Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
Dirijorul de la Washington. Spectacol și incertitudine
Alegerile prezidențiale americane au generat, de fiecare dată, reverberații puternice la nivel global, reprezentând o (re)setare a orei geopolitice, precum și o (re)afirmare a modului în care sunt percepute și definite decalajele și echilibrele raporturilor de putere, din perspectiva unui actor capabil să dirijeze și să impună, în mod direct, traiectoria și intensitatea abordărilor celorlalți actori.

Vladimir-Adrian COSTEA

01/11/2020 Regiune: Global Tema: Teme diverse

Alegerile prezidențiale americane au generat, de fiecare dată, reverberații puternice la nivel global, reprezentând o (re)setare a orei geopolitice, precum și o (re)afirmare a modului în care sunt percepute și definite decalajele și echilibrele raporturilor de putere, din perspectiva unui actor capabil să dirijeze și să impună, în mod direct, traiectoria și intensitatea abordărilor celorlalți actori.

NASHVILLE, TENNESSEE – 21 octombrie 2020: Declarația de Independență a SUA este proiectată pe un perete în spatele podiumului dezbaterii prezidențiale care va avea loc în sala din cadrul Centrului de Evenimente „Curb” al Universității Belmont. Dezbaterea care va avea loc în 29 octombrie este ultima de acest gen dinaintea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.[1] (Photo by Justin Sullivan/Getty Images)

America, din nou la răscruce

Recunoașterea, în mod vizibil, a statutului de dirijor pe plan global, a plasat (indirect) o responsabilitate uriașă pe umerii celui care poate să dispună cele mai importante decizii, cu impact atât asupra poziției SUA, cât și asupra echilibrelor și dezechilibrelor de putere existente la nivel global. În consecință, în jurul președintelui SUA a planat, mai de fiecare dată, aura unui lider puternic, rațional, responsabil, capabil de a lua cele mai potrivite decizii (în special pentru SUA) și nu în ultimul rând, respectat. Încarnarea unui lider așa cum a fost portretizat de Machiavelli a reprezentat principalul tipar în jurul căruia a fost conturat portretul președintelui american.

Peisajul politic este astăzi complet schimbat, imaginea fiind mai degrabă răsturnată în orizontul valorilor în care sunt percepuți Donald Trump și Joe Biden, competiție politică care accentuează percepția unei crize acute a leadershipului american, incapabil să pună la dispoziția alegătorilor politicienii doriți de cetățeni.

Trump vs. Biden – Bart van Leeuwen, PoliticalCartoons.com, 30.08.2020 (© CagleCartoons.com)

Post-democraţia într-o lume aflată în continuă schimbare[2]

Pentru Colin Crouch, alegerea lui Donald Trump la Casa Albă în 2016 a evidențiat consecințele dezvoltării post-democraţiei ca urmare a influenței exercitate de elita economică în cadrul instituțiilor democratice, cu impact direct inclusiv asupra rezultatelor electorale în situațiile în care transferul de putere dinspre sfera economică înspre sfera politică se suprapune peste un discurs eminamente populist.[3] Politologul Colin Crouch observă că schimbările apărute în cadrul societăților occidentale, în contextul globalizării economice, au contribuit la formarea unor noi identități sociale și politice.[4] Producerea unor evenimente menite să plaseze alegătorii în afara unor sfere familiare determină apariția unor noi decizii și artefacte culturale care alimentează teama de „Ceilalți”.[5] În acest context, naționalismul reinterpretează vechea axă de conflict predominantă în jurul valorii de inegalitate și redistribuire, motiv pentru care identitatea națională a devenit o sursă de mobilizare a electoratului.[6]

Raportându-ne la sistemul electoral american, identificăm o altă caracteristică specifică post-democrației, reprezentată de distorsiunea instituționalizată a principiului democratic fundamental „o singură persoană, un singur vot”.[7] Inegalitatea rezultată în urma convertirii opțiunilor alegătorilor în mandate atribuite electorilor, în funcție de dimensiunea colegiului electoral ilustrează, în esență, filosofia de tipul „învingătorul ia totul”, atribuind astfel o miză suplimentară doar pentru unele circumscripții. Expressis verbis, în cadrul alegerilor din 1876, 1888, 2000 și 2016 din SUA, președintele și vice-președintele aleși au câștigat majoritatea votului electorilor în pofida faptului că au obținut mai puține voturi decât principalul lor contracandidat în rândul alegătorilor participanți la scrutin.[8] Într-un clasament al integrității alegerilor în cadrul democrațiilor și autocrațiilor realizat de Pippa Norris, Statele Unite ale Americii ocupă poziția a 52-a din totalul celor 153 de țări analizate, în timp ce Germania se află pe locul al 7-lea. În cadrul acestui clasament, ţări precum Croația, Grecia, Argentina, Mongolia sau Africa de Sud se află deasupra SUA. Explicația identificată de Pippa Norris privind nivelul scăzut al integrității alegerilor din Statele Unite ale Americii constă în influența donatorilor privați în cadrul campaniilor și programelor electorale.[9]

America lui Trump – Marian Kamensky, Austria, 28.09.2020 (© CagleCartoons.com)

Având în vedere complexitatea și dimensiunea procesului electoral, competiția politică îi exclude, din start, pe cei care nu dispun de resursele necesare pentru a susține costurile campaniei electorale. Pornind de la teza lui Charles Tilly, potrivit căruia funcționarea democrației se află în strânsă legătură cu reducerea inegalităților categorice prin intermediul proceselor politice,[10] Ronald F. Inglehart și Pippa Norris consideră că perspectiva nesiguranței economice explică ascensiunea populismului pe fondul schimbărilor profunde survenite în cadrul economiilor post-industriale.[11] O altă explicație pe care Inglehart și Norris o identifică vizează formarea reacției culturale împotriva schimbărilor culturale progresive. Având ca punct de reper teoria „revoluției tăcute” a schimbării valorii, autorii constată faptul că în cadrul societăților occidentale dezvoltate generațiile au început să se îndrepte spre valori postmaterialiste precum cosmopolitismul și multiculturalismul.[12]

Dinamica alegerilor prezidenţiale americane[13]

Succesul electoral al candidatului republican Ronald Reagan în competiția cu fostul președinte democrat James Earl „Jimmy” Carter Jr. s-a tradus prin obținerea majorității votului popular,[14] dar mai ales printr-o uriașă victorie obținută în cadrul votului electoral.[15] Rezultatul votului electoral reflectă, de fapt, numărul mic al statelor în care „Jimmy” Carter a reușit să obțină victoria în fața lui Ronald Reagan: Georgia, Hawaii, Maryland, Minnesota, Rhode Island, West Wirginia, respectiv D.C.. În celelalte 44 de state, campania lui Ronald Reagan și-a dovedit pe deplin eficienţa. Sloganul Make America Great Again a reușit să mobilizeze electoratul republican necesar pentru obținerea majorității votului popular în fiecare dintre aceste state. Alegerile prezidențiale americane din 1980 ne oferă un exemplu elocvent cu privire la distorsiunea instituționalizată a principiului democratic fundamental „o singură persoană, un singur vot”, ca urmare a obținerii unei majorități de 90,90% în rândul colegiului electoral pe baza obținerii unei majorități de 50,75% în rândul votului popular.

În schimb, în pofida faptului că Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale americane din 2016 ca urmare a obținerii majorității în rândul colegiului electoral,[16] trebuie să fim precauți atunci când interpretăm rezultatul acestor alegeri din perspectiva mobilizării electoratului pe baza discursului populist construit în jurul sloganului utilizat de Ronald Reagan în 1980. Un exemplu elocvent în acest sens este reprezentat de faptul că contracandidatul democrat, Hillary Clinton, a obținut cu peste 2,800,000 de voturi mai mult decât Donald Trump.[17]

Identificăm, din nou, distorsionarea instituționalizată a principiului democratic fundamental „o singură persoană, un singur vot”. De data aceasta, așa cum am precizat anterior, alegerile prezidențiale americane din 2016 completează lista scrutinurilor desfășurate în 1876, 1888, respectiv 2000, în urma cărora președintele și vice-președintele aleși au câștigat majoritatea votului electorilor în pofida faptului că au obținut mai puține voturi decât principalul lor contracandidat în rândul alegătorilor participanți la scrutin.

Comparând rezultatul alegerilor prezidențiale americane desfășurate în perioada 1996-2016, constatăm faptul că Donald Trump a reușit să mobilizeze cea mai mare masă a electoratului republican, depășind cu aproape 900.000 numărul voturilor obținute de George W. Bush în 2004. Comparativ cu ceilalți candidați republicani, rezultatul obținut de Trump este surprinzător, în contextul în care victoria obținută de George W. Bush în 2004 îl plasează pe acesta drept singurul candidat republican care a reușit să obțină majoritatea voturilor alegătorilor, depășindu-și contracandidatul democrat cu peste trei milioane de voturi. În același timp, Donald Trump este singurul candidat republican (din 1996 până în prezent) care a reușit să obțină un rezultat mai mare de 300 de voturi în rândul colegiului electoral.

An

Candidat Republican

Nr. voturi alegători

Voturi alegători (%)

Nr. voturi electori

Voturi electori (%)

1996

Robert Joseph Dole

39.197.469

40,71

159

29,55

2000

George Walker Bush

50.456.002

47,87

271

50,37

2004

George Walker Bush

62.040.610

50,73

286

53,16

2008

John McCain

59.948.323

45,65

173

32,16

2012

Mitt Romney

60.933.504

47,20

206

38,29

2016

Donald Trump

62.979.879

45,95

304

56,51

În schimb, Hillary Clinton, în pofida faptului că a obținut cu 2.800.000 voturi peste numărul voturilor obținute de Donald Trump, a înregistrat un rezultat mai slab decât cel înregistrat de Barack Obama la alegerile din 2008 și 2012, fapt ce evidențiază erodarea capacității politicilor promovate de Barack Obama (și ulterior de Hillary Clinton) în privința mobilizării electoratului democrat. Cu toate acestea, rezultatul obținut de H. Clinton este mult mai bun față de rezultatele candidaților democrați din perioada 1996-2004. În mod paradoxal, soțul acesteia a fost ales președinte în 1996 cu peste 47 milioane voturi, în timp ce Hillary Clinton nu a reușit să-și adjudece victoria cu toate că a obținut peste 65 milioane voturi în rândul alegătorilor prezenți la vot. În ceea ce privește numărul voturilor obținute în cadrul colegiului electoral de către candidații democrați în perioada 1996-2016, situația se prezintă în mod diametral opus: Hillary Clinton a obținut cele mai puține voturi (227), în timp ce soțul acesteia a obținut cele mai multe voturi (379), adică o majoritate de peste 70%.

An

Candidat Democrat

Nr. voturi alegători

Voturi alegători (%)

Nr. voturi electori

Voturi electori (%)

1996

William Jefferson Clinton

47,401,185

49,24

379

70,45

2000

Albert Arnold Gore Jr.

50,999,897

48,38

266

50,37

2004

John Forbes Kerry

59,028,444

48,27

251

46,65

2008

Barack Obama

69,498,516

52,93

365

67,84

2012

Barack Obama

65,915,795

51,06

332

61,71

2016

Hillary Clinton

65,848,954

48,04

227

42,38

Coroborând rezultatele obținute de candidații democrați și republicani pentru fiecare scrutin în parte, constatăm o creștere a mobilizării electoratului acestora, singura excepție fiind la scrutinul din 2012, unde numărul alegătorilor prezenți la vot a fost cu peste 2,5 milioane mai mic decât la scrutinul din 2008 (marea majoritate dintre aceștia fiind democrați). Totodată, alegerile prezidențiale din 2000 și 2004 au generat mobilizări fără precedent ale electoratului american (cu precădere republican), prezența la vot înregistrând o creștere cu peste 14 milioane de alegători față de scrutinul predent. În schimb, identificăm o scădere a mobilizării electoratului democrat pentru alegerile din 2012 și 2016, concomitent cu o creștere a mobilizării electoratului republican. În timp ce Barack Obama a obținut cu peste 3,5 milioane voturi mai puține în 2012, comparativ cu 2008, Donald Trump a reușit să obțină cu peste 2 milioane de voturi mai mult decât a obținut Mitt Romney în 2012.

An

Mob. Rep. + Mob. Dem.

Dif. Rep. + Dif. Dem.

Dif. Rep.

Dif. Dem.

1996

86.598.654

-

-

-

2000

101.455.899

14.857.245

11.258.533

3.598.712

2004

121.069.054

19.613.155

11.584.608

8.028.547

2008

129.446.839

8.377.785

-2.092.287

10.470.072

2012

126.849.299

-2.597.540

985.181

-3.582.721

2016

128.828.833

1.979.534

2.046.375

-66.841

Mob. Rep. + Mob. Dem. = Mobilizare în anul respectiv electorat democrat și republican;

Dif. Rep. + Dif. Dem. = Diferență mobilizare electorat democrat și republican față de scrutinul anterior;

Dif. Rep. = Diferență mobilizare electorat republican față de scrutinul anterior;

Dif. Dem. = Diferență mobilizare electorat democrat și republican față de scrutinul anterior;

În raport cu distribuirea voturilor și a electorilor la nivelul statelor, observăm faptul că în perioada 1996-2016 Partidul Republican și-a adjudecat în mod constant 118 electori,[18] în timp ce Partidul Democrat și-a adjudecat de fiecare dată un număr de 194 de electori.[19] Astfel, în state precum Alabama, Georgia, Oklahoma, South Carolina, respectiv Texas, republicanii au câștigat de fiecare dată majoritatea voturilor, obținând numărul maxim de electori pentru fiecare stat în parte, în timp ce în California, Illinois, Maryland, Massachusetts, New Jersey, respectiv New York, victoria le-a fost atribuită democraților.

Începând din 2000, republicanii au câștigat în mod constant 59 de electori în urma obținerii majorității în Arizona, Arkansas, Kentucky, Louisiana, Missouri, Tennessee și West Virginia. De asemenea, cu excepția alegerilor din 2008, Partidul Republican a obținut voturile a 26 de electori din Indiana și North Carolina. De cealaltă parte, democrații au obținut voturile a patru electori în New Hampshire (cu excepția alegerilor din 2000), precum și voturile a cinci electori în New Mexico (cu excepția alegerilor din 2004).

Analizând rezultatele din perioada 1996-2016 înțelegem mult mai bine rezultatul ultimelor alegeri, prin prisma faptului că Democrații nu au reușit să câștige majoritatea în cadrul niciunui stat unde Republicanii și-au adjudecat în mod constant victoria după 1996, în timp ce Republicanii au obținut pentru prima dată din 1996 victoria în Michigan (16 electori), Pennsylvania (20 electori) și Wisconsin (10 electori). Fără a pierde majoritatea în cadrul statelor în care au înregistrat victorii consecutive în ultimii douăzeci de ani, Republicanii au obținut voturile a 46 de electori în state în care Partidul Democrat a dominat începând din 1996. Victoria lui Donald Trump nu o identificăm doar în Michigan, Pennsylvania sau Wisconsin, ci și în Iowa (șase electori, stat în care republicanii au câștigat majoritatea doar în 2004), respectiv Florida (29 electori) și Ohio (18 electori), state în care Republicanii au câștigat majoritatea în 2000 și 2004.

Grosso modo, victoria obținută de Donald Trump în 2016 o putem explica pe de o parte prin creșterea mobilizării electoratului republican, concomitent cu demobilizarea electoratului democrat, iar pe de altă parte prin victoriile obținute în Michigan, Pennsylvania, Wisconsin, Florida, Ohio și Iowa.

În Michigan, victoria lui Trump a fost posibilă ca urmare a promisiunilor făcute în timpul campaniei electorale privind crearea locurilor de muncă și revenirea la prosperitatea economică în stat.[20] Discursul candidatului republican s-a axat în 2016 pe denigrarea imaginii lui Hillary Clinton – investigația FBI asupra celor 650.000 de mail-uri trimise de pe contul personal, decizia luată de Bill Clinton privind semnarea NAFTA, acord susținut și de către Hillary Clinton, în urma căruia, potrivit lui Trump, locurile de muncă din fabrici s-au redus cu peste 25% în Michigan.[21] În același timp, campania lui Trump în Michigan s-a concentrat cu precădere asupra afro-americanilor, promisiunile acestuia vizând realizarea unui plan de reînnoire urbană (A New Deal For Black America) și măsuri de reducere a impoziturilor, oferind ca exemplu măsurile luate de Ronald Reagan.[22] Victoria obținută de candidatul republican în Michigan este surprinzătoare, dacă avem în vedere faptul că democrații au reușit să obțină majoritatea voturilor în acest stat în mod constant din 1988 până în 2012.[23] În plus, victoria lui Hillary Clinton în fața lui Donald Trump era considerată drept sigură de către majoritatea sondajelor de opinie. În acest sens, sondajul realizat în august 2016 în Michigan de către EPIC-MRA prezenta o diferență de 10 procente între cei doi candidați (46% pentru H. Clinton și 36% pentru D. Trump).[24] Nu trebuie să omitem, însă, că Hillary Clinton nu a reușit să câștige în Michigan în fața democratului Bernie Sanders în cadrul alegerilor primare, obținând cu aproximativ 20.000 voturi mai puțin decât Sanders.[25]

Michigan

1996

2000

2004

2008

2012

2016

Partidul Democrat

1.989.653

2.170.418

2.479.183

2.872.579

2.564.569

2.268.839

Partidul Republican

1.481.212

1.953.139

2.313.746

2.048.639

2.115.256

2.279.543

În timpul campaniei electorale Donald Trump a venit cu noi propuneri privind învățământul în Pennsylvania, în contextul în care educația reprezintă principala problemă în cadrul statului, dar și cu un discurs privind protejarea afro-americanilor în faţa demonstrațiilor violente. Atacurile la adresa senatoarei Clinton nu au lipsit nici aici, aceasta fiind acuzată de D. Trump pentru faptul că în Pennsylvania trăiesc în sărăcie peste 70 de milioane de femei și copii.[26] La fel ca în Michigan, victoria lui Donald Trump a fost surprinzătoare, având în vedere faptul că democrații au câștigat în mod constant începând din 1992.[27] În ceea ce privește sondajele realizate în timpul campaniei electorale, identificăm aceeași tendință de a-i atribui candidatului democrat un avantaj considerabil. În cadrul unui sondaj prezentat de publicația The New York Times, realizat pe 824 de respondenți în perioada 23-25 octombrie 2016, Clinton dispunea de un avantaj de 7% (46% pentru H. Clinton, respectiv 39% pentru D. Trump). Cu toate acestea, raportându-ne la dimensiunea statului Pennsylvania, o explicație privind discrepanța dintre rezultatul sondajului și rezultatul înregistrat la alegerile prezidențiale, o oferă dimensiunea restrânsă a eșantionului sondajului de opinie.[28]

Pennsylvania

1996

2000

2004

2008

2012

2016

Partidul Democrat

2.215.819

2.485.967

2.938.095

3.276.363

2.990.274

2.926.441

Partidul Republican

1.801.169

2.281.127

2.793.847

2.655.885

2.680.434

2.970.733

Campania lui Donald Trump în Wisconsin, stat în care democrații au câștigat toate alegerile prezidențiale desfășurate în perioada 1988-2012, a avut în vedere „restabilirea legii și ordinii”, pentru a reduce rata omuciderii, aflată în creștere cu 10 % la nivel național.[29] La fel ca și în celelalte discursuri ale sale, candidatul republican considera, în 2016, un singur vinovat responsabil pentru problemele identificate în cadrul fiecărui stat în parte – Hillary Clinton! Retorica lui Trump, pe care o reîntâlnim în cadrul discursurilor susținute în statele americane, a urmărit același tipar: Corupta Hillary Clinton este responsabilă pentru orice problemă, în timp ce Donald Trump reprezintă imaginea Salvatorului, singurul candidat capabil să readucă America în epoca sa glorioasă.

În schimb, în tabăra democraților, identificăm aceeași strategie de a pune în prim plan avantajul candidatei Clinton în cadrul sondajelor de opinie. În acest sens, pe pagina de internet a lui Clinton au fost publicate numeroase articole preluate din mass media care o prezintă pe aceasta, pe baza rezultatelor diverselor sondaje de opinie, drept câștigător detașat. Spre exemplu, unul dintre sondajele făcute în Wisconsin pe un eșantion de 600 de respondenţi în perioada 10 – 12 mai 2016 evidenția o diferență de 12 procente între cei doi candidaţi (43% intenție de vot pentru Hillary Clinton, respectiv 31% intenție de vot pentru Donald Trump).[30]

Wisconsin

1996

2000

2004

2008

2012

2016

Partidul Democrat

1.071.971

1.242.987

1.489.504

1.677.211

1.620.985

1.382.536

Partidul Republican

845.029

1.237.279

1.478.120

1.262.393

1.407.966

1.405.284

Spre deosebire de celelalte state, Florida reprezintă un caz particular, prin prisma faptului că a devenit unul dintre statele puternic disputate între Republicani și Democrați, fiecare obținând trei victorii în cele șase scrutinuri prezidențiale desfășurate în perioada 1996-2016. În plus, comparativ cu alegerile din 2012, în 2016 ambii candidați au reușit să mobilizeze un număr mai mare de alegători, motiv pentru care a fost marcată o nouă premieră prin faptul că cele două partide au reușit să obțină cel mai mare număr de voturi comparativ cu rezultatele obținute în ultimii 20 de ani.

În acest context, mobilizarea suplimentară a electoratului american reprezintă un factor explicativ pentru incapacitatea sondajelor de opinie de a evalua în mod corespunzător intenția de vot. Cu toate acestea, promovarea sondajelor de opinie a reprezentat un punct important al strategiei de campanie a candidatei Hillary Clinton. În acest sens, sondajul realizat de Monmouth University, în cadrul căruia Clinton dispunea de un avans de cinci procente în fața lui Trump în privința intenției de vot a electoratului american în statul Florida, a fost puternic promovat de echipa de campanie a acesteia pentru a minimaliza șansele candidatului republican.[31]

Principalul mesaj transmis de Trump cu ocazia vizitei în Florida s-a axat pe criticarea planului Obamacare, acesta promițând că va pune din nou America pe prima poziție și măsuri similare celor promovate în timpul mandatului lui Ronald Reagan cu privire la reducerea impozitelor. Scandalul email-urilor trimise de Clinton a fost din nou reluat în cadrul discursului candidatului republican, cu scopul de a decredibiliza imaginea acesteia în rândul electoratului american.[32]

Florida

1996

2000

2004

2008

2012

2016

Partidul Democrat

2.546.870

2.912.253

3.583.544

4.282.074

4.237.756

4.504.975

Partidul Republican

2.244.536

2.912.790

3.964.522

4.045.624

4.163.447

4.617.886

La fel ca în 2004, Democrații au pierdut în mod surprinzător în Iowa, iar acest lucru nu a fost determinat neapărat de mobilizarea electoratului republican, cât mai ales de demobilizarea bruscă a electoratului democrat. Discursul lui Donald Trump în Iowa a fost asemănător cu cel ținut în Wisconsin – Follow the Money. Scopul principal urmărit a fost etichetarea contracandidatei Clinton drept părtinitoare cu interesele corupților, care ar sprijini-o în cursa pentru Casa Albă.[33] De asemenea, la începutul anului 2016 Donald Trump a fost protagonistul unui moment mai puțin întâlnit în campaniile electorale – a recitat versurile cântecului The Snake scrise în 1968 de Al. Wilson, cu scopul de a surprinde consecințele reprezentate de criza refugiaților sirieni.[34]

În tabăra democraților, noutatea pe care o identificăm constă în admiterea faptului că Donald Trump este mai bine plasat în intenția de vot a electoratului american din Nevada și Iowa (comparativ cu poziția lui Romney din 2012).[35]

Iowa

1996

2000

2004

2008

2012

2016

Partidul Democrat

620.258

638.517

741.898

828.940

822.544

653.669

Partidul Republican

492.644

634.373

751.957

682.379

730.617

800.983

O evoluție interesantă a celor două partide o întâlnim și în Ohio, stat în care fiecare partid și-a adjudecat trei victorii în ultimii 20 de ani, rezultatele înregistrând variații pe parcursul acestei perioade. Rezultatul din 2016 a fost cu atât mai surprinzător, dacă ținem cont de faptul că Donald Trump a pierdut alegerile primare în faţa lui John Kasich la o diferență de peste 200.000 voturi.[36]

Ohio

1996

2000

2004

2008

2012

2016

Partidul Democrat

2.148.222

2.186.190

2.741.167

2.940.044

2.827.709

2.394.164

Partidul Republican

1.859.883

2.351.209

2.859.768

2.677.820

2.661.437

2.841.005

Per ansamblu, o caracteristică generală a majorității discursurilor lui Donald Trump constă în redefinirea raportului dintre președinte și cetățean prin intermediul unui angajament de tip „contractualist”, dar al cărui efect se rezumă doar la „sancțiuni” electorale.[37] Contractul lui Donald Trump (din 2016) cu votantul american a reprezentat, de fapt, transferul simbolic de putere în mâinile cetățenilor americani, pe fondul neîncrederii în elita politică.

Din acest motiv, în cadrul discursului lui Donald Trump identificăm două aspecte principale ale populismului: pe de o parte, poporul „redobândește” puterea și beneficiile de la elita politică,[38] motiv pentru care i se oferă o motivație principală pentru susținerea lui Donald Trump ca urmare a poziționării acestuia împotriva clasei politice „reprezentată” de Hillary Clinton. Pe de altă parte, în mod paradoxal, deciziile sunt luate și asumate de o singură persoană – Donald Trump! Din acest motiv, transferul real de putere este cel de la o administrație la alta, de la un partid la altul, chiar dacă Trump a afirmat contrariul la discursul de investire la Casa Albă.[39]

Alegeri în SUA – Tom Janssen, Olanda, 08.11.2016 (© CagleCartoons.com)

O altă caracteristică principală a campaniei lui Donald Trump din 2016 a fost reprezentată de transformarea acesteia într-un spectacol prin intermediul mass media.[40] La fel ca și Reagan, Trump a teatralizat scena politică cu scopul de a converti audiența obținută la reality show-uri, în intenție de vot. De data aceasta, imaginea lui Trump a fost cea a unei supercelebrităţi,[41] a unui „Macho Superman”,[42] beneficiind de popularitate de pe urma show-ului The Aprrentice (apărut în ianuarie 2004), în cadrul căruia a fost evidențiat spiritul hipercapitalist al lui Donald Trump în cadrul unei competiții.[43]

2020, o campanie atipică

În contextul dinamicii pandemiei de COVID-19, campaniile electorale din statele afectate au fost marcate, sine dubio, de anumite schimbări specifice măsurilor de distanțare și de prevenire a răspândirii virusului.[44] Pe de o parte, scenariile dedicate întâlnirilor dintre candidați și alegători au fost redimensionate, printre cele mai importante schimbări fiind cele reprezentate de reducerea și selectarea numărului de participanți, excluderea sau marginalizarea grupurilor vulnerabile, creșterea vizibilității în mediul online – cu precădere în cadrul rețelelor de socializare. Pe de altă parte, agenda electorală a suferit schimbări radicale în privința tematicii: accentul a fost pus preponderent asupra politicii interne, în timp ce politica externă a ocupat mai degrabă un loc marginal. Tematicile privind asigurarea accesului la servicii medicale adecvate, redresarea economică și facilitarea accesului la internet au constituit principalele subiecte dezbătute în majoritatea democrațiilor afectate de dinamica răspândirii virusului.[45]