Acasa De interes Materiale Ediţii tiparite Autori
SUA – Iran: un joc de șah numit „JCPOA”
După decizia unilaterală a fostului președinte Donald Trump de a retrage semnătura Americii de pe „Acordul nuclear” convenit în 2015 sub denumirea de „Joint Comprehensive Plan of Action – JCPOA”, conflictul dintre SUA și Iran are o miză majoră, care impune adoptarea unor decizii critice și rapide de detensionare și aceasta din mai multe considerente.

Ușile înțelepciunii nu se închid niciodată

 Benjamin Franklin

I

Între desfășurarea de bombardiere, portavioane, submarine, vedete purtătoare de rachete mai mult sau mai puțin balistice în spațiul aerian și maritim al Golfului Persic, după o furtunoasă schimbare de Administrație la Casa Albă și pe fundalul mișcător al unui aprig război mediatic și psihologic, tabla de șah a tensiunilor americano-iraniene se impune imperativ în lumina reflectoarelor.

Declanșat prin decizia unilaterală a fostului președinte Donald Trump de a retrage semnătura Americii de pe „Acordul nuclear” convenit în 2015 sub denumirea de Joint Comprehensive Plan of Action – JCPOA”, conflictul are o miză majoră, care impune adoptarea unor decizii critice și rapide de detensionare și aceasta din mai multe considerente.

Este vorba, mai întâi, de pozițiile diametral opuse ale Washingtonului și Teheranului, Casa Albă pretinzând Iranului să se conformeze întocmai angajamentelor asumate prin documentul JCPOA. Acest lucru înseamnă încetarea oricăror activități nucleare susceptibile de a urmări finalități militare, abținerea de la ingerințele agresive în treburile interne ale statelor arabe ale Orientului Mijlociu și încetarea politicilor de sponsorizare a ideologiilor și entităților teroriste. În acest sens, este aplicată, în continuare, politica „maximei presiuni” a sancțiunilor economice și de altă natură impuse Iranului de fosta administrație Donald Trump.

Pe de altă parte, regimul de la Teheran consideră că, de vreme ce America și nu Iranul este cea care a denunțat Planul Cuprinzător de Acțiune, tot America trebuie să facă primul pas către revenirea la „acordul atomic”, iar acest pas trebuie să se concretizeze prin ridicarea sancțiunilor americane și garantarea, pentru Iran, a libertății nestingherite de derulare a relațiilor sale comerciale, economice, financiare și petroliere cu lumea exterioară. O precondiție greu acceptabilă pentru administrație, al cărui secretar de stat (Antony Blinken) declara, recent, că SUA nu vor renunța la presiunile anti-iraniene decât, eventual, după ce se va fi ajuns la o nouă abordare sigură și durabilă a contenciosului cu Iranul.

Pentru președintele Joseph Biden caracterul de urgență al acestui dosar este dat și de îngrijorarea că apropiatele alegeri prezidențiale iraniene programate pentru luna iunie 2021 ar putea să fie adjudecate de curentele teologice radicale sau controlate de inflexibilii Pasdarani – armata ideologică a gardienilor Revoluției, ceea ce ar îngreuna considerabil, dacă nu chiar ar bloca ireversibil perspectiva unei „resetări” a politicilor externe americane și a unei „curățiri” a acestora de moștenirea lăsată de Donald Trump.

Nu mai puțin presantă pentru președintele Biden și echipa sa ar putea să fie și perspectiva alegerilor anticipate din Israel – al patrulea scrutin de acest fel în ultimii doi ani, prevăzut pentru luna martie a.c. Timpul scurt și fisurile care fragilizează actuala coaliție israeliană de guvernământ l-ar putea determina pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu să-și amplifice insistența cu care cere administrației Biden o clarificare a viziunii sale în ceea ce privește „amenințarea iraniană”.

 

II

Abia instalat la 20 ianuarie în Biroul Oval, președintele Joe Biden are înaintea sa un drum care nu este lipsit de provocări, între care dosarul iranian nu este cea mai comodă.

     

Sursa: www.wikipedia.com, www.twitter.com

Mai întâi, pentru că abordarea unei noi paradigme a chestiunii iraniene are nevoie de o nouă viziune asupra peisajului geostrategic și de securitate la nivelul regional al Orientului Mijlociu.

În egală măsură are nevoie de crearea sau adaptarea instrumentelor și argumentelor care să contribuie la un minimum de reconstrucție a încrederii, de diminuare a ostilităților acumulate în ultimii ani și de disipare a sentimentului de suspiciunii care caracterizează gândirea ambelor părți.

În al treilea rând, dar nu mai puțin importantă este măsura în care președintele Biden și sfetnicii săi vor ține seama de faptul că pe JCPOA figurează și semnătura Uniunii Europene, sensibilizată de indiferența cu care a fost tratată într-o manieră suverană de fostul președinte Donald Trump. Din acest punct de vedere, pentru europeni – care sunt în continuare parte a JCPOA, va însemna foarte mult dacă în problema supusă discuției Joe Biden va promova o abordare mai prietenoasă și cooperantă cu comunitatea europeană sau va duce mai departe viziunea „America First and Only”, atât de dragă lui Donald Trump.

În acest sens, există suficiente temeiuri pentru susținerea afirmației că „europenii au potențialul de a contribui în mod pozitiv la edificarea unei noi arhitecturi de securitate regională în care Iranul are, la rândul său, interesul de a-și folosi rațional atuurile de forță pentru a nu se izola în iluzii și a-și asigura recunoașterea și cooperarea internațională de care are acută nevoie” (cf. publicației electronice Les Clés du Moyen Orient, https://lesclesdumoyenorient.com).

* *

 În pofida înghețului înstăpânit în relațiile dintre Iran și Statele Unite și cu toată prevalența discursului în ton marțial și în ritmul demonstrațiilor de forță ale ambelor părți, opțiunile de acțiune pentru inițierea unui dezgheț nu sunt puține. Ceea ce, în mod paradoxal, atât pentru președintele Joseph Biden, cât și pentru decidenții iranieni face ca libertatea și marja opțiunilor să fie îngrădită prin însăși multitudinea variantelor și alegerilor posibile între tensiune și dialog.

Respectarea unor „linii roșii” reciproc convenite ar putea să sporească șansele revenirii progresive la o normalitate funcțională.

NOTE:

- La 1 februarie 2021, în cadrul unui interviu pentru CNN preluat de Reuters, ministrul de externe Mohammad Javad Zarif a propus ca, pentru ieșirea din cercul vicios în care se află relațiile iraniano-americane, să fie activată Comisia de urmărire a aplicării JCPOA, sub coordonarea înaltului reprezentant european pentru relații externe. Aceasta ar însemna, potrivit demnitarului iranian, ca Uniunea Europeană să primească rolul de mediator atât pentru convenirea modalității și datei de începere oficială a dialogului iraniano-american, cât și pentru toate etapele secvențiale ale acestui proces.

- Răspunzând afirmațiilor făcute de șeful diplomației iraniene, purtătorul principal de cuvânt al Uniunii Europene, Peter Stano, a declarat - la 2 februarie  - că Bruxelles-ul salută propunerile Teheranului pentru o mediere europeană în disputa dintre Statele Unite și Iran, iar Comisia mixtă de supraveghere este pregătită și are capacitățile necesare de mediere și bune oficii atât în ceea ce privește inițierea unui dialog Washington-Teheran, cât și celelalte etape ale procesului de de-tensionare și revenire la tratatul 5+1, care oferă cel mai bun cadru de negocieri, cu condiția ca atât Statele Unite, cât și Iranul să-și respecte angajamentele asumate prin acest document juridic și politic.

- La 7 februarie, într-o scurtă declarație pentru canalul de televiziune CBS, președintele Joe Biden a afirmat că Statele Unite nu vor suspenda sancțiunile impuse Iranului înainte ca regimul de la Teheran să accepte oficial revenirea la masa tratativelor pe marginea JCPOA. Reacția părții iraniene nu s-a lăsat așteptată: ministrul de externe Javad Zarif a respins categoric condiția formulată de președintele Biden, reiterând poziția țării sale de refuz al oricărui dialog înainte ca penalitățile internaționale să fie integral suspendate.

- La trei săptămâni de la investirea noului președinte american, războiul declarațiilor continuă între Statele Unite și Iran, atât Casa Albă cât și Teheranul insistând pe condiția ca partea adversă să fie cea care să facă primul pas concret în direcția revenirii la un consens asupra acordului nuclear. Mai mult, la 14 februarie Teheranul a ridicat ștacheta revendicărilor cerând nu numai ridicarea in integrum a sancțiunilor americane, ci și revenirea unilaterală a Washingtonului la forma inițială a JCPOA.

În acest context, a survenit atacul împotriva bazei militare americane de la aeroportul internațional din capitala provinciei kurde irakiene, Erbil, atribuit în principiu unei miliții irakiene pro-iraniene care a lansat asupra țintei nu mai puțin de 24 rachete. Atacul, soldat cu victime omenești, pune o presiune neașteptată asupra administrației americane, cu atât mai mult cu cât nu există dovezi privind implicarea nemijlocită a Iranului. Opțiunile de răspuns sunt limitate la continuarea demersurilor diplomatice sau la o ripostă armată, de care Joe Biden nu are nevoie în această perioadă dificilă de început al mandatului său prezidențial. În sensul diplomației s-a înscris și demersul pe care cancelarul Angela Merkel l-a făcut într-o convorbire cu președintele iranian Hassan Rohani, după ce guvernul de la Teheran a anunțat decizia de a întrerupe misiunile de inspecție efectuate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică.

În general, se apreciază că această temporizare a abordării relațiilor americano-iraniene și inflexibilitatea maximizată pe care o manifestă regimul teocratic la insistențele personale ale ghidului suprem Ali Khamenei sunt puternic neproductive și pot duce la acumularea te tensiuni a căror finalitate nu poate fi decât îngrijorătoare.