Acasa Articole si analize Ediţii tiparite Autori
Politicienii moldoveni au ratat asistența financiară europeană, cetățenii o merită totuși!
Apropierea de Uniunea Europeană şi lansarea Parteneriatul Estic au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării și modernizării Republicii Moldova. Uniunea Europeană este cel mai important donator și partener pentru Republica Moldova. Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, care călătoresc în statele UE, a însemnat începutul unei apropieri nu doar fizice, dar și moral-spirituale de valorile UE.

Apropierea de Uniunea Europeană, implicit lansarea Parteneriatul Estic în 2009, a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării și modernizării Republicii Moldova. Cetățenii deja au resimțit impactul multitudinii de programe, proiecte și initiative diverse pe care UE le implementează în Republica Moldova. Uniunea Europeană este cel mai important donator și partener pentru Republica Moldova și cu toții ne îndreptăm aspirațiile către Uniunea Europeană când vine vorba de standarde de viață sau migrație, atunci când vine vorba de valori sau principii. Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, care călătoresc în statele UE, a însemnat începutul unei apropieri nu doar fizice, dar și moral-spirituale de valorile UE. Din acel moment, orice cetățean poate călători liber în țările din UE, văzând cu ochii proprii ce înseamnă stilul European de viață. Stilul de viață european a devenit deja un brand la care aspiră cea mai mare parte a populației țării și astfel suntem obligați să folosim această oportunitate în beneficiul cetățenilor obișnuiți ai țării. Aceasta aspirație pentru un alt stil și o altă calitate a vieții a servit drept bază pentru dezvoltarea programului ECIPES. De moment ce cetățenii vor avea Europa în casa lor, în localitatea, unde locuiesc, în afacerile pe care le dezvoltă, vor resimți în mod personal beneficiile directe ale susținerii din partea Uniunii Europene, aceasta va îmbunătăți esențial calitatea vieții lor.

Programul ECIPES a fost dezvoltat pentru oameni simpli, care utilizând platforma online eu4ecipes să poată contacta direct și ușor instituțiile UE, reducându-se astfel procedurile birocratice, costurile administrative și termenii de adresare, inclusiv și datorită faptului că toate contractele cu beneficiarii vor fi semnate exclusiv online, utilizând semnătura electronică. IDEP (Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor) Moldova a dezvoltat Programul ECIPES  (Coeziunea Europeană prin programe de susținere pentru cetațean, tânăr antrepreneur și primărie), nu ca un proiect al unui ONG, deoarece acest lucru ar reduce considerabil potențialul și importanța acestuia, ci ca o inițiativă strategică a Comisiei Europene pentru Parteneriatul Estic, destinat în primă fază cetățenilor Republicii Moldova.

Elementul de bază al oricărui stat sunt cetățenii, ei fiind cea mai importantă valoare pentru țară! Împărtășirea valorilor, standardelor și suportului european prin programele de susținere, trebuie focusată direct pe cetățean, pe locul unde acesta trăiește. În procesul dezvoltării programului ECIPES, au fost preluate cele mai bune practici.  În acest sens, am fost inspirați de programul rabla electrocasnice din România, care a înregistrat rezultate pozitive, contribuind la îmbunătățirea calității vieții oamenilor, și programul Start-up nation, destinat tinerilor. Considerăm că părinții noștri merită sprijin de la UE pentru renovarea echipamentelor electrocasnice direct la ei acasă (200 mii familii beneficiare), la fel și localitățile din care provin (50% din totalul tuturor primăriilor), precum o merită și copiii noștri (2.000 tineri 18-35 ani).

Cetățenii Republicii Moldova au dreptul să beneficieze de împărtășirea standardelor europene, anume acest deziderat fiind promovat de noi în instituțiile europene din Bruxellles. Componenta programului ECIPES este foarte simplă, inovatoare și necesară, acesta fiind motivul pentru care multe părți interesate susțin această inițiativă la nivel înalt. Programul va crea inovație și va induce optimizarea necesară, ceea ce se dorește la toate nivelurile deja de mult timp, reușitele fiind la acest moment destul de modeste.

După pandemie, mulți cetățeni - îndeosebi tinerii - vor rămâne fără muncă, vor fi afectate IMM-urile, iar municipalitățile se vor confrunta cu provocări foarte mari. Criza a demonstrat că nu suntem pregătiți pentru multe din schimbările apărute și se pare că acestea ne vor influența viața încă mult timp înainte. Ca urmare, cetățenii vor avea mare nevoie de programe de sprijin concrete, la locul de trai, în afaceri și în localitatea în care locuiesc. Astfel, programul ECIPES poate contribui la eficientizarea ajutoarelor alocate în cadrul Parteneriatului Estic, prin utilizarea tehnologiilor online, pentru a  ajuta cetățenii să devenă beneficiari direcți, rapid, concret și cu impactul necesar. Această platformă poate fi dezvoltată de Comisia Europeană și poate deveni primul proiect de coeziune între cetățenii, care au nevoie de sprijin mai mult decât oricând și de UE. Dezvoltând acest program împreună, pentru prima dată vom crea oportunități reale pentru cetățeni simpli, indiferent de guvernare. Deci, unde sunt acești cetățeni? În ce localități trăiesc, în ce condiții trăiesc, la ce viitor visează? În momentul în care tinerii, cetățenii și autoritățile locale sunt excluse din contextul cooperării UE sau al asistenței tehnice, sincer vorbind, nu este pe deplin clar cât de oneste și legitime sunt aceste procese. Pentru că merităm să fim auziți, merităm totuși un sprijin direct și, datorită digitalizării, putem reveni la situația de acum mai bine de 15 ani, când era practicată garantarea directă din partea Uniunii Europene. La această practică s-a renunțat din cauza anumitor discuții vizavi de corupție și s-a trecut la competiții și la toate celelalte proceduri, dar digitalizarea ar exclude factorul de corupere și ar permite accesarea directă a granturilor, iar fondurile ar ajunge rapid, direct și concret - la cetățean, la primar și la mica afacere. Iar tânărul, primarul și tânărul antreprenor, care reprezintă viitorul acestei țări, nu vor mai fi nevoiți să se gândească unde este Europa sau ce este Europa, o vor avea în casă, în localitate sau în afacere.

Am ajuns la etapa la care sperăm ca acest program să fie acceptat după numeroase demersuri când nimeni nu ne-a spus ce pași trebuie să urmăm, după ce am utilizat toate șansele pentru a convinge factori de decizie importanți din Parlamentul European, Comisia Europeană, guvernele și autoritățile tuturor EU-27 să ne ajute în acceptarea acestui program, pe care Comisia Europeană să-l implementeze pentru 203 mii de familii, 50% de primari și 2.000 de tineri. Deci, suntem la etapa în care vrem să aducem cetățeanul, primarul și tânărul antreprenor la calitatea de actor eligibil în programele de granturi, să contribuim la descentralizarea fondurilor europene, încât să nu fim iarăși și iarăși victimele politicienilor iresponsabili. Este bine cunoscut faptul că atunci când absorbi toate fondurile oferite, ți se oferă mai mult; iar atunci când nu absorbi nici ce ți se oferă, ți se oferă și mai puțin. E o logică simplă, pentru că dacă cineva nu are nevoie de ce i se oferă, pentru ce să-i mai dai?

Programul ECIPES ar putea soluționa și problema legată de anularea ultimei tranșe din suportul macro-financiar oferit Republicii Moldova de UE.

Solicităm anularea deciziei de retragere a ajutorului de 40 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Avem câteva zile până va fi făcută publică decizia oficială a Comisiei Europene, în pofida faptului că informațiile privind anularea ultimei tranșe au fost deja anunțate pe platforma Comisiei Europene și sperăm foarte mult că, în urma demersurilor a mai mulți eurodeputați și deputați din Parlamentul Republicii Moldova către președintele Consiliului European, dl. Charles Michel, către doamna cancelar Angela Merkel, către președinta Comisiei Europene, către Colegiul comisarilor europeni și către autoritățile Uniunii Europene din cele 27 de țări, care au delegat reprezentanți în instituțiile europene, vom reuți să-i convingem că cetățenii Republicii Moldova nu merită să fie victimele politicienilor iresponsabili și fiecare trebuie să răspundă pentru erorile sale. În momentul în care cetățeanul Republicii Moldova va greși, să fie sancționat; iar în momentul în care autoritățile au greșit, să fie sancționate ele, nu cetățeanul simplu. Și dacă fondurile au fost alocate pentru Republica Moldova, să fie alocate în interesul cetățenilor Republicii Moldova! De ce să fie sancționați cetățenii? Ei nu au greșit cu nimic. Conform ultimelor sondaje, Uniunea Europeană este susținută de circa 65% din cetățenii Republicii Moldova, ceea ce înseamnă că cetățenii sunt pe aceeași lungime de undă cu valorile Uniunii Europene, cu cetățenii Uniunii Europene și atunci ei nu merită să fie victime.

Fiind întrebați dacă este posibil să convingem Comisia Europeană pentru realocarea tranșei din suportul macro-financiar, putem afirma cu certitudine că  odată ce a fost depus efortul pentru a convinge autoritățile din Uniunea Europeană să aloce Republicii Moldova aceste 40 de milioane de euro, efortul pentru a convinge redirecționarea acestor fonduri către alte priorități, dar pentru aceeași țară, ar fi mai realist. Aceasta este o premisă, pe care noi am vrea s-o utilizăm în momentul absorbției acestor 40 de milioane de euro. Sperăm să fim auziți... Acum, avem șansa să transformăm anularea ultimei tranșe de 40 milioane euro din programul de suport macro-financiar dintr-o nereușită într-un succes unic pentru asigurarea unei susțineri necesare cetățenilor acestei țări, anume realocarea sumei respective pentru programul ECIPES. Procesul de convingere a instituțiilor UE de a acepta sau nu o anumită inițiativă este destul de anevoios, este un efort la care aduci argumente, prevederi din tratate, din memorandumuri, din acorduri, dar acesta este procesul democratic. Și dată fiind situația că această ultimă tranșă a fost ratată, din păcate, ar fi inoportun ca această sumă totuși alocată pentru Republica Moldova, pentru cetățenii Republicii Moldova să fie ratată.

Demersuri întreprinse pentru validarea și consultarea acestui program:

  • Prezentarea programului ECIPES în cadrul a 60 de întrevederi cu eurodeputați.
  • Am organizat dezbatere în Parlamentul European, cu participarea a peste 60 de invitați.
  • Am avut întrevederi și consultări cu Comisia Europeană, Comitetul Regiunilor Europene, Organizațiile societății civile din Moldova și UE, Think-Tank-uri din Moldova și UE, Ambasadele Georgiei și Ucrainei din Bruxelles.
  • Au fost înregistrate întrebări scrise de către 3 eurodeputați pentru a cere aprobarea programului ECIPES.
  • Au fost înregistrate VOX populi pentru susținerea programului ECIPES de eurodeputați din 3 grupuri.
  • Au avut loc întrevederi cu 10 deputați din Parlamentul Republicii Moldova.
  • 11 eurodeputați (din 6 țări și 2 grupuri) au înregistrat întrebări scrise către Comisia Europeană.
  • În data de 10 iunie 2020, o scrisoare semnată de 9 eurodeputați a fost transmisă în atenția Comisiei Europene pentru validarea programului.
  • În data de 22 iunie 2020, o scrisoare semnată de 5 deputați din Parlamentul Republicii Moldova a fost transmisă în atenția Comisiei Europene pentru validarea programului.
  • În data de 1 iulie 2020, a fost transmisă o scrisoare către Germania, țară care preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Scrisoarea a fost susținută de 2 eurodeputați din Germania și România, fiind adresată personal Cancelarului Germaniei, Dr. Angela Merkel.
  • În data de 14 iulie 2020, a fost transmisă o scrisoare către Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel, pentru a cere respectuos aprobarea programului ECIPES. Scrisoarea a fost susținută de 4 eurodeputați din Polonia, Slovacia și România.
  • În data de 24 iulie 2020, o scrisoare semnată de autoriii programului ECIPES, Iurie Calestru și Gabriel Mărgineanu, a fost transmisă în atenția Comisiei Europene pentru a cere direcționarea fondurilor deja anulate pentru Republica Moldova (40 milioane euro) către programul ECIPES, fiind invitată Comisia Europeană să implementeze programul pentru anii 2021-2022.
  • Au fost consultate:

       -  autoritățile publice locale (peste 150 de primari, aproximativ 16% din numărul total în Moldova http://idep.md/new/2019/11/29/8513/

     - instituții de învățământ (2 școli, colegii, școli profesionale și 2 universități) http://idep.md/new/2020/03/21/programul-ecipes-a-fost-prezentat-in-perioada-2-11-decembrie-in-institutii-de-invatamant/

     - cetățeni simpli care vor fi beneficiari direcți pentru programul de renovare a echipamentelor de uz casnic http://idep.md/new/2019/11/12/prezentarea-in-atentia-reprezentantilor-autoritatilor-publice-locale-antreprenori-si-tineret-conceptul-programului-ecipes/

Fiecare din propuneri a fost analizată, iar cele realizabile au fost incluse în conceptul final (3.0).