Acasa Articole si analize Ediţii tiparite Autori
Iran – dezvoltarea domeniului ingineriei aerospațiale și fabricării de UAV-uri în contextul fragilizării situației de securitate globale
Experiența Iranului în materie de UAV-uri îl face atractiv pentru state aflate în conflict.

Introducere

Aeronavele fără pilot (Unmanned Aerial Vehicle – UAV), denumite și drone, sunt aparate de zbor care nu au un pilot uman la bord, fiind ghidate fie de către un pilot automat, digital, fie prin telecomandă de la un centru de control de la sol sau care este situat în altă aeronavă, pilotată. Dronele sunt folosite în domeniul militar, dar și în domeniul civil.

Dronele militare sunt folosite pentru culegere de informații, supraveghere și recunoaștere în diverse acțiuni de spionaj (ISR) sau în scop combativ adică pentru executarea unor misiuni de luptă. În funcție de scopul în care sunt folosite, dronele au ca sarcină utilă aparatură specifică ISR sau/și diverse tipuri de armament în dotare.

În contextul evoluțiilor generale la nivel regional și global, interesul Iranului pentru creșterea expertizei în domeniul ingineriei aerospațiale și producerii de drone/UAV, se accelerează, devenind subiect de studiu, evaluări și prognoze, mai ales că există și percepția deja consolidată la nivel internațional, cu privire la revenirea în atenția Iranului a interesului pentru acest tip de tehnică militară (interes manifestat pe durata războiului cu Irak, dar și la momentul de față, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia).

Începuturile dezvoltării domeniului ingineriei aerospațiale și fabricării de UAV-uri în Iran

Iranienii lucrează în domeniul UAV-urilor de câteva decenii, Iranul achiziționând avioane militare de luptă din SUA, în anii '60 și '70, precum și un număr mai redus de aeronave de acest tip de producție sovietică și chineză. A devenit foarte cunoscut că Iranul are acum escadrile îmbătrânite de avioane Phantom și F-14, dar faptul că iranienii au reușit să mențină unele dintre aceste tipuri de avioane militare în exploatare atât timp cât au avut resursă de zbor vorbește despre competența lor în ingineria aerospațială, în domeniul apărării. A avea în continuare aceste avioane în stare operativă este o realizare în sine, care reflectă capacitatea inginerilor aerospațiali iranieni, care acum se reflectă și în domeniul UAV-urilor.

Iranul a încercat mai de mult să dezvolte o industrie pentru fabricarea de UAV-uri, iar unele dintre dronele sale au fost utilizate în 1997 pentru a monitoriza operațiunile marinei americane în Golf. Unele rapoarte au arătat că Iran a utilizat UAV-uri pentru a monitoriza evenimentele din Afghanistan, în anii '90, în timpul războiului civil. Prima generație de UAV-uri (Ababil), care a fost folosită în timpul războiului Iran-Irak, pare să fi fost comparată mai degrabă cu o muniție de atac ieftină, decât cu o platformă de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR). Dezvoltarea tehnologiei și experienței Iranului a inclus producerea Ababil-3, Ababil-5 tactic (un UAV de recunoaștere și supraveghere cu rază medie de acțiune), Ababil-T (un UAV de atac cu rază scurtă/medie) și Ababil-B și Ababil-S.

De pildă, Ababil-3 a fost prezentat pentru prima dată în 2010 în timpul exercițiului Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (CGRI), „Marele Profet-5” și au fost publicate imagini cu acest tip de dronă zburând pentru a identifica navele din Golful Persic. Drona a fost făcută cunoscută oficial în 2014 și predată Forțelor Armate iraniene. Ca și caracteristici tehnice de interes, Ababil-3 are o formă aerodinamică a fuzelajului diferită în comparație cu celelalte variante ale modelului Ababil, durată de zbor de opt ore și o autonomie de 250 km și poate trimite imagini simultan către stațiile de control de la sol sau orice altă platformă. În 2019, în timpul unor demonstrații, au fost publicate și imagini cu Ababil-3 înarmat cu bombe Qaem, care arătau înzestrarea cu capacitate de luptă pe lângă capabilitățile pentru executarea misiunilor ISR. Una dintre celebrele operațiuni de recunoaștere a acestei drone, care a devenit virală și în mass-media, în mai 2019, a fost aceea de survolare a portavionului american „USS Eisenhower” din Golful Persic.

Experții militari israelieni consideră că dronele iraniene reprezintă o adevărată amenințare. Ei au justificat anumite acțiuni desfășurate afirmând că trupele israeliene au doborât drone folosite de Hezbollah, într-o încercare de atac asupra unei platforme de explorare a gazelor israeliene în apele maritime contestate cu Libanul. Industria iraniană de drone se răspândește și în alte țări. În mai 2022, Iranul a deschis o fabrică de drone în Tadjikistan care produce drona Ababil-2, capabilă de acțiuni de recunoaștere și acțiuni de luptă.

Iranul a anunțat recent producția a două noi variante ale UAV-ului său de tip Ababil dezvoltat la nivel local, dintre care una, numită Ababil-S, a fost concepută special pentru operațiunile ISR. Designul aerodinamic al noilor variante ale UAV-urilor Ababil a oferit acestui model stabilitate și performanță în aer, datorate vitezei mari și manevrabilității superioare.

Argumentele care pot sta la baza creșterii semnificative a interesului Iranului pentru fabricarea și utilizarea UAV-urilor au la bază mai multe motivații.

De pildă în timpul războiului Iran-Irak, s-a constatat creșterea semnificativă a importanței Forțelor Militare Aeriene și puterii de lovire a acestora, dar nivelul de uzură înregistrat la aeronavele de luptă cu echipaj se cunoaște foarte bine, mai ales de personalul tehnic, ca fiind foarte ridicat și care face necesară executarea unor controale periodice, reglare/calibrare, reparații curente sau reparații capitale și chiar înlocuirea unor componente a căror resursă în ore de zbor a expirat.

UAV-urile au permis Iranului să îndeplinească unele dintre misiunile și rolurile celorlalte aeronave militare de luptă, având o capacitate de consum mult mai ieftină, dronele fiind și mult mai ușor de fabricat. Aatât costurile, cât și tehnologiile (unele dintre acestea fiind foarte importate) necesare pentru fabricare, reparare sau întreținere și lucrările de reglare/calibrare pentru aeronave cu pilot au permis Iranului avanseze pe această cale. UAV-urile îndeplinesc roluri și misiuni pe care, altfel, forțele aeriene iraniene cu avioane de luptă cu pilot nu le-ar putea îndeplini la o rată acceptabilă de consumuri sau chiar de pierdere a aeronavelor și vieților omenești.

Iran – progrese semnificative în fabricarea propriilor UAV-uri

În 2021, sistemele UAV din dotarea FA ale Iranului au înregistrat schimbări semnificative, făcându-se trecerea de la sisteme de mici dimensiuni, ușoare și cu rază scurtă de acțiune, la UAV-uri de dimensiuni medii până la dimensiuni gabaritice mari și mai ales cu misiuni de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR). Nu numai că portofoliul a crescut în ceea ce privește amploarea capacităților și dotărilor, UAV-urile iraniene putând fi echipate atât cu o varietate de senzori electro-optici, cât și cu armament de diverse tipuri.

De foarte multe ori și mai ales în ultimii ani a fost vehiculată întrebarea: cum a reușit Iranul să doteze FA cu UAV-uri chiar cu niveluri de performanță foarte ridicate? Se caută răspuns la această întrebare deoarece la nivel internațional s-a consolidat percepția generală că există, în linii mari, două surse mari principale pentru achiziționarea de UAV performante. Acestea sunt cunoscute ca fiind SUA și Israel, care dețin o bază avansată de cercetare și dezvoltare aerospațială și tehnologie de ultimă generație, ambele state având industrii aerospațiale de apărare capabile, pentru a putea dezvolta sisteme fără pilot de ultimă generație. Ambele țări și-au dezvoltat relativ timpuriu capabilități de vârf, evoluția lor fiind rapidă de la nivel mediu spre înalt.

În cazul Iranului, a fost invers. Iranul a venit cu o capacitate inițială destul de scăzută, iar UAV-urile produse erau ceva ce puteau fi achiziționate numai la nivel intern. Astfel, Iranul face dovada unei abordări duble în ceea ce privește fabricarea UAV-urilor necesare pentru dotarea FA. În cadrul armatei convenționale, UAV-urile îndeplinesc roluri operaționale tradiționale – cum ar fi culegere de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR) – la o varietate de intervale de timp, în funcție de tipul vehiculului și de senzorii instalați la bord, unele dintre UAV-uri având în dotare și diverse tipuri de armament. Multe dintre UAV-urile Iranului par să fie operate de CGRI, deși armata convențională și marina militară au exploatat și ele drone începând cu 2021. Se pare că Corpul Gardienilor Revoluției Islamice furnizează, de asemenea, aceste sisteme, împreună cu abilitățile de proiectare și producție, la proxy-urile regionale, care oferă Iranului posibilitatea de a nega legăturile cu orice sursă care are în dotare și utilizează aceste tipuri de UAV-uri. În acest context, Houthii din Yemen, Hamas din Gaza, Forțele de Mobilizare Populară din Irak și Hezbollah din Liban sunt exemple concrete care au utilizat UAV-uri sau muniții de atac direct (cunoscute și sub denumirea de drone sinucigașe sau kamikaze) și la care se poate identifica o amprentă ce ține de fabricația iraniană.

Ca urmare a evoluțiilor și progresului înregistrat de Iran în fabricarea de UAV-uri, este semnificativ a sublinia că în anii ‘80-‘90, Teheranul a beneficiat de cooperarea în domeniul apărării și cu China, inclusiv de achiziționarea unei varietăți de sisteme de rachete antinavă, în principal. Astfel, putem aprecia că este posibil, dacă nu probabil, ca Iranul să fi fost influențat în această perioadă de proiectele chinezești, unele dintre primele tipuri de drone de fabricație iraniană având „un design și un aspect asemănător cu cel al dronelor chinezești”. Pe măsură ce Iranul și-a dezvoltat și și-a crescut capabilitățile și portofoliul pentru fabricarea de UAV-uri, a devenit foarte clar că marea majoritate a celor deținute sunt fabricate pe plan intern. Cu toate acestea, nu este exclus ca unele componente să fi fost achiziționate pe piața gri sau să fi fost achiziționate sub acoperire, existând în anumite rapoarte ale ONU indicii cu privire la astfel de cazuri. Totuși, astfel de dosare sunt foarte greu de elucidat, deoarece în prezent designul, proiectarea și fabricarea UAV-urilor iraniene se fac integral pe plan intern.

Îndemnul Iranului de a dezvolta tehnologia dronelor și de a le opera vine din convingerea că Israelul are o putere și o capacitate aeriană superioară. Într-o emisiune de televiziune din mai 2022, Iranul a arătat imagini cu o bază de drone sub lanțul său muntos Zagros, care conținea „peste 100 de UAV-uri”. Conform unor informații furnizate de cel mai longeviv ziar israelian, „Haaretz”, în iulie 2022, președintele rus Vladimir Putin a vizitat Iranul pentru a se întâlni cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan și cu președintele iranian, Ebrahim Raisi, cu scopul oficial de a discuta strategiile de coordonare în Siria. Vizita lui Putin a fost, de asemenea, menită să se asigure că Iranul oferă Rusiei cât mai multe UAV-uri și cu arme în dotare, deoarece Putin și generalii săi și-au dat seama că sunt în urmă cu procesul de dezvoltare și fabricare a ceea ce este catalogată în zilele noastre ca o armă valoroasă și ieftină.

În iulie 2022, consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a dezvăluit că Iranul lucrează la livrarea a sute de drone iraniene pentru a sprijini Rusia în războiul său din Ucraina. Aceste informații au fost susținute de imagini din satelit și alte informații prin care se afirmă că oficialii ruși au vizitat aerodromul Kashan din Iran de cel puțin două ori în cursul verii, pentru a examina dronele iraniene care urmau să fie achiziționate. Iranul a negat categoric că a furnizat Rusiei drone, ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, subliniind că țara sa nu a oferit Rusiei nicio armă și că nici nu va fi cazul, pentru a fi folosite în războiul din Ucraina. Franța, Germania și Marea Britanie au cerut ONU să cerceteze problema, iar pe 08 septembrie 2022, SUA au sancționat mai multe companii iraniene pentru că au trimis drone la Moscova. În ciuda dovezilor tot mai mari, oficialii iranieni au continuat să nege implicarea lor în războiul din Ucraina. La începutul lunii noiembrie 2022 au dezmințit parțial și au susținut că Iranul a furnizat Rusiei drone cu mai multe luni înainte de declanșarea invadării Ucrainei. Serviciile de informații americane susțin că Iranul a trimis și membri ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice în Crimeea, pentru a ajuta Rusia să depășească unele probleme tehnice legate de dronele distribuite de Iran.

Astfel, considerăm că este foarte important și edificator a prezenta aici faptul că Iranul a dezvoltat o paletă extinsă de tipuri de drone produse pe plan intern, cu capacități și game variate de dotări. Mai mult, este semnificativ faptul că Iranul a folosit unele dintre aceste drone în misiuni desfășurate în Golful Persic și a furnizat unele dintre ele proxy-urilor regionale, pentru a fi folosite în astfel de acțiuni militare.

Următoarea prezentare pe care o facem se referă la câteva tipuri comune de drone iraniene pe care Iranul le-ar putea oferi Rusiei pentru a fi utilizate în diverse regiuni ale lumii:

1. Ababil-2

  • Rol: multirol (ISR și capacități de luptă)
  • Autonomie: 120-200 km
  • Sistem de lansare: lansator JATO, catapultă pneumatică de pe camioane și lansator
  • Muniții: n/a

2. Ababil-3

  • Rol: multirol
  • Autonomie: 100-250 km
  • Sistem de lansare: pistă
  • Muniții: rachete antitanc dirijate Almas, bombe ghidate Qaem

3. Ababil-5

  • Rol: multirol
  • Autonomie: 480 km
  • Sistem de lansare: pistă
  • Muniții: rachete antitanc dirijate Almas, bombe ghidate Qaem

4. Fotros

  • Rol: multirol
  • Autonomie: 1.700-4.000 km
  • Sistem de lansare: pistă
  • Muniții: rachete antitanc dirijate Almas, bombe ghidate Qaem, rachete de croazieră Heydar-1/2

5. Hemaseh

  • Rol: multirol
  • Autonomie: 200 km
  • Sistem de lansare: pistă
  • Muniții: bombe ghidate Qaem

6. Karrar

  • Rol: multirol
  • Autonomie: 800-1.000 km
  • Sistem de lansare: catapultă pneumatică
  • Muniții: rachete ghidate Azarakhsh, bombe ghidate de Balaban, bombe de uz general ghidate cu laser de inspirație GBU-12, rachete de croazieră antinavă dirijate cu rază medie de acțiune Kowsar, rachete ghidate cu laser Shafagh, bombe cu dispersie Simorgh, bombe Yasin cu rază lungă ghidată, bombe MK-82 ghidate cu laser

7. Mohajer Mohajer-2/2N

  • Rol: ISR
  • Raza de acțiune: Mohajer-2: 31-50 km; Mohajer-2N: 150 km
  • Sistem de lansare: catapultă pneumatică
  • Muniții: posibilă capacitate de a lansa RPG-7

8. Mohajer-4

  • Rol: ISR
  • Autonomie: 150 km
  • Sistem de lansare: catapultă pneumatică
  • Muniții: rachete nedirijate aer-sol Hyrda-70

9. Mohajer-6

  • Rol: multirol
  • Autonomie: 200-2.000 km
  • Sistem de lansare: pistă
  • Muniții: rachete antitanc dirijate Almas, bombe ghidate Qaem

10. Sadegh

  • Rol: multirol
  • Autonomie: 200 km
  • Sistem de lansare: catapultă pneumatică
  • Muniții: Rachete aer-aer Misagh adaptate

11. Shahed-129

  • Rol: multirol
  • Autonomie: 1.700 km[1]
  • Sistem de lansare: pistă
  • Muniții: Sadid bombe ghidate

12. Toufan

  • Rol: Atac kamikaze unidirecțional
  • Autonomie: 100 km
  • Sistem de lansare: lansator JATO
  • Muniții: n/a

Așa cum spuneam anterior și conform unor informații din mass-media, se pare că anumite variante ale unor tipuri de drone iraniene au fost folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei – drone de tip Shahed și Mohajer.

Cea mai comună explicație pentru interesul Rusiei de a cumpăra drone iraniene ar putea fi dorința sa de a înlocui rachetele sale scumpe de croazieră cu arme mult mai ieftine, care, într-un fel, ar obține același efect scontat într-un scenariu de război prelungit.

În același context, când vine vorba de caracteristicile și performanțele dronelor Iranului, spre deosebire de UAV-urile Turciei, care au fost deja testate, dronele iraniene nu au un istoric mult prea dovedit în acțiuni de luptă și, de aceea, putem specula că acestea se află în plin proces de testare a performanțelor pe care le pot realiza.

Concluzionând...

Cu toate că UAV-urile nu sunt un înlocuitor total pentru aeronavele de luptă cu echipaj, acestea oferă în prezent Iranului o capacitate semnificativă de desfășurare a acțiunilor militare. Având în vedere creșterea influenței regionale a Iranului ca un important actor regional, UAV-urile permit Iranului să complice înțelegerea imaginii amenințărilor pentru oponenții săi regionali.

În încheierea acestei analize, trebuie să amintim că ne aflăm acum în era dronelor și a unui alt tip de război modern. Tehnologia pentru proiectarea, fabricarea și utilizarea eficientă a dronelor va fi probabil o tehnologie critică și cuprinzătoare. Eficiența, eficacitatea și intensitatea în creștere a misiunilor executate cu diverse tipuri de UAV-uri din ce în ce mai sofisticate au transmis strategilor militari și producătorilor de arme un semnal foarte clar că acestea au un potențial deosebit de a se confrunta cu diverse armate și de a distruge ținte aflate la mulți kilometri distanță.