Acasa De interes Materiale Ediţii tiparite Autori
Pe calea spre „pacea atomică”: Israel și Iran își arată mușchii

I

În plină desfășurare a negocierilor – mediate de la Viena – între Statele Unite și Iranul islamic, pentru convenirea unei maniere acceptabile de tăiere a nodului gordian numit Acordul referitor la programele nucleare ale Teheranului (JCPOA), la 11 aprilie, reactorul nuclear iranian de la Natanz (unde se produce uraniu îmbogățit) a fost ținta unui atac cibernetic care a afectat grav sistemul de control al centrifugelor folosite la prelucrarea materialului radioactiv. Iranienii, respectând cutuma, au arătat cu degetul acuzator către Israel, care nu a negat și nici nu a recunoscut a fi inițiator și executant al atacului.

La numai două zile, Teheranul notifica Agenția Internațională pentru Energie Atomică privind decizia sa de a ridica gradul de puritate a uraniului de la 20% la 60%, adică foarte aproape de nivelul de 90% suficient pentru producerea unei bombe atomice. Potrivit oficialilor iranieni, un supliment de 1.000 de centrifuge urmează a fi pus în funcțiune la Natanz.

Sursa: www.asiatimes.com

Decizia Iranului a stârnit neliniște în cancelariile europene și cu deosebire la Paris, Londra și Berlin, care dețin un rol principal în procesul negocierilor dintre Washington și Teheran și pentru care pasul făcut de iranieni reprezintă „o evoluție de gravitate deosebită”.

Odată cu asasinarea, la 27 noiembrie 2020, a savantului atomist Mohsen Fakhrizadeh Mahabadi, general al Gardienilor Revoluției și șef al programului nuclear al Iranului, urmată de recentul atac împotriva reactorului nuclear Natanz, „dosarul iranian” a intrat într-o etapă critică, în care nu dialogul și negocierile realiste reprezintă caracteristica decisivă, ci șantajul, orgoliul, amenințările și exhibarea mușchilor. Acesta s-a angajat într-o competiție de interese în care regimul teocratic își mobilizează capacitățile pentru a obține o încetare unilaterală a sancțiunilor și „presiunilor maxime” inaugurate de Donald Trump și continuate de Joe Biden. Sancțiunile se vor menține atâta vreme cât Iranul nu oferă garanții credibile că, odată penalitățile internaționale suspendate, se va conforma întru totul angajamentelor asumate în 2015 prin semnarea „tratatului nuclear”. De cealaltă parte, noua administrație americană se călăuzește după criteriul temporizării, al ridicării limitate și fragmentate a prohibițiilor impuse iranienilor și insistă pentru o nouă formă a JCPOA care să prevadă, practic, o dezarmare totală a Iranului, inclusiv în domeniul arsenalelor de rachete balistice, fără ca la rândul său să ofere altceva decât semnătura pe un document care nu garantează explicit o revizuire conceptuală a politicii sancțiunilor anti-iraniene.

Pe de altă parte, negocierile nucleare dintre Iran și comunitatea internațională, în frunte cu Statele Unite, survin într-un context în care, de mai multă vreme și sub argumentul apărării securității naționale, Israelul desfășoară un veritabil război nedeclarat și continuu împotriva infrastructurilor nucleare iraniene, dar și a prezenței iraniene pe eșichierul războiului civil sirian. Însuși obiectivul Natanz a mai fost vizat de operațiuni atribuite Israelului. În 2010, un atac cibernetic cu virusul „Stuxnet” a avariat sistemul de control al instalațiilor centrifuge, iar în iulie 2020, tot la Natanz a avut loc o puternică explozie care a produs serioase distrugeri.

Președintele iranian Hassan Rohani și Premierul Benjamin Netanyahu (Sursa: www.aljazeera.com)

Astăzi, Israelul este cel mai înverșunat opozant al reactivării JCPOA, desfășurând demersuri susținute pentru a-l convinge pe președintele Joseph Biden ca, în cazul în care acesta va opta, totuși, pentru revenirea la „tratatul atomic” cu Iranul, să impună Republicii Islamice condiții și limitări mult mai drastice, care să se aplice nu numai programelor nucleare ci și arsenalelor balistice de toate tipurile, precum și entităților militantiste regionale care gravitează – ideologic, politic, financiar și militar – pe orbita Teheranului. De altfel, statul evreu și-a manifestat, explicit și repetitiv, disponibilitatea și fermitatea în aplicarea măsurilor pe care le va considera necesare pentru a sabota și îngrădi planurile și aspirațiile nucleare ale regimului teocratic iranian.

O supralicitare a procesului de re-problematizare a dosarului nuclear iranian incumbă posibile riscuri, atât pentru partea americană, cât și pentru regimul islamist al Iranului.

Pe de o parte, o pliere prea generoasă a președintelui Biden față cu insistențele și presiunile Israelului ar putea oferi mollahilor khomeyniști prilejul de a acuza administrația de slăbiciune și aliniere la revendicările israeliene și, implicit, de preluare a abordărilor puternic pro-israeliene ale predecesorului Donald Trump. Iar o asemenea judecată ar fi contraproductivă și nu numai din perspectivă iraniană.

Pe de altă parte, momentul ales de Iran pentru a amenința cu o retragere abruptă și ireversibilă din mecanismul negocierilor de la Viena creează sentimentul că planificatorii și decidenții iranieni se lasă tentați de un pact foarte periculos cu diavolul. Mai întâi, pentru că un asemenea șantaj este perceput ca o sfidare și o provocare inacceptabilă pentru ceilalți cosemnatari ai JCPOA (Uniunea Europeană, Germania, China, Franța, Marea Britanie, Federația Rusă). În al doilea rând, o asemenea sfidare ar oferi un argument prețios pentru ca „ulii” americani să fie și mai vocali în a critica abordarea diplomatică a dosarului iranian de către președintele Biden și emisarul său special pentru chestiunea iraniană, Robert Malley. Cu referire la acest afront, într-un moment dificil al negocierilor din capitala austriacă, acesta din urmă afirma, pe drept cuvânt, că, „avertismentele iraniene reprezintă, într-adevăr, o provocare, dar aceasta este insuficientă pentru crearea unei arme atomice”.

Este foarte plauzibil ca acutizarea retoricii iraniene să fie determinată și de calcule electorale interne, în perspectiva alegerilor prezidențiale din luna iunie a acestui an. Din acest punct de vedere, este știut faptul că victoria lui Hassan Rohani la scrutinele din 2013 și 2017 s-a datorat promisiunii și perspectivei ca mandatele acestuia să aducă, pentru Iran, soluții favorabile în abordarea relațiilor cu America. Ori, un eșec al negocierilor mediate cu noua administrație de la Washington ar putea să încline balanța sufragiilor către conservatorii și durii din societatea și instituțiile statului teocratic, cu urmări negative ușor de imaginat.

II

Noua răbufnire de violențe palestiniano-israeliene a survenit în condițiile în care negocierile mediate de la Viena pe marginea „Tratatului Nuclear” între Statele Unite, alături de China, Federația Rusă, Germania, Marea Britanie, pe de o parte, și Republica Islamică Iran, pe de altă parte, au intrat într-o fază avansată. La acest moment ar urma să se stabilească gama sancțiunilor anti-iraniene pe care Washingtonul le va suspenda și măsurile pe care Teheranul ar trebui să le implementeze în lumina Acordului nuclear semnat în 2015.

În pofida dramatismului și incertitudinilor cât privește durata și deznodământul acestui conflict, este puțin probabil că atât procesul negocierilor din capitala austriacă Viena, cât și tensiunile existente în relaționarea israeliano-iraniană vor cunoaște rupturi sau reorientări dramatice. Confruntările militare din Gaza-Ierusalim au, în mod firesc, capacitatea de a impune o sincopă a cărei durată va fi decisă de evoluțiile pe front și de eficiența demersurilor internaționale pentru ajungerea la un armistițiu. Dar în status-quo-ul la care s-a ajuns cu privire la ecuația Israel-Statele Unite, Iran impune tuturor actorilor implicați o continuare până la concretizare a procesului JCPOA aflat în negociere. Mai întâi, pentru că celelalte puteri semnatare ale Acordului (amintite mai sus) sunt, din rațiuni individuale sau colective, direct interesate în clarificarea neechivocă a păgubosului conflict cu regimul din Teheran. Apoi, pentru că dezlegarea acestui complicat nod gordian iranian constiuie un angajament pe care Joe Biden și l-a asumat încă în perioada campaniei electorale prezidențiale și pe care - noblesse oblige  - va trebui să-l soluționeze într-un fel sau altul. Și, în al treilea rând, pentru că timpul a devenit presant în perspectiva alegerilor prezidențiale iraniene din iunie, care ar putea oferi surpriza unei ascendențe a curentelor conservatoare și radicale pe eșichierul iranian. Deja lista provizorie a candidaților la succesiunea lui Hassan Rohani cuprinde candidați actuali sau foști ofițeri superiori ai Gardienilor Revoluției, ori politicieni cunoscuți pentru inflexiunea abordărilor lor, precum fostul președinte Mahmud Ahmadinejad, Saeed Jalili, ultraconservator, fost secretar al Consiliului Suprem pentru Securitate Națională, Hussein Deghan, consilier al Ghidului Suprem și fost ministru al apărării, Mohsen Rezaei, fost comandant în Garda Revoluționară, ultraconservator și alții.

Exceptând sarcinile impuse de perioada mai lungă sau mai scurtă a „războiului din mai”, Israelul și premierul Netanyahu nu au niciun motiv pentru a-și revizui modul de abordare a „problemei iraniene”. De altfel, pe toată durata negocierilor mediate de la Viena, partea israeliană a desfășurat – prin contacte nemijlocite sau prin navete ale emisarilor speciali din staff-ul administrației, din Ministerul Externelor sau din partea serviciilor de informații – Mossad și Consiliul Securității Naționale – o susținută campanie de demersuri și presiuni asupra administrației Biden pentru ca soluția la care se va ajunge în capitala austriacă să garanteze că „Iranul nu va fi niciodată în măsură să producă o bombă atomică”. În același context, executivul israelian – organic ostil revenirii Statelor Unite la „Tratatul atomic” – a cerut deschis din partea administrației Biden despăgubiri pentru orice aranjament cu Iranul care ar putea să fie considerat drept o „concesie dureroasă” în defavoarea Israelului, înțelegând prin aceasta fie compensații financiare, fie amplificarea și diversificarea asistenței militare americane, inclusiv prin livrarea unor tehnici de ultimă generație.

O reacție care a reținut atenția în contextul confruntărilor israeliano-palestiniene a venit, pe plan intern, la 14 mai, când un număr de 44 congresmeni republicani au cerut președintelui Biden să renunțe definitiv la acordul nuclear cu Iranul. „Regimul de la Teheran, se spune în nota adresată lui Joe Biden, este, în continuare, un sponsor al terorismului și un susținător al agresiunii declanșată de mișcarea Islamistă Hamas împotriva statului Israel.” „Ridicarea sancțiunilor impuse Iranului va oferi acestuia consistente fonduri financiare ce vor fi redirecționate către Hamas și alte grupări teroriste care atacă SUA și pe aliații săi” – mai precizează sus-menționatul mesaj parlamentar.

Astfel, parafrazând titlul unui cunoscut roman al lui Erich Maria Remarque, se poate spune că „Pe frontul de (V)est, nimic nou”. Deocamdată.