi, se oferă justificări pentru masacre şi epurarea etnică, se prezintă cultura evreiască/israeliană ca fiind superioară celei arabo-palestiniene. Dar Trump le ţine acum lecţii palestinienilor despre cum ar trebui să arate programa lor şcolară. 

 

     REFUGIAŢII

     Problema refugiaţilor palestinieni a apărut odată cu războiul arabo-israelian din 1948, când armatele sioniste care au creat Israelul pe 77% din pământul Palestinei au expulzat forţat 800.000 de palestinieni sau 57% din totalul populaţiei palestiniene de atunci. Problema refugiaţilor s-a înrăutăţit după ce Israelul a ocupat şi restul Palestinei în războiul din 1967, când aproximativ 300.000 de palestinieni au fost expulzaţi cu forţa. Problema refugiaţilor palestinieni este cea mai proeminentă criză a refugiaţilor dacă e să raportăm numărul de refugiaţi la numărul total al populaţiei. În plus, este cea mai îndelungată criză a refugiaţilor din istoria modernă şi care, deşi au trecut mai mult de 70 de ani, încă nu a fost rezolvată.

 

     Mai mult de jumătate din poporul palestinian trăieşte în afara Palestinei istorice. Mai mult de 88% dintre palestinienii din diaspora trăiesc în ţări arabe, gazde naturale pentru poporul arab palestinian. Cei mai mulţi refugiaţi palestinieni se află în ţările aflate la graniţa cu Palestina, 80% dintre refugiaţii palestinieni ce trăiesc în țările arabe locuiesc în Iordania, Siria şi Liban. Mulţi palestinieni trăiesc şi în ţările Golfului Persic, în special în Regatul Arabiei Saudite.

 

     Pe 11 decembrie 1948, Adunarea Generală a ONU a decretat rezoluţia 194, care afirma dreptul de reîntoarcere al refugiaţilor palestinieni la  casele şi pe pământurile natale. Alegerea a fost lăsată în mâinile refugiaţilor şi nu ale altora, rezoluţia dându-le dreptul să aleagă ce consideră că e mai sigur, să se reîntoarcă sau nu. De asemenea, s-a creat o comisie ONU care să faciliteze reîntoarcerea refugiaţilor şi reabilitarea lor economică şi socială şi să le asigure reparaţiile necesare.

 

     Această rezoluţie a fost reiterată de-a lungul anilor, deoarece Israelul a continuat să se opună implementării. Israelul a refuzat să îşi asume responsabilitatea pentru Nakba palestiniană, astfel orice discuţie despre refugiaţi devenind tabu. Cu toate acestea, ONU, mai precis Consiliul de Securitate nu a luat nicio măsură pentru a presa sau obliga Israelul să implementeze rezoluţia. A admis Israelul ca stat membru cu condiţia ca acesta să permită reîntoarcerea refugiaţilor palestinieni, lucru cu care Israelul nu a fost niciodată de acord.

 

     Planul lui Trump specifică foarte clar că nu va exista nicio reîntoarcere a refugiaţilor palestinieni în Israel. Israelul ştie că dacă acceptă reîntoarcerea fie şi a unei părţi a refugiaţilor, evreii se vor trezi o minoritate în propria lor ţară, iar acesta este un lucru de neconceput pentru el. Documentul lui Trump spune că vor fi primiţi 5.000 de refugiaţi pe an, vreme de 10 ani. Deci 50.000 în total. Dar, potrivit planului american, refugiaţii palestinieni au trei opţiuni. Ori devin cetăţeni ai țărilor în care se află în prezent, ori îşi fac o viaţă într-o a treia ţară, ori se mută în noul stat palestinian. Nu vor avea dreptul să se reîntoarcă în Israel.

 

     În schimb, se încearcă să ni se distragă atenţia de la problema refugiaţilor palestinieni prin aducerea în discuţie a refugiaţilor evrei creați de conflictul arabo-israelian. Ni se sugerează că ar fi de datoria ţărilor arabe să îi primească pe refugiaţii palestinieni, când de fapt este datoria Israelului să accepte reîntoarcerea tuturor refugiaţilor palestinieni care doresc să se reîntoarcă. Chestiunea refugiaţilor nu a fost şi nu este cel mai mare obstacol în calea păcii, ea poate fi rezolvată mult mai uşor decât alte chestiuni, cum ar fi cea a coloniilor, asta pentru că mulţi dintre refugiaţii palestinieni şi-au creat o viaţă în alte ţări, pe care nu sunt dispuşi să le părăsească. Deci nu s-ar pune problema unei reîntoarceri în masă. Este vorba de afirmarea unui principiu. Israelul trebuie să îşi asume responsabilitatea morală şi legală pentru nedreptăţile din trecut. De ce refugiaţii evrei care au plecat în urmă cu două mii de ani pot să se întoarcă şi palestinienii care au fost alungaţi în 1948 nu pot s-o facă? Însă israelienii încearcă să monopolizeze rolul de victimă istorică şi nu suportă alţi pretendenţi. 

 

     FÂȘIA GAZA

     Fâşia Gaza s-a născut din Nakba-catastrofa din 1948. Înainte de 1948, „Fâşia” nu exista ca unitate geografică. Înainte de 1948, Gaza era un „district”, o regiune administrativă a Palestinei Mandatorii, aşa cum a fost în timpul celor patru secole de guvernare otomană. Spre sfârşitul Mandatului Britanic, zona sub-districtului Gaza din 1948 avea 1196,5 kilometri pătraţi ce includeau trei oraşe importante: Gaza, al-Majdal (acum Aşkelon) şi Khan Younis, pe lângă 53 de oraşe şi sate. De-a lungul istoriei, zona districtului Gaza s-a schimbat în dimensiune, dar timp de secole şi-a păstrat mare parte a regiunii ce era inclusă în sub-districtul Gaza în ajunul lui 1948.

 

     În timpul războiului, Israelul a ocupat zone dincolo de cele alocate statului majoritar evreiesc de către Planul de Partaj din 1947 al Naţiunilor Unite. Forţele israeliene au cucerit 78% din Palestina Mandatorie, procent ce includea 70% din sub-districtul Gaza. Ceilalți 365 de kilometri pătraţi rămaşi din districtul Gaza au revenit administraţiei egiptene, prima care a folosit termenul de „Fâşie”. 

 

     Israelul şi Statele Unite fac eforturi să lege rezistenţa palestiniană de terorismul global, de aceea marşează atât de puternic pe ideea că Hamas este o organizaţie teroristă şi de aceea susţin că dezarmarea acesteia este o condiţie pentru ca planul de pace să fie pus în aplicare. Dacă nu se poate ca toţi palestinienii să fie portretizaţi ca terorişti (deşi s-a tot încercat asta), măcar pe cei de la Hamas să reuşească să-i picteze în aceste culori. Hamas este considerată a fi parte a Frăţiei Musulmane, însă este nedrept să îi evaluăm poziţia asupra statului de drept şi a democraţiei bazându-ne pe literatura de început a mişcării-mamă. Hamas afirmă că a îmbrăţişat convingeri noi cu privire la acest aspect şi a ajuns să accepte întru totul democraţia şi conceptul de stat de drept. Participând la alegeri, Hamas a dovedit că este doritoare să funcţioneze într-un stat modern şi un sistem democratic. A solicitat formarea guvernelor de coaliţie care să includă partide seculare şi de stânga. Guvernul său, ca şi lista pentru parlament, a inclus femei, iar primul său guvern a inclus miniştri musulmani şi creştini deopotrivă.

 

     Trump şi Israelul vor să ne facă să credem că Gaza este victima mişcării Hamas, când de fapt micuţa fâşie de pământ este victima blocadei instaurate de Israel asupra ei de mai bine de 10 ani. Israelul, nu Hamas controlează graniţele, deci decide cine şi ce intră şi iese din Fâşie, Israelul este cel care ţine populaţia fără apă şi curent electric, fără medicamente şi hrană. Gaza este în plină criză umanitară, iar ce se întâmplă acolo sugerează un un singur nume, genocid. 

 

     GRANIŢE

     Propunerea de a retrasa graniţele Israelului nu face decât să le dea israelienilor şi mai mult pământ palestinian din Cisiordania, în schimbul a două zone din deşertul Neghev (adică acolo unde nu creşte nimic). După cum ne arată harta propusă, planul oferă Israelului o mare parte a Cisiordaniei, unde acum se află un număr de colonii evreieşti. Aceste colonii sunt în momentul de faţă ilegale potrivit legii internationale şi nu sunt considerate parte din Israelul propriu-zis. Numeroase rezoluţii ONU au afirmat că întemeierea şi existenţa coloniilor israeliene în Cisiordania şi Ierusalimul de Est sunt o violare a legii internaţionale, inclusiv a rezoluţiilor 446, 452, 471, 476, 2334. Rezoluţia 446 a Consiliului de Securitate se referă la Convenţia de la Geneva ca la instrumentul legislativ aplicabil şi îi cere Israelului să nu mai transfere populaţia proprie în Teritoriile Ocupate sau să schimbe structura demografică a acestora. Rezoluția 2334 din 2016 reafirmă ilegalitatea coloniilor şi le numește „o flagrantă violare a legii internaţionale şi un obstacol major în calea realizării soluţiei celor două state şi a unei păci juste şi de lungă durată”.

 

     Populaţia palestiniană localizată în enclave va rămâne în interiorul teritoriului israelian, dar va face parte din statul palestinian, ne spune planul lui Trump. Enclavele şi rutele de acces vor fi în responsabilitatea Israelului privind securitatea. Cu alte cuvinte, dacă palestinienii vor un stat al lor, le aruncăm nişte firimituri şi n-au decât să le zică stat. Noi rămânem cu bucata mare. 

 

     Valea Iordanului, care se întinde de-a lungul coastei estice a Cisiordaniei, va trece şi ea sub control israelian. Această vale este o zonă intens populată de palestinieni şi luată de Israel sub ocupaţie în timpul războiului din 1967, marcând graniţa cu Iordania. Conţine importante centre palestiniene, cum ar fi Ierihonul, dar şi colonii israeliene. Planul lui Trump motivează trecerea acestei suprafeţe sub control israelian în baza unor chestiuni ce ţin de securitate, prezenţa armatei în Valea Iordanului fiind esenţială pentru a proteja Israelul de pericolul unor potenţiale invazii. Din nou, facem apel la aceleaşi rezoluţii menţionate şi în cazul Cisiordaniei, care afirmă vehement că este interzisă achiziţionarea de teritoriu prin război şi mutarea populațiilor în şi din astfel de teritorii. Consiliul de Securitate al ONU dictează: „politica şi practicile Israelului de a întemeia colonii în teritoriile palestiniene şi arabe cucerite începând cu 1967 nu au validitate în ochii legii şi constituie un obstacol serios în obţinerea unei păci juste, multilaterale şi de durată în Orientul Mijlociu”. Rezoluţia 446 reafirmă încă o dată că „a Patra Convenţie de la Geneva cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război din 12 august 1949 este aplicabilă teritoriilor arabe ocupate de Israel începând cu 1967, inclusiv Ierusalimul”. În ochii comunităţii internaționale, prezenţa Israelului în Teritoriile Ocupate face subiectul legii internaţionale care se ocupă cu ocupaţia militară, în speţă cu a Patra Convenţie de la Geneva. Aceasta interzice alterarea materialului legislativ, transferarea sau deportarea populaţiei locuitoare şi reocuparea teritoriului cu propria populaţie civilă.

 

     IERUSALIM

     Trump recunoaşte importanța Ierusalimului pentru toate cele trei mari religii - creştinism, iudaism şi islam. Cu toate acestea, promite Ierusalimul nedivizat drept capitală a statului Israel. Un viitor stat palestinian va primi nişte cartiere mărginaşe (Kufr Aqab, tabăra de refugiaţi Shuafat şi Abu Dis, unite sub numele Al Quds, „Cel Sfânt”, denumire ce i se aplică Ierusalimului propriu-zis, nu cartierelor mărginaşe ale sale) drept capitală. Decizia este uriaşă. Este şi motivul principal pentru care întreaga lume arabă respinge planul preşedintelui american. Ierusalimul este important nu doar pentru palestinieni, ci pentru întreaga lume musulmană. De-a lungul vremii, negociatorii palestinieni au tot cerut o capitală a statului Palestina în Ierusalimul de Est. Acum vine Trump şi spune că viitorul stat palestinian va avea capitala la Abu Dis, o extensie urbană separată de Ierusalimul de Est printr-un zid de graniţă. Nu posedă vreo semnificaţie religioasă sau profunzime culturală, precum Ierusalimul. 

 

     Dar care este statutul actual al Ierusalimului, potrivit legii internaţionale? Oraşul Ierusalim a făcut mereu parte din teritoriul Palestinei şi nu a avut un statut juridic special până la Rezoluţia de Partaj nr.181 din 1947, care propunea ca Ierusalimul să fie considerat un corp separat sub un regim internaţional administrat de Naţiunile Unite. În războiul dintre nou formatul stat Israel şi ţările arabe, Legiunea Arabă a Transiordaniei, sub comandă britanică, a avut succes în faţa sioniștilor, a anexat West Bank-ul, s-a redenumit ca Iordania şi a declarat Ierusalimul de Est cea de-a doua sa capitală. În ciuda ostilităţilor din 1948-1949, Naţiunile Unite au încercat să impună rezoluția 181, înainte de a renunţa la această tentativă  în 1951. Însă opţiunea a rămas mereu deschisă. ONU a aprobat anexarea iordaniană, listând în 1981 Oraşul Vechi al Ierusalimului drept sit iordanian protejat. Totuşi, ocuparea iordaniană a Ierusalimului de Est în 1948 nu a creat un drept legal asupra lui. Recunoscându-şi slăbiciunea în faţa armatei israeliene în războiul de 6 zile, după 21 de ani de „in absentia”, Iordania renunță la anexarea sa în favoarea unui stat palestinian în 1988. În prezent nu are nicio pretenţie asupra Ierusalimului. 

 

     Măsurile Israelului de a integra Ierusalimul de Vest în teritoriul său şi măsurile sale de după războiul din 1967 de a-şi afirma suveranitatea asupra întregului Ierusalim au fost îndelung condamnate de rezoluţiile ONU şi nu au nicio bază legală. Ocupaţia israeliană a Ierusalimului de Vest începând cu 1948 nu a fost recunoscută de jure, deşi majoritatea statelor recunosc autoritatea de facto a Israelului asupra sa. Israelul exercită o ocupaţie militară asupra Ierusalimului de Est. Sub legea internaţională, ocupaţia beligerantă nu conferă titlu. Mai mult, rezoluţia 242 afirmă că Ierusalimul de Est se numără printre teritoriile din care Israelul trebuie să se retragă. Este un fapt acceptat de comunitatea internaţională că Ierusalimul are un statut aparte, separat de Israel şi de Teritoriile Ocupate. Natura exactă a acestui statut rămâne a fi stabilită în contextul unei înţelegeri finale între palestinieni şi israelieni. Între timp, suveranitatea asupra oraşului este în expectativă. 

 

     Ignorând toate aceste aspecte legate de legea internaţională şi consensul global, preşedintele Trump declara, pe 6 decembrie 2017, în numele Statelor Unite ale Americii, că Ierusalimul este capitala Israelului şi începea demersurile pentru mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim. Acum, preşedintele Trump afirmă din nou că Ierusalimul ar trebui să rămână nedivizat şi să fie capitala statului Israel. Astfel, arabii care locuiesc în Ierusalimul capitală a Israelului, vor avea trei posibilităţi. Fie devin cetăţeni ai statului Israel, fie devin cetăţeni ai statului Palestina, fie îşi păstrează statutul de rezidenţi permanenţi ai Israelului (însă ceea ce îşi dorește Israelul este un Ierusalim fără locuitorii săi arabi, iar pentru asta le va face viaţa grea, pentru a-i forţa să plece). Ierusalimul ar urma să fie recunoscut internaţional drept capitală a Israelului, iar Al Quds (sau orice alt nume ar dori palestinienii) ar urma să fie recunoscut internaţional drept capitală a statului Palestina. După semnarea acordurilor, ambasada Statelor Unite în Palestina va fi deschisă în Al Quds, într-o locaţie stabilită de comun acord. 

 

     Situaţia Ierusalimului ne oferă un exemplu clasic de încălcare flagrantă a legii internaţionale tolerată de comunitatea internaţională din cauza absenţei unor mecanisme de implementare sau, mai bine spus, din cauza lipsei de dorinţă de a furniza astfel de mecanisme. Acest fapt a permis şi permite Israelului să ignore complet legea internaţională şi să creeze la faţa locului o realitate pe care mai devreme sau mai târziu comunitatea internaţională va fi forţată să o accepte. Iar cu ajutorul lui Donald Trump paşii sunt şi mai rapizi în această direcţie. 

 

     SECURITATE

     Visul israeliano-american privind statul palestinian? Acesta este măreaţa viziune a lui Donald Trump, un stat complet demilitarizat, un stat incapabil să se apere împotriva oricărei agresiuni din exterior. Mai aveţi vreo îndoială că acest „plan” a fost conceput tocmai pentru a eşua? De ce a fost conceput astfel? Deoarece israelienilor le convine cum merg lucrurile pe făgaşul pe care sunt acum. Israelienilor le convine păstrarea status-quo-ului, câtă vreme Statele Unite au declarat că settlements”-urile din Teritoriile Ocupate sunt legale, au mutat ambasada la Ierusalim şi planurile de anexare a Cisiordaniei merg ca pe roate. 

 

     „Pacea nu poate prinde rădăcini într-un mediu în care violenţa este tolerată, finanţată şi chiar recompensată”, spune Trump. De aceea ni se sugerează că poporul palestinian trebuie educat în acest spirit al păcii. Poate ne explică şi cum are de gând să educe poporul israelian în acest spirit al păcii pentru că, până una alta, israelienii sunt poporul ocupator, armata israeliană este prezentă pe teritoriul palestinian unde taie şi spânzură, armata israeliană efectuează raiduri nocturne şi arestează uneori şi copii, fără niciun motiv, la ordinul armatei sunt demolate case şi distruse proprietăţi, coloniştii israelieni sunt cei care terorizează populaţia nativă, umblând cu mitralierele pe umăr, aruncând cu pietre în păstori şi în fermieri, împuşcând şi călcând animalele cu maşina şi multe alte asemenea acte violente. 

 

     Israelul pozează din nou în victimă, afirmă că toate războaiele sale au fost de apărare şi se plânge că de la întemeierea sa nu a avut o singură zi de pace cu toţi vecinii săi. Da, aşa se întâmplă atunci când invadezi o ţară, când îi expulzezi populaţia ca să-i faci loc populaţiei tale, când impui un regim militar de ocupaţie pe un teritoriu care nu-i al tău, oamenii tind să nu te placă. Noroc cu Statele Unite şi Donald Trump, care au venit să susţină spatele frăţiorului lor mai mic. De altfel, aşa motivează documentul lui Trump anexarea văii Iordanului - Israelul are nevoie de această regiune ca să se apere de posibile ameninţări din est. De asemenea, Israelul spune că se teme că dacă se retrage din valea Iordanului, aşa cum a făcut cu Gaza, riscă să creeze un mediu propice de înflorire a terorismului. În acest sens, viitorul stat palestinian trebuie oricum să se angajeze că va lupta împotriva terorismului (obsesia americană) pe toate fronturile. Că va stabili şi aplica legi care să interzică activităţile şi organizaţiile teroriste, că îi va pedepsi pe cei implicaţi în astfel de activităţi, că va opri recompensele şi plăţile efectuate familiilor celor acuzaţi de terorism. 

 

     Ceea ce par să uite Israelul şi Statele Unite este că şi israelienii au fost implicaţi în acţiuni teroriste, dar în faţa acestora trebuie să închidem ochii. Încă de dinaintea întemeierii statului Israel, grupările paramilitare sioniste (Irgun, Lehi) au efectuat o serie de atentate îndreptate împotriva britanicilor care guvernau la vremea aceea Palestina, în ideea de a-i face să părăsească mai repede teritoriul, pentru a putea ei să stabilească statul Israel. Oare numele Baruch Goldstein le spune ceva israelienilor? În caz că au uitat, este vorba de un ofiţer în rezervă al armatei israeliene care a intrat în moscheea Ibrahimi din Hebron şi a ucis 29 de oameni, rănind alţi 125 până când a putut fi oprit. În 2015, doi colonişti extremişti au incendiat casa familiei Dawabsheh, lăsând un copil orfan şi ucigând astfel inclusiv un bebeluş de 18 luni. Terorismul nu are nici culoare şi nici religie. Dacă palestinienii trebuie să se angajeze că vor lupta împotriva terorismului palestinian (deşi ceea ce Statele Unite şi Israelul numesc terorism palestinian este rezistenţă la ocupaţie, drept garantat prin lege), atunci şi Israelul trebuie să se angajeze că va lupta împotriva terorismului israelian. 

 

     Să ceri unui stat să fie lipsit de o armată este absurd. Însăşi noţiunea de stat presupune că acesta are măcar capacitatea de a-şi apăra graniţele. De aceea Naţiunile Unite insistă să sublinieze că un plan de pace pentru Israel-Palestina trebuie să asigure pacea şi securitatea pentru ambele state, în interiorul graniţelor stabilite. În mod ironic, Israelul este cel care insistă atât de mult asupra dreptului său de a-şi apăra graniţele. Se pare că palestinienii nu pot beneficia de acelaşi drept. 

 

     Donald Trump le cere palestinienilor să nu posede o infrastructură militară, armament de toate tipurile (antiaerian, rachete, mine, vehicule blindate, mitraliere, arme laser sau pe alt tip de radiaţii, spaţii amenajate pentru antrenament militar, arme de distrugere în masă). În schimb, Israelul are una dintre cele mai puternice armate din lume. El are voie să posede orice tip de armament. În plus, îşi va rezerva dreptul de a distruge orice spaţiu din statul palestinian folosit la producerea de armament interzis. Se pare că palestinienii sunt condamnaţi să se apere ca până acum, cu praştii şi pietre, în cazul unor ofensive israeliene. Şi mai are  domnul Trump ipocrizia să vorbească despre cum le va reda el demnitatea palestinienilor. Dar ce este acest plan dacă nu o umilire, o lipsă de respect la adresa poporului palestinian? Un stat demilitarizat, dar patrulat de armata unui alt stat este o colonie. Dacă Israelul are dreptul să-şi apere graniŢele, atunci şi statul Palestina trebuie să aibă acelaşi drept.

 

     CONCLUZIE

     „Acordul secolului”, cum este numit documentul prezentat de Donald Trump, a generat diverse reacţii din partea comunităţii internaționale. Palestinienii şi aliaţii lor l-au respins imediat, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat iniţiativa preşedintelui american. Turcia nu aderă la planul american, pe care-l califică un „plan de anexare care urmăreşte să ucidă soluţia celor două state şi să fure teritoriile palestiniene”. Iordania a declarat că susţine eforturile „vizând obţinerea unei păci juste şi globale”, a cărei singură cale este stabilirea unui stat palestinian independent în cadrul frontierelor stabilite în 1967, având Ierusalimul de Est drept capitală. Arabia Saudită apreciază efortul lui Donald Trump, dar solicită negocieri directe între palestinieni şi Israel. 

Franţa şi-a exprimat convingerea că soluţia „celor două state”, în conformitate cu legislaţia internaţională şi cu parametrii agreaţi la nivel internaţional, este necesară pentru stabilirea unei păci juste şi de durată în Orientul Mijlociu. Berlinul a amintit că doar o soluţie „acceptabilă pentru ambele părţi” poate conduce la pace. Londra priveşte planul lui Trump drept o „propunere serioasă”, dar insistă că „doar liderii Israelului şi ai teritoriilor palestiniene vor putea spune dacă aceste propuneri pot satisface nevoile lor şi aspiraţiile oamenilor pe care îi reprezintă”. Rusia susţine şi ea nevoia unor negocieri directe între israelieni şi palestinieni, pentru a ajunge la un „compromis reciproc acceptabil”. Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că România va analiza planul şi că va continua să susţină soluţia celor două state. 

 

     Este greu de spus ce e mai jignitor - nenumăratele încălcări ale legii internaţionale pe care le conţine planul lui Trump, sau faptul că preşedintele american insistă că mascarada aceasta este un plan de „pace.” Luând în considerare realitatea curentă a brutalei ocupaţii israeliene, orice soluţie reală trebuie să înceapă cu încetarea acestei ocupaţii. Şi totuşi, planul lui Trump face exact opusul. În locul independenţei pe pământul lor, Trump le oferă palestinienilor un şir de închisori păzite de forţele armate israeliene şi înconjurate de colonii evreieşti. În loc să le permită palestinienilor accesul la propriile lor resurse, planul lui Trump le permite coloniştilor israelieni să fure şi mai mult din ceea ce aparţine de drept palestinienilor. În locul libertăţii pentru o Cisiordanie întemniţată şi o Fâşie Gaza captivă, planul lui Trump aruncă cheia de la închisoare. În loc să pună capăt ocupaţiei israeliene, planul lui Trump caută să o permanentizeze.

 

     O replică serioasă la acest plan nu poate fi dată, singurul lucru ce poate fi făcut este ca acest plan să fie expus drept ceea ce este perceput de victime, o crimă. O crimă, nu numai împotriva palestinienilor, ci şi împotriva comunităţii internaţionale şi împotriva celor care au respect faţă de litera legii.



Imaginea 1(sursa: https://www.whitehouse.gov/wp-content/uploads/2020/01/Peace-to-Prosperity-0120.pdf)


Harta lui Donald Trump care imaginează un potențial stat palestinian, marcat cu verde. Bulinele albe, numerotate, reprezintă coloniile israeliene ce vor fi anexate. Cu linie verde întreruptă se poate remarca tunelul ce ar urma să lege Cisiordania de Fâșia Gaza. Liniile verzi continue marchează podurile şi tunelurile ce ar urma să conecteze între ele enclavele palestiniene.



Imaginea 2 (sursa:https://twitter.com/MaajidNawaz/status/1222622367492530176/photo/1)


Pierderile teritoriale palestiniene de-a lungul timpului, începând cu 1917, din perioada Mandatului Britanic şi până în 2020, la planul imaginat de Donald Trump. Cu verde este marcat teritoriul palestinian, iar cu alb se poate remarca teritoriul ocupat de Israel, care a înghiţit tot mai mult pământ palestinian.