Acasa Materiale recente Materiale Ediţii tiparite Autori
Experimentul Rusiei de schimbare a regimului politic în Belarus întâmpină dificultăţi
Kremlinul întreprinde o acțiune de schimbare a regimului din Belarus, prima operațiune rusească de acest gen din apropierea granițelor sale.
Deocamdată, autoritățile belaruse se mențin pe poziție cu privire la schimbarea regimului, pe ambele fronturi: împotriva opoziției interne și împotriva proiectului rusesc inițial de schimbare a regimului.

Partea I

Lukaşenko şi Putin (Sursă: TASS)

Kremlinul întreprinde o acțiune de schimbare a regimului politic din Belarus, prima operațiune rusească de acest gen din apropierea granițelor sale. Campania alegerilor prezidențiale din Belarus care a avut loc din mai până în august și rezultatul lor au creat premisele favorabile pentru această operațiune. Se are în vedere, ca obiectiv politic, schimbarea președintelui „nesupus” Aleksandr Lukaşenko cu un regim mai slab care să corespundă intereselor politice, economice și militare ale Rusiei.

Lukaşenko a reușit să reziste categoric și cu măiestrie alinierii la aceste interese ale Rusiei, timp de ani de zile. În final, a reușit să exaspereze Kremlinul prin poziția fermă adoptată cu privire la suveranitatea Belarusului. De fapt, guvernul lui Lukaşenko se conformează termenilor unei înțelegeri cu Moscova veche de 20 de ani – mai precis, renunțarea Belarusului la ideea de aderare la politica occidentală în schimbul unor subvenții economice acordate de Rusia și respectarea de către aceasta a suveranității sale. Lukaşenko și-a bazat supravieţuirea pe puterea politică incoruptibilă a țării, pe ancorarea din ce în ce mai profundă a clasei politice în suveranitatea statului, pe interesul populației în menținerea avantajelor statutului social belarus și pe o politică externă pluri-vectorială din ce în ce mai elaborată (aceasta din urmă nu a fost concepută ca să anunțe o integrare cu Occidentul).

Sursele de putere ale regimului explică rezistența în fața protestelor precum și în fața Rusiei. Numai apropierea de Occident a fost abătută, în întregime, de la traseu, de fraudarea alegerilor prezidențiale din 9 august, de represiunea nejustificat de violentă a protestelor ulterioare alegerilor și de retorica anti-occidentală teatrală a lui Lukaşenko, în scopul liniștirii Moscovei. Aceste acțiuni i-au izolat de Occident pe el și pe guvernul său, favorizând demersurile Rusiei de schimbare a regimului din Belarus. (vezi EDM, 10 septembrie 2020)

Planificate cu mult înaintea alegerilor prezidențiale din Belarus, acțiunile Rusiei sunt puse la punct astfel încât să dea impresia unei schimbări discrete a regimului. Aceasta are în vedere îndepărtarea lui Lukaşenko, cu asigurarea sau forțarea unei colaborări cu acesta pe durata procesului de tranziție, conform unui acord constituțional care va transforma Belarus într-o republică parlamentară. Moscova are în vedere arbitrarea acestui proces și acapararea principalelor sfere de influență din Belarus, prin controlarea partidelor politice şi preluarea de active ale statului, care să pregătească Belarus pentru o „integrare mai profundă” cu Rusia.

Ca beneficiu secundar, această reformă constituțională ar putea fi prezentată drept o contribuție eficientă a Rusiei la stabilizarea pașnică și chiar la o deschidere democratică în vecinătatea sa. Acest argument ar putea contribui, sau cel puțin încerca să testeze,  o „repornire” a relațiilor Rusiei cu Occidentul.

Inițial, Moscova a decis să profite de alegerile prezidențiale din Belarus pentru a sabota regimul lui Lukaşenko prin candidaturile lui Viktor Babarika, Valery Tsepkalo și Serghei Tihanovski (ulterior înlocuit de soția sa, Svetlana Tihanovskaia). Rusia nu se aștepta ca ei să câștige alegerile prezidențiale din august, însă ar fi putut complica situația lui Lukaşenko după alegeri, ar fi putut lansa partide sau mișcări politice, diviza administrația belarusă, insista asupra stabilirii unui regim pluralist care să împartă puterea și ar fi putut declanșa un proces de schimbare a regimului, care să se demareze în perioada de după alegeri și care să continue. Alături de reducerea drastică a subvențiilor pe care Rusia le acorda Belarusului, acest model de destabilizare l-ar fi putut transforma pe Lukaşenko într-o „rață schioapă” și ar fi făcut loc unor succesori partizani ai intereselor rusești. (vezi EDM, 16 septembrie 2020)

Însă, această planificare a fost zădărnicită (cel puțin pentru moment) de doi factori: Primul, amploarea protestelor de după alegerile din Belarus, depășind cu mult așteptările Minskului, Moscovei sau Occidentului. Al doilea, rezistența sistemului guvernamental belarus, care a supravieţuit, cel puţin până acum, unei lupte pe două fronturi – împotriva protestelor interne și împotriva solicitărilor Rusiei cu privire la demararea, de către Lukaşenko, a procesului propriei abdicări.

Kremlinul și protestatarii belaruși (sau cel puțin reprezentanții politici ai protestatarilor) urmăresc același lucru – îndepărtarea de la putere a lui Lukaşenko și transformarea Belarusului într-o republică parlamentară. Cu toate acestea, diferă radical concepțiile privind procesul implementării acestor schimbări.

Reprezentanții politici ai protestatarilor consideră că mandatul lui Lukaşenko este ilegal și solicită transferul puterii către opoziție, care ar urma să schimbe constituția și să organizeze alte alegeri prezidențiale și parlamentare. Aceste acțiuni presupun ca opoziția să elaboreze reforma constituțională și să asigure proccesul de tranziție. (vezi EDM, 30 septembrie)

Kremlinul, însă, îl consideră pe Lukaşenko președintele legitim reales. Dorește ca acesta să coopereze pe linia reformei constituționale care să ducă, prin noi alegeri prezidențiale și parlamentare, la o republică parlamentară, cu o perioadă de tranziție de un an, maxim doi. În mod evident Moscova are nevoie ca Lukaşenko să coopereze, chiar dacă nu este dispus la acest lucru, pentru a păstra aparențele legate de suveranitatea Belarusului, continuitatea constituțională și lipsa implicării Rusiei în politica internă a țării.

În plus, Moscova are nevoie de perioada de tranziție pentru a îndepărta și coopta elemente ale nomenclaturii din guvernul belarus, din sistemul de securitate și din managementul de vârf al industriilor statului (fără îndoială prin preluarea activelor  cheie). Și atâta timp cât protestele continuă în Belarus, Kremlinul are nevoie de sistemul de securitate al lui Lukaşenko ca să gestioneze protestele stradale și să mențină situația sub control (parțial, dacă nu se poate în totalitate). Toate acestea sunt în favoarea guvernului lui Lukaşenko, care câștigă timp. În acest timp, Moscova consideră că trebuie să încetinească pasul schimbărilor din Belarus și se gândește să prelungească perioada de tranziție. Lukaşenko câștigă puțin teren politic în fața Moscovei. În schimb, Moscova ar putea considera instabilitatea din Belarus la fel de utilă pentru redobândirea avantajelor pe care le-a avut față de Lukaşenko la începutul instalării protestelor.

Partea a II-a

Ministrul rus de externe, Sergei Lavrov şi omologful din Belarus, Uladzimir Makei (Sursă: BelTA)

Pentru moment, autoritățile din Belarus rezistă pe poziții la schimbarea regimului politic, pe două fronturi: împotriva opoziției interne și împotriva proiectului inițial al Rusiei. Acesta din urmă ar putea fi văzut ca fiind în spatele candidaturilor eșuate ale lui Viktor Babarika, Valery Tsepkalo și Serghei Tihanovski. Aceste candidaturi nu au fost concepute să câștige alegerile, ci să lanseze mișcări de opoziție împotriva guvernării președintelui Alexandr Lukaşenko, coroborate cu reducerea drastică a subvențiilor economice acordate Belarusului de către Rusia. Fraudarea alegerilor și protestele în masă care au urmat au determinat, însă, toate părțile să schimbe macazurile. (vezi Partea I, EDM. 7 octombrie 2020)

Moscova a făcut public al doilea (sau același revizuit) scenariu privind schimbarea regimului la 2 septembrie 2020, prin intermediul ministrului său de externe Serghei Lavrov. Acesta i-a precizat omologului său din Belarus, Vladimir Makei, că Lukaşenko ar trebui să inițieze un dialog național pe tema reformei constituționale care să dizolve sistemul de guvernământ prezidențial, să redistribuie puterile statului astfel încât să asigure varietate și, pornind de la aceste premise, să mandateze noi alegeri prezidențiale și parlamentare. Moscova are în vedere o perioadă de tranziție de un an, un an şi jumate pentru ca aceste schimbări să fie implementate și Lukaşenko să se retragă (mid.ru, mfa.gov, 2 septembrie 2020, facebook.com/belarusmfa, 4 septembrie 2020).

Kremlinul a susţinut la fiecare pas că inițiativa reformei constituționale a aparținut chiar lui Lukaşenko, nu Rusiei. Această afirmație este adevărată numai în contextul general propus de Lukaşenko, cu mult înaintea alegerilor prezidențiale, anume acela de modificare a constituției în sensul de-personificării puterii. Cu toate acestea, Moscova avea în vedere, la acel moment, transformarea Belarusului într-o republică parlamentară disfuncțională pretabilă la manipulările Rusiei. Moscova votase în favoarea unei astfel de propuneri, pe care autoritățile de la Minsk o înaintaseră Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). (Tass, 17 august 2020)

La două săptămâni după întrevederea dintre Lavrov și Makei, președintele rus Vladimir Putin a readus în discuție același aspect al reformei constituționale la întâlnirea cu Lukaşenko de la Soci. Pe de altă parte, la acel moment autoritățile belaruse erau din ce în ce mai încrezătoare că sunt capabile să pună capăt protestelor furtunoase. Lukaşenko a refuzat să menționeze reforma constituțională în remarcile sale publice din cadrul întâlnirii de la Soci și în mare parte i-a rezistat lui Putin (vezi EDM, 16 septembrie 2020). Între timp, autoritățile belaruse se pregătesc să elaboreze propriul proiect de reformă constituțională și formatul unei dezbateri naționale în acest sens.

Autoritățile au reușit să reducă și să restrângă protestele prin represalii sistematice, dar și prin capitalizarea coeziunii și rezilienței țării (doar represaliile nu ar fi fost de ajuns). În timp ce protestele sunt departe de a fi înnăbușite de autorități, sub presiunea occidentală autoritățile au reușit să transforme situația precară într-un avantaj defensiv în relația cu Rusia. Datorită acestui lucru pot, și o fac în mod convingător,  să solicite Moscovei sprijin politic și economic pentru Belarus și autorităților aflate la putere. Atât timp cât protestele continuă și economia se deteriorează, Moscova nu va risca să alimenteze instabilitatea țării prin insistența asupra reformei constituționale (un eufemism pentru schimbarea regimului) şi nici prin stabilirea unei perioade exacte de tranziție (eufemism pentru plecarea lui Lukaşenko). În loc să înceapă numărătoarea inversă a înlocuirii regimului, la acest moment Moscova îi oferă acestuia ajutor pentru stabilizare și depășirea perioadei de criză.

Convorbirile telefonice recente între Lukaşenko și Putin (apeluri iniţiate invariabil de către cel dintâi) nu mai fac referire la dialogul național în Belarus, reforma constituțională sau perioada de tranziție. De asemenea, se evită aducerea în discuție a unor chestiuni controverstae, precum cea a „integrării” Belarusului la Rusia. În schimb, stenogramele oficiale subliniază aspecte referitoare la cooperarea bilaterală, măsuri comune de combatere a coronavirusului și respingerea „imixtiunilor externe” în politica internă (TASS, BELTA, 2, 7 octombrie 2020).

Tradiționalul Forum de Investiții Rusia-Belarus – un eveniment anual care are loc la nivel inter-regional și interguvernamental – s-a desfășurat în perioada 25-29 septembrie, conform programului stabilit, în ciuda faptului că au existat temeri că ar putea fi anulat. Au fost semnate contracte în valoare de aproape 700 de milioane de dolari. Minskul deține tradițional legături economice directe cu entităţi federale ale Rusiei. Guvernatorii regionali reprezintă un capital electoral important pentru Lukaşenko în Rusia. Adresându-se forumului  de la Minsk prin videoconferință, președintele Putin a pus accent pe nevoia de stabilizare la acest moment a economiei belaruse (BELTA, 29 septembrie 2020).

Cel puțin pentru moment, Moscova se abține să se implice în procesul reformei constituționale. La 3 octombrie, parlamentul din Belarus a făcut apel la cetățeni și la organizațiile civice să transmită puncte de vedere cu privire la modificarea constituției și la reformarea sistemului politic (BELTA, 3 octombrie 2020). Punctele de vedere adunate până la 25 octombrie vor fi înaintate pentru dezbateri în cadrul unui forum convenit special, probabil un Congres Popular al tuturor cetățenilor belaruși, ca formă de „dialog național” (vezi mai sus). Această procedură va fi cu siguranță criticată ca fiind ierarhică, autoritaristă, de sus în jos și lipsită de avantajele recomandărilor occidentale. Cu toate acestea, la acest moment nu ne putem aștepta la nimic. Totuși, din punct de vedere al relațiilor dintre Rusia și Belarus, ceea ce contează acum este obținerea de către Belarus a suveranității asupra procesului constituțional.

Aparent, la acest moment Kremlinul a pus proiectul inițial de schimbare a regimului din Belarus în așteptare. Amânarea ar putea foarte bine fi temporară, evident legată de circumstanțele evoluțiilor interne și internaționale care nu pot fi prevăzute de cele două părți și care pot scăpa de sub control.

NB. Articolul a fost publicat pentru prima dată în Eurasia Daily Monitor, ediția 17, nr. 140 (Partea I) și nr. 141 (Partea a II-a).