În contextul evoluțiilor de la dezmembrarea fostei Iugoslavii și până în prezent, totuși, Belgradul, așa cum a cultivat și în trecut, continuă să modeleze relațiile cu Moscova pe baza legăturilor culturale și religioase istorice cu Rusia. Moscova susține Belgradul în opoziția sa față de independența Kosovo, o fostă provincie sudică, predominant albaneză. Aleksandar Vučić a căutat să echilibreze procesul de dezvoltare continuă a relațiilor cu Kremlinul în același timp cu evoluția procesului de aderare a Serbiei la UE. Totuși, în ultimii ani, această linie a devenit din ce în ce mai dificil de urmat de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022. Compania petrolieră sârbă NIS, deținută de Rusia, a fost plasată sub sancțiunile SUA, forțând vânzarea sa preconizată către MOL (Ungaria), în timp ce A. Vučić a declarat că este hotărât ca Serbia să adere la UE. Pentru a justifica susținerea acestui obiectiv ce aparent pare a fi primordial pentru Belgrad, el a mai ținut să sublinieze că nivelul de dezvoltare economică a Serbiei s-a îmbunătățit, la fel ca și nivelul de trai al sârbilor și nivelul datoriei externe. „Fără îndoială, din moment ce sunt președinte, Serbia va fi pe calea sa spre UE”, a ținut să sublinieze A. Vučić.

Totuși, nu trebuie a se omite că UE a cerut de mult timp ca Serbia să consolideze statul de drept, libertatea presei și să elimine crima organizată și corupția dacă dorește să adere. În declarațiile sale, A. Vučić a recunoscut că mituirea este o problemă în Serbia și este „nemulțumit” de eforturile de a o eradica, subliniind: „Este vorba despre corupția din instituțiile statului nostru... inclusiv din partea politicienilor.” Cu toate acestea, el a respins demonstrațiile care se continuă de mai multă vreme în Serbia, aceste demomnstrații fiind catalogate personal de A. Vučić ca un complot al agențiilor internaționale de securitate - inclusiv cele din Croația, Albania și Kosovo - pentru a răsturna guvernul, fără a oferi dovezi, mai ales în contextul în care oficialii din aceste țări au negat astfel de acuzații.

Nu trebuie omis faptul că, totuși, criticii au ținut să evidențieze că reformele recente ale sistemului judiciar din Serbia i-ar reduce independența acestui sistem, complicând drumul acestei țări în procesul de aderare la UE. Drept urmare, A. Vučić a declarat că autoritățile sunt pregătite să „examineze” setul disputat de legi judiciare împreună cu organismele europene.

Al doilea și ultimul mandat al lui A. Vučić expiră în 2027, dar pe fondul protestelor stradale, el a declarat că va convoca alegeri anticipate în acest an. El a spus că nu este sigur ce va face în continuare, dar nu a exclus revenirea la politica de partid sau încercarea de a deveni prim-ministru. „Mi-ar plăcea să fiu mai puțin implicat în politică sau deloc, dar îngrijirea moștenirii mele ar putea necesita un fel de implicare, vom vedea.”

Având în vedere ce s-a întâmplat în plan politic în Serbia, nu trebuie să omitem situația critică în plan economic care se prefigura la un moment dat, ceea ce a obligat liderii politici sârbi să acționeze în regim de urgență. Reamintesc că, în Buletinul Balcanii de Vest, publicat în 10 octombrie 2025, am ținut să subliniez că în ziua de 08 octombrie 2025, Croația a întrerupt livrările de petrol către Serbia. Așadar, operatorii conductei JANAF, care au livrat țiței către Serbia din Croația, au declarat într-un comunicat, tot în 08 octombrie 2025, că au oprit livrările de țiței către Serbia și că doresc să se extindă pe alte piețe. „Acestea sunt vești proaste pentru țara noastră”, a declarat la vremea aceea președintele sârb, A. Vučić, într-un discurs extraordinar adresat națiunii, în 09 octombrie 2025, invocând „consecințe economice și politice imense”. A. Vučić a mai specificat că a refuzat cererea SUA de a naționaliza compania NIS, care este deținută majoritar de Gazprom Neft, dar în care guvernul sârb rămâne un acționar important.

Dar iată că, în data de 04 februarie 2026, președintele sârb, A. Vučić. a făcut cunoscut opiniei publice internaționale că Serbia își diversifică aprovizionarea cu resurse energetice ca urmare a reducerii cantității resurselor importate din Rusia și poartă deja discuții pentru a cumpăra gaze naturale prin intermediul unui mecanism de achiziții al Uniunii Europene (UE).

În contextul în care Serbia este o țară balcanică, care dorește să adere la UE, în prezent a rămas unul dintre puținii cumpărători din Europa de gaze naturale - peste 80% din resursele prin care îi este asigurată aprovizionarea provenind la un moment dat din Rusia. Așa cum este foarte bine cunoscut la nivel internațional, UE a făcut și continuă să facă presiuni asupra Serbiei pentru a-și găsi alternative pentru aprovizionarea cu resurse energetice, în același context în care se încearcă reducerea fluxurilor financiare destinate în cea mai mare parte a lor fondurile de război ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru susținerea operațiilor militare desfășurate în Ucraina.

Este semnificativ de menționat aici că, în contextul real creat, Serbia nu a reușit să obțină, în 2025, un nou contract pe termen lung cu Gazprom, iar un acord pe termen scurt încheiat în decembrie 2025 expiră pe 31 martie 2026.

Vučić a declarat că înțelege politica UE față de resursele energetice rusești, spunând că ei „trebuie să își ajusteze politicile energetice la anumite cerințe și solicitări”. Mai mult, într-un interviu al său la Belgrad, flancat de un steag al UE, A. Vučić a mai adăugat: „Totuși, vom avea cantități mari de gaze rusești, dar luăm din ce în ce mai mult de la europeni.” El a mai evidențiat faptul că Serbia își propune să obțină 500 de milioane de metri cubi de gaze anual, aproximativ o cincime din necesarul său, în cadrul inițiativei UE de cumpărare comună de gaze, la care s-a alăturat anul trecut.

Așa cum era de așteptat în procesul de adaptare deja declanșat, Serbia achiziționează gaze din Azerbaidjan, prin Bulgaria, iar construcția unei conducte de gaze către Macedonia de Nord, care ar oferi Serbiei acces la gaze naturale lichefiate din Grecia, este de mult așteptată și ar trebui să înceapă anul acesta, așa cum a reliefat și A. Vučić. În același context de adaptare, o conductă de petrol care leagă Serbia de România, se așteptată să fie și aceasta finalizată în 2027. Ca urmare, A. Vučić a ținut să sublinieze că „aceasta este o mare diversificare”.

Amintind aici de Azerbaidjan, nu trebuie să omitem că, în urma destrămării fostei Iugoslavii și consolidării statalității Serbiei, contactele dintre Baku și Belgrad s-au intensificat treptat. La începutul anilor 2000, în timpul președinției lui Milan Milutinović și mai târziu pe parcursul tranziției politice sub conducerea lui Vojislav Koštunica, au fost puse bazele unui dialog pragmatic între cele două state. Cele două țări împărtășeau poziții similare în probleme de suveranitate și integritate teritorială, ceea ce a creat o bază politică durabilă pentru o viitoare apropiere. Chiar și în acea etapă, înțelegerea reciprocă a principiilor dreptului internațional a constituit un pilon important de încredere. O descoperire calitativă a relațiilor Serbiei cu Azerbaidjan a avut loc în timpul președinției lui Boris Tadić (2004–2012). Această perioadă a fost martorul instituționalizării sistematice a contactelor bilaterale. Comisiile interguvernamentale au devenit mai active și s-au încheiat acorduri în domeniile economiei, investițiilor, infrastructurii și cooperării umanitare. Serbia a susținut în mod constant integritatea teritorială a Azerbaidjanului în forurile internaționale, în timp ce Baku a demonstrat o poziție comparabilă cu privire la poziția Serbiei față de Kosovo. Încrederea politică s-a adâncit, creând terenul pentru un parteneriat strategic. Sub președintele Tomislav Nikolić (2012–2017), relațiile au căpătat un impuls suplimentar. A fost semnat un acord formal privind parteneriatul strategic, iar cooperarea economică s-a extins semnificativ. Companiile azere s-au implicat în proiecte de infrastructură din Serbia, iar Baku a contribuit la inițiativele de restaurare și eforturile de dezvoltare regională. În această perioadă, relațiile bilaterale au evoluat de la solidaritate, în primul rând politică, la un angajament economic tangibil. Odată cu A. Vučić, care a ocupat mai întâi funcția de prim-ministru și ulterior cea de președinte al Serbiei, cooperarea dintre cele două state a intrat într-o nouă fază, caracterizată de pragmatism și planificare strategică pe termen lung. Serbia a considerat din ce în ce mai mult Azerbaidjanul un partener cheie în diversificarea energetică, în special pe fondul dinamicii schimbătoare din arhitectura energetică a Europei. Colaborarea s-a extins în domeniul apărării, transporturilor, agriculturii și schimburilor culturale. Astfel, în ultimii 15 ani, relațiile azero-sârbe s-au consolidat constant, însă etapa actuală este distinctă prin faptul că și cooperarea devine pe deplin instituționalizată și integrată structural.

Și așa cum era de așteptat, în 15 februarie 2026, a avut loc la Belgrad, o ceremonie oficială de bun venit pentru actualul președinte al Azerbaidjan, Ilham Aliyev. Cu această ocazie, Serbia și Azerbaidjanul au semnat un acord privind construirea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe gaz în apropierea orașului sârb Niš. Se preconizează că centrala va avea o capacitate instalată de aproximativ 500 MW, investiția fiind estimată la 600 de milioane de euro. Acordul dintre cele două state privind dezvoltarea, proiectarea, construcția și operarea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe gaz în Serbia a fost semnat de ministrul sârb al minelor și energiei, Dubravka Đedović Handanović, și de ministrul economiei din Azerbaidjan, Mikail Jabbarov. Serbia și Azerbaidjanul au semnat acorduri suplimentare în domeniile securității alimentare, cooperării economice, mass-media și comunicațiilor, schimbului cultural (cu un program de cooperare 2026-2030), colaborării în domeniul sportiv și asigurării obligatorii de sănătate. Prin urmare, vizita s-a extins dincolo de chestiuni strategice și energetice pentru a cuprinde o dimensiune umanitară substanțială, reflectând o intenție comună de a ridica relațiile la nivelul unor legături intersocietale durabile.

Anterior, cele două părți au ținut sesiunea inaugurală a consiliului lor de parteneriat strategic. Încă din septembrie 2025, președinta parlamentului sârb, Ana Brnabić, a declarat că negocierile cu Azerbaidjanul, privind construirea unei centrale electrice pe gaz natural lângă orașul Niš au fost finalizate și că investiția a fost estimată la 600 de milioane de euro. Mai mult, tot încă din 25 septembrie 2025, A. Brnabić a subliniat că s-a ajuns la un acord privind furnizarea unor cantități suplimentare de gaz și că încă de atunci se programase semnarea acordului. Încă de la vremea respectivă, Serbia avea deja cantități contractate cu Azerbaidjanul, cantități suplimentare fiind asigurate la cererea președintelui A. Vučić pentru lunile de iarnă 2025-2026, așa cum a subliniat A. Brnabić. La rândul său, chiar și președintele Serbiei, A. Vučić, la mijlocul lunii noiembrie 2025, a dezvăluit că guvernul Serbiei începea discuțiile și negocierile cu Azerbaidjanul privind o posibilă construcție comună a unei centrale electrice pe gaze de 1 GW la Niš sau a două unități mai mici.

„Noua capacitate de producție va oferi Serbiei energie electrică de bază suplimentară și o securitate energetică sporită, în special având în vedere creșterea preconizată a consumului, construcția de centre de date și nevoile industriei din sudul țării”, așa cum a subliniat Đ. Handanović. Potrivit acestei doamne ministru, capacitatea planificată a centralei pe gaz de lângă Niš este de 350 MW pentru electricitate și 150 MW pentru căldură, gazul natural fiind furnizat de Azerbaidjan pentru producție. Președintele sârb, A. Vučić, a declarat în urma discuțiilor cu I. Aliyev, că se așteaptă ca și construcția centralei menționate să dureze puțin peste doi ani. Înainte de semnare, A. Vučić a ținut să sublinieze că documentul era un acord de termeni și că partea sârbă va urmări să facă toate pregătirile necesare în următoarele două-trei luni, astfel încât proiectarea conceptuală să poată începe la scurt timp după aceea.

Proiectul strategiei energetice a țării pentru 2040 include chiar un plan pentru o centrală de cogenerare pe gaz la Niš, cu o capacitate de 150 MW pentru energie electrică și încă 100 MW pentru energie termică. O alta ar urma să fie construită la Novi Sad, aceasta fiind prevăzută la 350 MW, respectiv 100 MW.

„Vizita oficială a președintelui I. Aliyev în Serbia poate fi considerată începutul unei noi etape în relațiile Baku-Belgrad. Această vizită nu este doar un eveniment de protocol diplomatic și semnare de contracte, ci și un indicator al faptului că parteneriatul strategic format în ultimii ani între cele două state este acum la un nivel instituțional ridicat și a devenit unul deja pus în practică. Unul dintre punctele care au ocupat un loc special în discursul președintelui I. Aliyev a fost înalta apreciere acordată luptei istorice a poporului sârb pentru suveranitatea statului. Această abordare nu este întâmplătoare, Azerbaidjanul fiind, de asemenea, un stat care a luptat pentru integritatea și suveranitatea sa teritorială timp de mulți ani, asigurând în cele din urmă normele și principiile dreptului internațional prin propriile forțe. În acest context, aprecierea președintelui I. Aliyev pentru calitățile de lider ale lui A. Vučić a fost atât o curtoazie politică, cât și un mesaj de nivel strategic. Drept urmare, relația Belgrad-Baku poate fi catalogată ca fiind una de cooperare construită pe interese reciproce.

Acesta este un pas semnificativ pentru securitatea energetică a regiunii balcanice. De ce? Pentru că planul Azerbaidjanului de a achiziționa și a contribui la încă opt gigawați de capacitate energetică până în 2032 și extinderea proiectelor de energie regenerabilă cresc oportunitățile de acces la piața europeană. În acest proces, putem aprecia că Serbia poate acționa atât ca și consumator, cât și ca potențial partener de tranzit și producție. Sinergia care se formează de-a lungul axei Baku-Belgrad nu se limitează la relațiile bilaterale. Această cooperare servește la diversificarea conexiunilor energetice și de transport ale Azerbaidjanului în spațiul european. În același timp, Azerbaidjanul are o importanță strategică pentru Serbia ca partener energetic fiabil și sursă alternativă.

Așadar, acordul privind construirea unei centrale electrice comune ridică cooperarea Baku-Belgrad la o nouă etapă. Acest proiect nu numai că va consolida securitatea energetică internă a Serbiei, dar va consolida și pozițiile de investiții ale Azerbaidjanului în spațiul Balcanilor de Vest și, implicit, în cel al Europei. După cum a subliniat președintele I. Aliyev, Azerbaidjanul este pregătit să investească masiv în Serbia. Aceasta înseamnă că parteneriatul se va transformă foarte repede din relații comerciale în relații de cooperare investițională.

Pe fondul transformării relațiilor și programului de asigurare a resurselor energetice al Europei, Serbia - deși nu este membră a UE, dar este strâns angajată cu Bruxelles-ul în procesul de aderare - caută surse de energie stabile și fiabile. Azerbaidjanul, la rândul său, continuă să-și consolideze poziția de furnizor previzibil de gaze pentru Europa și își extinde implicarea în Balcani. Vizita președintelui I. Aliyev la Belgrad a demonstrat că Azerbaidjanul consideră Serbia nu doar ca pe un partener, ci ca pe un element important al strategiei sale europene mai ample. De asemenea, Belgradul subliniază că parteneriatul strategic cu Baku este construit pentru suveranitate și integritate teritorială - principii pe care ambele țări le susțin în mod constant în relațiile internaționale.

În mediul internațional actual, securitatea energetică a devenit o parte integrantă a securității naționale. Din această perspectivă, cooperarea Azerbaidjan-Serbia prezintă un model de consolidare reciprocă, nu de dependență reciprocă.

De la apropierea treptată din timpul erei B. Tadić până la coordonarea instituțională din perioada A. Vučić, legăturile bilaterale au evoluat de la solidaritate politică la o arhitectură strategică cuprinzătoare. De la energie și infrastructură la cooperarea în domeniul apărării și conectivitatea aeriană directă, cooperarea a devenit multidimensională, instituționalizată și pe termen lung. Dacă în urmă cu 15 ani accentul era pus pe construirea încrederii, astăzi Baku și Belgrad construiesc un cadru rezistent de interacțiune, capabil să reziste atât schimbărilor geopolitice regionale, cât și celor globale.

În contextul în care tensiunile dintre Azerbaidjan și Rusia persistă, în ciuda apropierii tacite care s-a materializat ca urmare a întâlnirii dintre președinții celor două țări din octombrie 2025, la Dușanbe, Tadjikistan, putem spune că Serbia a înțeles că este imperios necesar să-și schimbe viitorul în plan geopolitic și geostrategic. Totuși, nu trebuie omis faptul că relațiile Azerbaidjan-Rusia păreau să se îmbunătățească până la sfârșitul lunii decembrie 2025, când retorica a luat o întorsătură radicală spre o evoluție negativă. Într-o conferință de presă de sfârșit de an, ministrul azer de externe, Jeyhun Bayramov, a dezvăluit că Baku a fost informat că anchetatorii Rusiei ar fi închis cazul penal legat de dosarul regretatului eveniment în care armata rusă a doborât un avion civil azer, la sfârșitul anului 2024, ucigând 39 de persoane.

Concluzionând, putem spune că, în pofida relațiilor precare Rusia-Azerbaidjan, Serbia va rămâne cel puțin pe termen scurt și mediu cu propriul sistem relațional amplasat în cercurile de cooperare cu Rusia și Azerbaidjan, aceste două state rămânând cu siguranță pragmatice în ceea ce privește propriile lor interese de nivel strategic.