Acasa De interes Materiale Ediţii tiparite Autori
Rusia folosește problema refugiaților pe post de instrument de manipulare
Peste 4500 de refugiați și migranți așteaptă decizia politică adoptată de UE care le va curma suferința de la granița dintre Polonia și Belarus, o criză fără precedent în ultimii zece ani. Aceasta este cea mai tensionată perioadă a bătrânului continent referitoare la problema refugiaților.

Peste 4500 de refugiați și migranți așteaptă decizia politică adoptată de UE care le va curma suferința de la granița dintre Polonia și Belarus, o criză fără precedent în ultimii zece ani. Aceasta este cea mai tensionată perioadă a bătrânului continent în ceea ce privește problema refugiaților. Însă, actuala criză de la granița dintre Belarus și Polonia este tratată diferit de cea din Marea Egee/râul Marița (Regiune Evros) sau de cea aferentă coastelor italiene, în ciuda faptului că naționalitatea acestor migranți și refugiați este aceeași în toate cazurile. Această diferențiere nu este întâmplătoare, ci este rezultatul deciziilor adoptate la nivel politic privind exercitarea controlului asupra modului în care mass-media occidentală va aborda această criză.

În actualul context, mass-media occidentală învinovățește clar conducerea Belarusului și, într-o măsură mai mică, pe cea rusească care o sprijină, în timp ce în criza libiană liderii locali, Occidentul și statele arabe care îi susțin sunt de fapt în spatele crizei și nu sunt trași la răspundere pentru uriașul aflux de refugiați care părăsesc coasta libiană pentru cea italiană. Nimeni nu dorește să arate cu degetul către nimeni, mai ales în condițiile în care Italia, Franța și Marea Britanie își exercită de mult influența pe scena libiană. Însă aceste aspecte nu sunt pe placul platformelor media finanțate de către partenerii occidentali internaționali implicați în unele din aceste crize. Cât privește criza refugiaților de la granița dintre Belarus și Polonia, precizez că detaliile referitoare la evenimentele anterioare ne vor ajuta să înțelegem ce se va întâmpla în continuare.

Fără îndoială, ceea ce are loc astăzi la granița dintre Belarus și Polonia reprezintă consecința unei decizii politice adoptate de Lukașenko, al cărui nume a fost adăugat pe lista sancțiunilor emise de Uniunea Europeană, datorită modului în care a gestionat protestele care au avut loc în Belarus, împotriva regimului condus de el. Sancțiunile impuse asupra membrilor cercului său de apropiați au determinat conducerea țării să exercite presiuni asupra Europei, astfel încât, pe de-o parte să reducă eficacitatea acestor sancțiuni, iar pe de cealaltă, să întrerupă sprijinul acordat de unele state europene opoziției bieloruse.

Însă această criză nu este în totalitate reală. Mai există și implicarea Rusiei, cum, la fel, implicarea conducerii bieloruse ca act de sine stătător nu este nici ea reală. Este cert că Rusia manevrează detaliile acestei crize. Refugiații care sosesc direct din Damasc la Minsk pot fi transportați deoarece Moscova și-a exprimat acordul. De asemenea, miile de refugiați care au ajuns în Rusia prin Siria, Liban și Turcia sunt transportați în mod organizat la granița cu Belarus și ulterior la cea cu Polonia.

Bineînțeles, Moscova are propriile planuri pentru consecințele acestei crize. Trebuie menționat faptul că Rusia răspândește propagandă în Europa, printre partidele europene de extremă dreaptă, precum cele din Franța, Austria sau altele. Aceste partide au câștigat notorietate în ultimii șase ani datorită creșterii fluxurilor de refugiați și migranți pe bătrânul continent. Deci, actuala criză de la granița dintre Belarus și Polonia deservește planurile Rusiei și consolidează politica aliaților săi din partidele europene de extremă dreapta. În același context, rezultatul acestei crize poate reprezenta un avantaj pentru planurile Moscovei cu privire la Marea Neagră și Ucraina.

Decizii greșite

De fapt, conceptul utilizării refugiaților pe post de armă politică nu este nou. A mai fost utilizat în trecut, chiar în chestiunea siriană. Ca să înțelegem ce se întâmplă acum și ceea ce se poate întâmpla ulterior, trebuie să ne întoarcem câțiva ani în urmă, mai bine spus în 2013, când oficiali germani și turci au confirmat că liderii de la Ankara au pus la cale un plan care includea sprijinul Statelor Membre ale NATO pentru o intervenție militară în Siria, asemănător cu cel utilizat în Libia pentru înlăturarea regimului lui Gaddafi, cu excepția faptului că acesta se limita, în mare parte, la interzicerea de zboruri către Siria. La acea vreme, planul a fost respins de Berlin, pe motive că scena conflictului sirian este prea complexă. Adevărul este că, dacă Berlinul ar fi fost de acord cu acest plan și ar fi interzis zborurile, Parisul și Londra l-ar fi sprijinit și ar fi fost suficient pentru răsturnarea regimului lui Assad - având în vedere balanța puterii militare - ISIS nu ar mai fi existat și la acel moment islamiștii ar fi avut o influență infimă asupra Siriei. Astfel, Siria ar fi avut o tranziție politică pașnică, un guvern nou, iar lumea nu ar mai fi asistat la masacrul civililior care este în continuă desfășurare, Europa nu ar fi avut valul de refugiați din 2015 și nici nu ar fi asistat acum la criza de la granița dintre Belarus și Polonia. O serie de decizii eronate.

Refugiații sunt arma Rusiei

La începutul lui 2020 granița dintre Grecia și Turcia s-a confruntat cu o nouă criză a refugiaților cunoscută azi sub denumirea de Criza Evros, denumită astfel după zona râului Marița care separă cele două țări de continent. Această criză a fost gestionată de Uniunea Europeană, Grecia și mass-media occidentală din cauza presiunilor exercitate de Turcia asupra Europei, care au avut ca scop obținerea unor avantaje politice, precum eliminarea vizelor pentru cetățenii turci care intrau în Europa. Mass-media greacă și politicienii greci în special, au profitat de această criză catalogând-o drept invazia refugiaților asupra Europei, înfățișându-se ca protectorul Europei împotriva șantajului turcesc și oprind accesul refugiaților. Din nou acest aspect este doar o parte a ceea ce s-a întâmplat în realitate. Este doar o parte a sistemului. Evenimentele crizei Evros își au originile în interiorul teritoriului sirian, mai exact, în nord-vestul Siriei, în nordul ținutului Hama și în sudul guvernoratului Idlib.

În primăvara lui 2019, milițiile lui Assad, asistate de miliții iraniene și de aeronave rusești, au demarat o operațiune militară de amploare cu scopul de a controla ultima redută a opoziției siriene din nord-vestul Siriei. Această operațiune militară a continuat până când, în martie 2020, președinții Turciei și Rusiei au semnat un acord de pace. Această operațiune a avut ca rezultat strămutarea a peste un milion de cetățeni sirieni din orașe, în tabere de refugiați amplasate în nordul Siriei, la granița cu Turcia. Pe durata operațiunii militare conduse de Rusia, Ankara a contactat liderii europeni și pe cel american și i-a informat cu privire la situația periculoasă de acolo și a unei eventuale prăbușiri a forțelor de opoziție siriene în fața forțelor aeriene rusești, care ar fi putut genera un aflux de refugiați, estimat la aproape cinci milioane de oameni. Occidentul nu a reacționat nici de această dată pentru a împiedica operațiunea desfășurată în acea zonă, obligând Turcia să intervină oferind sprijin opoziției siriene, astfel încât să nu își piardă teritoriile. La momentul când Turcia încerca să pună presiune pe Europa, au avut loc evenimentele de la Evros. Adevărul, oricât de tulburător ar fi, este că Rusia se află în spatele crizei Evros. Dacă Turcia nu ar fi acționat din punct de vedere militar în NE Siriei, Rusia ar fi contribuit la strămutarea a cinci milioane de refugiați știind că Turcia nu ar fi avut capacitatea să găzduiască acest val imens de refugiați pe teritoriul său, iar acele persoane s-ar fi îndreptat către Europa. Turcia a prevenit această criză și a fost atacată în mass-media, fiind în continuare acuzată că îndreaptă problema refugiaților împotriva Europei.

Este evident că Rusia cunoaște care sunt slăbiciunile Statelor Membre ale UE și cât de important este atuul chestiunii refugiaților atunci când este folosit împotriva guvernelor instabile din Europa, într-atât încât partidele extremiste profită pentru a accede la putere. Europa este la acest moment pusă în fața a trei alegeri dificile în ceea ce privește soluționarea crizei refugiaților aflați la granița dintre Belarus și Polonia. Fie își deschide granițele, astfel încurajând mai mulți refugiați să vină, aspect care va genera noi crize, fie va împiedica accesul acestora, astfel încât crizele vor continua, presiunea exercitată de mass-media va continua să crească și Europa se va confrunta cu o criză morală care va fi în avantajul statelor dictatoriale precum Belarus, Rusia sau Siria lui Assad. Cea de-a treia opțiune este să fie de acord cu termenii impuși de Belarus referitori la sancțiuni și la opoziția din această țară, însă acest lucru va însemna că Moscova va utiliza acest avantaj în viitorul apropiat, în dosarul ucrainean.

Într-un cuvânt, putem afirma că Europa, care a privit cu naivitate focul sirian care a mistuit sute de mii de oameni, este cea care a lăsat acest foc să se răspândească până la granițele sale sud-estice și astăzi, la cele nord-estice. A început prin acesteia de a stinge focarul și de a accepta dăinuirea criminalului regim condus de Al-Assad la Damasc, sub motivul încheierii războiului. De fapt, datorită acestei acțiuni, Europa va comite o greșeală și mai mare. Va adopta o altă hotărâre greșită.

Consider că soluția Europei este să sprijine acești oameni în drumul lor către libertate și democrație și să oprească sprijinul acordat regimurilor dictatoriale. Sirienii au încă puterea să îl îndepărteze pe Assad și Siria va fi în continuare importantă pentru Moscova. „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.”