Acasa De interes Materiale Ediţii tiparite Autori
Ultimele ore înainte de revenirea la acordul nuclear

Înainte de cea de-a șasea rundă de negocieri de la Viena, delegațiile care au luat parte la discuțiile din spatele ușilor închise și care au reprezentat statele din Occident conduse de Washington, pe de-o parte și Iran pe de cealaltă, au luat, brusc, o pauză. Percepția generală este că Washingtonul va reveni la acordul nuclear din care s-a retras Trump, însă negocierile au luat o nouă turnură, către constrângerea Teheranului pentru a accepta un pachet incluzând acordul nuclear anterior și alte dosare cu privire la Orientul Mijlociu, cel mai important fiind legat de influența exercitată de Israel și Iran în regiune.

În primul rând, trebuie să subliniem faptul că informațiile confidențiale asupra cărora se va cădea de acord vor fi foarte importante, deoarece vor hotărî cursul evenimentelor din Orientul Mijlociu pentru următorii patru ani. Putem trage această concluzie dacă suntem atenți la evenimentele care au avut loc înainte de semnarea acordului nuclear din 2015, în care SUA și Iran și-au luat angajamente cu privire la Siria, Irak, Liban și Yemen. Cea mai importantă întrebare care se pune înaintea următoarei runde de negocieri este: care sunt concesiile pe care le vor face SUA și Iran, căci anunțul referitor la revenirea la acordul nuclear este probabil să fie făcut la finalul acestora.

De obicei, când vine vorba de Iran, vor exista întotdeauna dosare care vor fi afectate direct de orice fel de schimbare, planificare sau acord în care este implicat Teheranul. Unul din cele mai importante este legat de influența exercitată asupra multor state din Orientul Mijlociu, la care se adaugă programul nuclear și de rachete, precum și modul în care autoritățile de la Tel Aviv percep asigurarea securității proprii. Deci, fiecare chestiune trebuie abordată separat, iar probabilitatea ca zona să fie influențată de încheierea unui nou acord nuclear cu Iranul trebuie analizată minuțios.

Programul nuclear iranian

În primul rând trebuie să subliniem faptul că în Iran există două părți care uneori se luptă să își impună punctele de vedere una asupra celeilalte, cu scopul de a-l convinge pe Liderul Suprem Ali Khamenei. O parte este reprezentată de militari, conduși de generalii Gardienilor Revoluției. Cealaltă parte este reprezentată de oficiali din cadrul Ministerului de Externe, conduși de Javad Zarif. După asasinarea Gl. Soleimani, influența aripii militare a fost afectată, balanța înclinându-se în favoarea aripii diplomatice. Însă venirea la Casa Albă a lui Biden și a Democraților a ridicat moralul autorităților de la Teheran. La acest moment se susține faptul că Teheranul nu mai este nerăbdător să revină la acordul nuclear și nu dorește să renunțe la îmbogățirea uraniului, proces îmbunătățit în ultimele luni. De fapt, având în vedere că guvernul american este dispus să acorde concesii Teheranului și nu are îndrăzneala să întreprindă acțiuni militare, de ce să nu profite de această situație și să continue cu fabricarea unei bombe nucleare?

Această dezbatere a fost și este, încă, motivul pentru care s-a amânat revenirea la acordul nuclear până la acest moment. Încă de la prima rundă de negocieri de la Viena, Washingtonul era dispus să ridice sancțiunile și să revină la acordul din 2015, însă opiniile divergente din Iran au amânat adoptarea unei decizii, din cauză că acolo există un diferend care depășește cu mult granițele neînțelegerilor dintre cele două tabere ale lui Khamenei. Acest diferend intern din Iran a ajuns în vizorul opiniei publice datorită unor scurgeri ale unui interviu acordat de ministrul de externe iranian, Javad Zarif, care și-a pătat reputația în Iran și a scăzut în ochii Liderului Suprem, care l-a criticat în public, imediat.

Ținând cont de aceste aspecte, în timp ce Iran își reechilibrează balanța dintre taberele militară și diplomatică și amână adoptarea unor decizii, Washingtonul este constrâns să facă unele concesii cu privire la alte chestiuni. Cel mai probabil Iran va reveni în mod public la acord și va promite să încetinească procesul de îmbogățire a uraniului, însă, în taină și în tunelurile secrete ale fabricilor sale nucleare, lucrurile se vor desfășura cu totul altfel.

Programul de rachete balistice

Această chestiune este una din primele la care va renunța Washingtonul și partenerii săi externi. Negocierea privind faptul că Teheran va renunța la programul său de rachete balistice este absurdă, chiar lipsită de judecată. Iran, cu ajutorul Gardienilor Revoluției și-a extins liniile de producție în Irak, Siria, Liban și Yemen, unde a înființat centre aferente. Până și Hamas, care se află sub asediu în Fâșia Gaza și este monitorizat permanent de Mossad, a reușit să creeze un program de rachete balistice în cooperare cu Teheran, după cum s-a putut observa în conflictul recent din Fâșia Gaza, în care s-au folosit rachetele Qassam/Ayyash 250. Este foarte probabil ca Washingtonul să nu impună condiții cu privire la acest program, deci este cert că programul privind dezvoltarea va continua și după următorul acord.

Influența exercitată în regiune

Cea mai arzătoare chestiune din regiune este legată de Yemen. Trimisul special al SUA în Yemen încă mai este implicat într-o rundă de negocieri între Arabia Saudită, EAU și Sultanatul Oman, unde s-a întâlnit cu reprezentantul Houthi. Era evident că administrația Biden – a cărei primă decizie referitoare la Orientul Mijlociu a fost să elimine Houthi de pe lista organizațiilor teroriste de la Washington, inclusă de Trump la doar o lună înainte ca Biden să vină la Casa Albă – se va implica în zonă. Acest aspect demonstrează faptul că administrația este mai aproape de a întruni așteptările Teheranului și a aliaților săi Houthi din Yemen, în contextul oricărui acord și, probabil, va fi una din clauzele confidențiale ale acestuia. Cea mai plauzibilă soluție va fi înființarea unui guvern de coaliție, influențat într-o proporție însemnată, de Houthi.

În Siria și Liban situația nu este foarte diferită de cea din Yemen. Prezența iraniană din Siria - fie aceasta militară sau financiară - nu se va schimba, în ciuda promisiunilor israeliene care susțin contrarul, căci Teheran va continua să pună presiuni pe Washington să reducă sancțiunile economice impuse regimului Al-Assad și milițiilor sale, precum și Hezbollah-ului din Liban.

Israel

Este important să remarcăm că formarea unui nou guvern de uniune națională la Tel Aviv, fără Netanyahu, este strâns legată de negocierile de la Viena dintre Washington și Teheran. Eu consider că lobby-ul pe care Israelul l-a făcut pe lângă Washington a avut un rol esențial în a-i determina pe Lapid și pe Bennett să formeze o coaliție de guvernare ca să îl îndepărteze pe Netanyahu de la șefia guvernului. Administrația Biden a avut de-a face cu acțiunile lui Netanyahu împotriva Iranului încă de la începutul mandatului, în special cea care a avut ca țintă reactorul nuclear de la Natanz, cu toate că SUA a făcut apel la calm. Acesteia i-a urmat recentul conflict militar din Gaza. Acțiunile au contribuit la diminuarea încrederii reciproce dintre cele două părți. Acest aspect a devenit evident în momentul în care Netanyahu a ținut să sublinieze în declarațiile sale recente că „dacă Israelul ar fi obligat să aleagă între siguranța națională (adică amenințarea nucleară iraniană) și aliații săi americani, Israel va alege să-și asigure siguranța națională.” Noul guvern israelian nu va mai fi atât de conflictual în relația cu Iran și va fi mai dispus să se concentreze pe problemele interne și pe cea palestiniană.

Cu toate că noul acord nuclear poate fi perceput de unii ca reprezentând o oportunitate de a calma și controla situația tensionată din regiune, părerea mea este diferită. Ceea ce se va întâmpla este polarizarea mai acutizată a opiniilor din tabăra condusă de iranieni pe de-o parte și cea condusă de israelienii de extremă dreapta și aliații lor arabi din Abu Dhabi pe de cealaltă. Cel mai probabil calmul din perioada următoare va reprezenta preludiul unei furtuni, ale cărei scântei vor fi provocate de implicarea Iranului în regiune.