Evoluția denumirii fostei Iugoslavii a variat în funcție de perioada istorică în care a evoluat. Cele mai cunoscute denumiri oficiale ale acestui stat, în istoria sa, au fost:

• Regatul Iugoslaviei (1929 – 1945), denumit inițial Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (1918 – 1929);
• Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (1945 – 1992), aceasta fiind cea mai stabilă și cunoscută denumire din perioada comunistă;
• Republica Federală Iugoslavia (1992 – 2003);
• Federația/Uniunea Statală formată doar din Serbia și Muntenegru, care a existat în perioada 04 februarie 2003-03 iunie 2006. Acest stat s-a destrămat pașnic în 2006, în urma unui referendum, în urma căruia au rezultat două țări independente: Republica Serbia și Republica Muntenegru.

În prezent, din fostele teritorii iugoslave s-au format șase state suverane independente: Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina (BiH), Serbia, Muntenegru și Macedonia de Nord.

Relațiile dintre Uniunea Europeană (UE) și fosta Republică Federală Iugoslavia (ulterior Uniunea Statală Serbia și Muntenegru) au început din nou după răsturnarea lui Slobodan Milošević, în 2000, iar UE a declarat oficial statele balcanice potențiale candidate la aderare în urma Summit-ului UE-Balcanii de Vest, de la Salonic, din 2003.

În 07 noiembrie 2007, Serbia a inițiat un Acord de Stabilizare și Asociere (ASA) cu UE, acord care a intrat în vigoare la 01 septembrie 2013. Comisia Europeană a recomandat ca Serbia să fie declarată candidată oficială la integrarea în UE, la 12 octombrie 2011, iar Consiliul UE a formulat, de asemenea, recomandarea la 28 februarie 2012. Serbia a primit statutul de candidat deplin la 01 martie 2012. În decembrie 2013, Consiliul UE a aprobat deschiderea negocierilor de aderare cu Serbia, care a solicitat oficial aderarea la UE, la 22 decembrie 2009, și i s-a acordat statutul de candidat la 01 martie 2012, după cum am afirmat și anterior. Negocierile de aderare la UE au început la 21 ianuarie 2014.

Dar iată că, în 04 iunie 2026, în mass-media internațională au apărut din nou informații cu privire la poziția exprimată de fostul viceprim-ministru sârb și fondator al partidului Mișcarea Socialiștilor, Aleksandar Vulin, cu privire la faptul că Serbia trebuie să organizeze un referendum după viitoarele alegeri parlamentare privind oportunitatea continuării drumului său pentru aderarea la UE, în contextul pozițiilor exprimate și planurilor elaborate în Europa împotriva Rusiei.

Aleksandar Vulin, președintele Consiliului de Supraveghere al „Srbijaga” și fondator al Mișcării Socialiste, a publicat un text în care propune organizarea unui referendum pentru Serbia, unde cetățenii ar putea alege între integrarea în UE sau așa-numita politică a „Lumii Sârbe”.

Totuși, este de remarcat că textul elaborat pe baza punctului de vedere personal al lui A. Vulin a fost publicat în aceeași zi în care președintele sârb, Aleksandar Vučić, a declarat că susține ideea ca toate țările din Balcanii de Vest să adere simultan la UE.

În articolul său din Večernje Novosti, A. Vulin susține că integrarea europeană constituie cel mai mare obstacol în calea unității și intereselor Serbiei, referindu-se la strategia americană de apărare națională, conform căreia SUA favorizează o lume a statelor-națiune și se opun organizațiilor supranaționale.

El propune o revizuire a politicii interne și externe a Serbiei printr-un referendum obligatoriu, prezentându-l ca o alegere între UE și „Lumea Sârbă”.

Vulin descrie „Lumea Sârbă” ca un concept în care sârbii formează un singur popor politic și decid împreună asupra problemelor naționale, menținând în același timp legăturile cu Serbia, indiferent de reședință. Cu toate acestea, președintele A. Vučić s-a distanțat în mod constant de ideea „Lumii Sârbe”, afirmând că politica statului nu se ocupă de granițele altora și că acest concept nu a existat ca doctrină oficială.

În același context, trebuie să reamintim acum poziția adoptată de A. Vučić, în 2016, când îndeplinea atribuțiile funcției de prim-ministru al Serbiei, declarând pentru mass-media internațională că Serbia nu va organiza un referendum privind aderarea sau nu la UE, aderare pe care Belgradul speră să o facă în 2020. Întrebat la vremea aceea de către mass-media despre rapoartele conform cărora președintele rus, Vladimir Putin, își folosește influența în Serbia pentru a promova un referendum privind integrarea Serbiei în UE, A. Vučić a menționat atunci: „Nu știu nimic despre Putin, dar știu că unele partide sârbe solicită deschis acest lucru”. A. Vučić a adăugat: „Răspunsul meu la această întrebare este clar: Nu va exista un referendum, indiferent câte inițiative există în acest sens”. El a mai explicat atunci că există o mulțime de „idei stupide și periculoase” în Serbia și, dacă ar exista o criză acolo, ar exista o criză în întreaga regiune. După cum foarte bine se cunoaște, mai multe partide mici de dreapta care favorizau la acea vreme legăturile strânse cu Kremlinul au cerut în trecut organizarea unui referendum privind aderarea Serbiei la UE, deși țara abia începuse procesul de negocieri cu blocul comunitar.

Experții politici și criticii consideră ideea lui A. Vulin nefezabilă și bazată pe o retorică etnocentrică. Nenad Čanak[1], fondatorul LSV, leagă ideea referendumurilor obligatorii de precedente istorice, citând referendumul din 1998, privind participarea reprezentanților străini în Kosovo, care a servit la legitimarea politicilor unilaterale ale regimului S. Milošević. De asemenea, el subliniază legăturile strânse dintre ideile lui A. Vulin și doctrina Kremlinului, argumentând că retorica sa servește la manipularea opiniilor cetățenilor și la transferul responsabilității deciziilor politice strategice către cetățenii sârbi.

Sociologul și activista Vesna Pešić critică dur inițiativa lui A. Vulin, numind-o o manifestare a unei politici agresive și etnocentrice care incită la noi conflicte regionale, amintind totodată de istoria politicii sârbe din anii 1990 și de manipularea opiniei publice prin retorica naționalistă. V. Pešić subliniază că, în contextul actual, Serbia nu mai are de ales între Rusia și UE, aluzie la faptul că politica lui A. Vučić față de Moscova a rămas neschimbată și că angajamentul față de UE a fost în primul rând economic, nereflectând o orientare politică stabilă. V. Pešić concluzionează că principala provocare este lupta pentru democrație și integrare europeană, mai degrabă decât repetarea strategiilor orientate spre identitatea etnică și politica de dominație regională.

Propunerea lui A. Vulin a stârnit o dezbatere amplă în Serbia, reflectând tensiunile dintre orientarea pro-europeană și retorica naționalistă care încă persistă pe scena politică din Serbia.

În 03 aprilie 2026, liderul Mișcării Socialiștilor, membru al coaliției de guvernământ, A. Vulin, a declarat că a solicitat, în cadrul unei întâlniri cu președintele sârb A. Vučić, ca toți sârbii de pe teritoriul fostei Iugoslavii și toți cei care s-au declarat sârbi în țările lor de origine să primească automat dreptul la cetățenie sârbă.

După întâlnirea dintre reprezentanții Mișcării Socialiștilor și A. Vučić, la începutul consultărilor privind posibila organizare a unor alegeri parlamentare anticipate, A. Vulin a declarat către mass-media că i-a cerut, de asemenea, președintelui sârb să convoace un referendum obligatoriu privind continuarea integrării europene a Serbiei. „UE a demonstrat că are o politică de dublu standard față de Serbia. UE este o organizație care, în esență, nu respectă Serbia, care nu o dorește ca parte a sa, cel puțin nu la această dimensiune și independentă. UE ia mai mult decât oferă și a fost întotdeauna de partea adversarilor Serbiei”, a ținut să sublinieze A. Vulin.

În 03 aprilie, A. Vučić a început consultări cu reprezentanții partidelor politice privind organizarea unor alegeri generale anticipate și alte chestiuni politice, la care opoziția nu va participa. Președinta Adunării Naționale din Serbia, Ana Brnabić, a declarat recent că A. Vučić a anunțat lansarea discuțiilor în cadrul Partidului Progresist Sârb (SNS), dar și cu alte partide și factori politici, privind alegerile parlamentare și „direcția mai amplă a politicii externe a țării”. La rândul său, A. Vulin îi cere lui A. Vučić să acorde tuturor sârbilor dreptul la cetățenie și să organizeze un referendum privind aderarea la UE.

În acest context, este semnificativ de amintit aici că, potrivit unui sondaj de opinie publică realizat în decembrie 2025, la vremea aceea s-a ajuns la concluzia că dacă ar fi organizat un referendum privind aderarea Serbiei la UE, opțiunea celor care susțin aderarea ar câștiga la limită. În acest context, s-a ajuns la concluzia că tendința pe termen lung de scădere a părerilor favorabile și a sprijinului pentru aderarea la UE în Serbia continuă să scadă.

Iliriana Gjoni, analistă de cercetare la Carnegie Europe, a declarat pentru European Western Balkans că este dificil să se vorbească despre o schimbare a percepției Bruxelles-ului în favoarea Belgradului. Potrivit acesteia, problema nu este doar ritmul reformelor, ci chestiunea mai amplă a orientării politice și a profunzimii alinierii la standardele europene. „Drept urmare, discuțiile de la Bruxelles se învârt din ce în ce mai mult în jurul credibilității parcursului european al Serbiei, mai degrabă decât în jurul anunțurilor individuale de reformă. Deși se observă promisiuni de accelerare a reformelor, încrederea în această etapă nu se construiește prin retorică, ci prin schimbări instituționale concrete și semnale politice care demonstrează o disponibilitate reală de aliniere la UE”.

Bojana Selaković, coordonatoarea Convenției Naționale privind UE (NCEU), a declarat, la prezentarea publicației „Starea democrației în Serbia 2025”, organizată de Centrul pentru Politică Contemporană, că autoritățile sârbe fac totul, cu excepția a ceea ce cere Bruxelles-ul. „Când trebuia să ne concentrăm pe alinierea tehnică […], nu am reușit să o facem. În schimb, autoritățile din Serbia au oferit acorduri tranzacționale pe care nimeni nu le solicitase. Acum, că acest lucru nu mai este suficient, guvernul sârb s-a orientat către reforme tehnice care, dacă ar fi fost implementate acum șapte sau opt ani, ar fi putut conduce procesul de aderare într-o direcție complet diferită”, a subliniat B. Selaković. Potrivit acesteia, niciuna dintre măsurile recente ale guvernului nu produce rezultate tangibile, adăugând că astfel de acțiuni tind să domine acoperirea presei sârbe și discuțiile dintre anumiți diplomați de la Belgrad doar pentru o zi.

Ca urmare a situației create în procesul de integrare a Serbiei în UE, la sfârșitul lunii ianuarie 2026 a fost înființată o nouă echipă operațională, la inițiativa președintelui sârb, A. Vučić, însărcinată cu accelerarea alinierii Serbiei la legislația UE în diverse domenii, în mare parte domenii tehnice.

Deși autoritățile sârbe prezintă integrarea în UE ca o prioritate, retorica antieuropeană continuă să se răspândească, alături de critici din ce în ce mai aspre îndreptate către membrii Parlamentului European care au subliniat preocupările lor legate de statul de drept în Serbia.

[1] Nenad Čanak este un politician sârbo-voivodinean, fondator și fost lider al partidului regional de centru-stânga Liga Social-Democraților din Voivodina (LSV). El a condus formațiunea neîntrerupt timp de 32 de ani, de la înființarea sa din 1990 până în noiembrie 2022, când s-a retras din fruntea partidului și a fost succedat de Bojan Kostreš.

Principalele coordonate și direcții politice asociate cu numele său:

• Orientare ideologică: Este un militant pro-european dedicat antifascismului, multiculturalismului, toleranței și decentralizării administrative a Serbiei.
• Statutul Voivodinei: Promovează o viziune politică axată pe obținerea unei autonomii sporite pentru provincia Voivodina și protejarea resurselor locale împotriva exploatării centralizate.
• Poziționare pe scena politică: A fost un opozant vocal al regimului Slobodan Milošević în anii '90 și a îndeplinit funcția de Președinte al Adunării Voivodinei, în perioada 2000–2004.
• Rolul actual: Rămâne activ în viața publică și politică, oferind analize și comentarii pe teme actuale din regiune și din Balcanii de Vest, inclusiv din postura de membru al unor institute de cercetare precum Institutul Balcanii de Vest.