Acasa De interes Materiale Ediţii tiparite Autori
'Rimland'-ul ponto-baltic sau 'containment'-ul Federației Ruse
Extinderea NATO și intenția Federației Ruse de protejare a „vecinătății apropiate” în Europa reprezintă coeficienții geopolitici ai unui joc cu sumă nulă.
Federația Rusă nu vrea ca statele riverane Mării Baltice și Mării Negre care au făcut parte din blocul comunist, să fie transformate în „state-tampon” de către NATO.

În rimland-ul său european, proximitatea față de o Europă rusofobă, timorată de reminiscențele traumatizante ale epocii Războiului Rece constituie un factor de îngrijorare pentru Federația Rusă.

Fiind conștientă de avantajul geopolitic pe care îl oferă accesul la mări și la oceane, tradus în termeni geopolitici prin controlul rimland-ului, Federația Rusă întreprinde acțiuni care să faciliteze dislocarea forței sale maritime în rimland-ul său strategic.

Crearea unei flote puternice este vitală pentru Federația Rusă, pentru a o despărți de „stâlpul infamiei” la care politica de containment ar putea pune spațiul eurasiatic.[1]

Pentru a săvârși acest deziderat, Federația Rusă trebuie să fie în măsură să își asigure ieșirea atât la mările reci ale Nordului și Estului, cât și la mările calde ale Sudului și Vestului. La 30 de ani de la disoluția URSS, Federația Rusă pare decisă să obțină avantajele pe care le conferă rimland-ul său și de care nu a beneficiat în perioada Războiului Rece.

Astfel, Federația Rusă urmărește să fie înconjurată de „zone-tampon” precum Kaliningrad, Belarus, estul Ucrainei, Transnistria, Osetia de Sud și Abhazia, asupra cărora să-și poată exercita influența și care să-i permită accesul la Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Caspică, o „străpungere” a rimland-ului euroatlantist, format din state precum Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Cehia, România sau Georgia, situate în „vecinătatea apropiată”.[2]

Din acest motiv, extinderea NATO și intenția Federației Ruse de protejare a „vecinătății apropiate” în Europa reprezintă coeficienții geopolitici ai unui joc cu sumă nulă, în care rimland-ul ponto-baltic se constituie într-o „regiune-tampon”.[3]

Din același motiv, Federația Rusă nu vrea ca statele riverane Mării Baltice și Mării Negre care au făcut parte din blocul comunist, să fie transformate în „state-tampon” de către NATO, pentru că i-ar permite controlul rimland-ului european al Federației Ruse.[4]

Reconfigurarea poziției Federației Ruse la adresa rimland-ului ponto-baltic se materializează printr-o retorică agresivă care cuprinde acuzații de încălcare a spațiului aerian[5] și chiar incidente care limitează libertatea de navigație[6] în Marea Neagră și în Marea Baltică.

Marea Baltică, ca potențială zonă de exercitare a influenței ruse, este indisolubil legată de enclava Kaliningrad, situată între Polonia și Lituania și care are ieșire la Marea Baltică. De-a lungul timpului, Kaliningrad a reprezentat o zonă de importanță strategică, flota rusească staționând în această regiune, fiind singura poartă maritimă europeană a Federației Ruse care nu îngheață iarna, permițându-i să-și păstreze frontierele impermeabile față de Germania sau Polonia.[7]

Odată cu intervenția Federației Ruse în Ucraina, NATO a conștientizat că se află în fața unui nou context geostrategic în care Federația Rusă pune în pericol securitatea membrilor și partenerilor săi din rimland-ul ponto-baltic.

Astfel, NATO și-a consolidat prezența în zona ponto-baltică în vederea contracarării potențialelor agresiuni ale Federației Ruse, asigurând în același timp garanțiile de securitate oferite membrilor săi din această regiune.

Extinderea NATO în Europa după destrămarea Uniunii Sovietice (1991) (Sursa: NATO)

 

De altfel, Summitul de la Varșovia din 2016 a reprezentat un punct de cotitură în percepția NATO față de apărarea membrilor săi din rimland-ul ponto-baltic, cu mențiunea că NATO a abordat diferențiat riscurile de securitate la adresa statelor riverane Mării Negre, respectiv Mării Baltice: „Deși în urma anexării Crimeii, Alianța a promis că-și va crește disponibilitatea în Europa și va consolida apărarea pe flancul estic, Summitul NATO de la Varșovia 2016 s-a concentrat cu precădere asupra Mării Baltice.” [8]

Un motiv ar putea fi că, în regiunea baltică, „geografia nu este de partea NATO. Statele baltice se află pe frontiera de vest a Federației Ruse – lângă bazele, proviziile și întăririle ruse –, în timp ce forțele NATO se află mai ales în Europa de Vest și în Statele Unite [...], ceea ce înseamnă că nu se poate conta incontestabil pe NATO pentru protejarea națiunilor baltice înainte ca Federația Rusă să aibă timp să deruleze un asemenea atac”[9].

În plus, “apele de mică adâncime și strâmtorile înguste ale Mării Baltice facilitează plasarea de mine de către Federația Rusă, fiind dificil pentru NATO să manevreze nave de luptă în aceste condiții [...], care fac astfel imposibilă susținerea țărilor baltice în caz de război”[10].

Nu în cele din urmă, „Federația Rusă are avantajul de a avea minorități rusești semnificative în regiunea baltică ca urmare a dizolvării URSS, acestea putând avea un rol de rezistență și revoltă asemănător celui probat în Ucraina dacă se va considera acest lucru necesar sau util”[11].

Cu privire la rolul jucat de Marea Neagră în ecuația ponto-baltică, acest spațiu geopolitic a fost descris ca fiind o „zonă-tampon care așteaptă să fie luată în considerare” de marile puteri[12], respectiv o „sinapsă strategică”, concepte care sugerează că importanța Mării Negre este dată de interesele urmărite de marile puteri prezente în acest „complex de securitate”.

Astfel, de-a lungul secolelor, importanța strategică a Mării Negre s-a bazat pe rolul pe care regiunea l-a jucat simultan, ca „punte de legătură” și „frontieră” între foste puteri și imperii și ca „zonă-tampon” și „zonă de tranzit” între Europa și Asia. [13]

„Poziția-cheie” de „conector geopolitic” este conferită de sistemul format din strâmtorile Bosfor–Dardanele care facilitează navigația dintr-o mare „închisă” spre Oceanul Planetar și peninsula Crimeea – un veritabil „bastion maritim”.[14]

De menționat faptul că, până în anul 1991, Marea Neagră era aproape un „lac rusesc”, vectorul de proiectare a puterii navale sovietice în Marea Mediterană, poarta către mările calde din sud.[15]

Destrămarea URSS a modificat raporturile de putere la Marea Neagră, întrucât statele nou-apărute au micșorat zona de țărm a nou-constituitei Federații Ruse care caută să-și conserve rolul geopolitic de „pivot”, pe care l-a jucat URSS în construirea și menținerea „arhitecturii Războiului rece al țărmurilor”.[16]

Declarații de genul „bazinul Mării Negre și Mării Azov se află în zona rusă de interes strategic” ori „Marea Neagră oferă Federației Ruse acces direct la cele mai importante rute globale” nu fac decât să sublinieze faptul că Federația Rusă nu dorește să-i fie afectate interesele geostrategice la Marea Neagră.[17]

Pe de altă parte, concepția geopolitică euroatlantistă vizează internaționalizarea Mării Negre, prin implicarea politică și militară a actorilor extra-regionali (NATO, UE, SUA) și promovarea multilateralismului în problematica securității regionale.[18]

Extinderea NATO, prin aderarea României și Bulgariei, sprijinirea de către SUA a elitelor prooccidentale și rusofobe din Ucraina și Georgia fac ca Federația Rusă să se considere „asediată”, ceea ce o determină să acționeze în scopul „smulgerii” acestei nou-create componente a rimland-ului de sub influența euroatlantistă și „atragerii” în sfera de influență eurasiatică.[19]

Pentru Federația Rusă, menținerea influenței asupra Ucrainei și Georgiei, date fiind flota de la Marea Neagră, aflată în portul Sevastopol, baza navală din Ochanchara (Abhazia), dar și cele militare din Osetia de Sud constituie mizele strategice ale unui plan bine structurat.

Astfel, geostrategic vorbind, regiunea separatistă din estul Ucrainei, peninsula Crimeea, regiunea separatistă transnistreană (un „cap de pod”[20] sau un „cuțit rusesc înfipt în spatele Ucrainei”[21]) și regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud sunt părțile componentele ale unui „cordon de securitate” al Federației Ruse la Marea Neagră.[22]

Marea Neagră reprezintă „o fortăreață de importanță geostrategică deosebită pentru Federația Rusă[23] deoarece, pentru ca aceasta să pretindă că este o putere mediteraneeană, trebuie să dovedească mai întâi că este o mare putere la Marea Neagră”[24].

Din acest motiv, „Federația Rusă își cuplează superioritatea navală în Marea Neagră cu o influență politică și militară din ce în ce mai puternică în statele învecinate [...]. Creșterea puterii politice combinată cu o poziție militară puternică face ca Federația Rusă să devină virtualul hegemon regional în acest moment”[25].

Pentru atingerea acestui deziderat, Federația Rusă „are interesul ca Ucraina să-și piardă punctele de ieșire spre Marea Neagră”[26], anexarea Crimeii fiind cu atât mai importantă în ecuația proiecției puterii rusești în regiunea Mării Negre.

În fapt, peninsula Crimeea a fost transformată într-un adevărat place d’armes strategic la Marea Neagră, obiectivele strategice urmărite de Federația Rusă ca urmare a anexării Crimeii constând în asigurarea controlului necondiționat asupra portului Sevastopol – un centru important de proiectare globală a puterii navale a Federației Ruse, dovedindu-și eficiența pentru Flota Rusă de la Marea Neagră atunci când a fost folosit atât pentru realizarea unor blocade navale pe parcursul războiului ruso-georgian din 2008[27], dar și pentru ca să intimideze Bulgaria, România și Turcia și să interzică accesul forțelor NATO la Marea Neagră[28].

Președintele Vladimir Putin urmărind un exercițiu militar în Marea Neagră de la bordul crucișătorului purtător de rachete „Mareșal Ustinov” (Foto: Alexei Druzhinin/Sputnik/Kremlin via Reuters)

 

Situația problematică pentru NATO rezidă din faptul că regimul juridic actual al strâmtorilor turcești nu permite constituirea unei flote NATO la nivelul Mării Negre cu aport semnificativ din partea statelor membre NATO non-riverane.

Potrivit autorilor Ben Hodges, Janusz Bugajski și Peter Doran, „Marea Neagră este unică în lumea modernă, fiind singurul areal maritim deschis internațional în care Marina SUA, spre exemplu, acceptă logica conform căreia navigarea aici necesită permisiunea altcuiva”[29].

La rândul său, James Carafano consideră că „SUA a ajuns la concluzia că dezvoltarea militară a Moscovei cuplată cu eforturile diplomatice, politice și economice în creștere ale acesteia sunt destinate să definitiveze Marea Neagră ca o platformă de proiecție a puterii pentru forțele armate rusești”[30].

De altfel, potrivit lui Alexander Vershbow, „având în vedere implicațiile politice, economice și cele privind drepturile omului generate de politicile destabilizatoare ale Rusiei, toți aliații NATO sunt stakeholderi în securitatea regiunii Mării Negre [...]. Cooperarea dintre aliați va fi cheia articulării unui răspuns la provocările de securitate cu care ne confruntăm”[31].

Din acest motiv, SUA ar trebui să militeze pentru consolidarea prezenței NATO de la Marea Baltică până la Marea Neagră: „Toate acestea sunt vitale nu doar pentru a-i arăta lui Putin că America este prezentă, ci și pentru a le arăta europenilor că SUA pune în aplicare ceea ce trebuie atunci când vine vorba de contracararea influenței ruse.”[32]

În acest scenariu, România este în pole position pentru a deveni hub-ul NATO în Marea Neagră în ceea ce privește porturile, prezența marinei și apărarea împotriva rachetelor.

______________________________________________________________________________

[1] Claval, Paul: Geopolitică şi geostrategie. Gândirea politică, spaţiul şi teritoriul în secolul al XX-lea, Editura Corint, Bucureşti, 2001.

[2] Friedman, George: The next 100 years. A forecast for the 21st century, The Doubleday Publishing. Group, 2009.

[3] Bădescu, Ilie: Tratat de geopolitică, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2004.

[4] Guşă, Cozmin: Imperialism în postcomunism. Geopolitica dezordinii în fostul lagăr socialist, Editura Adevărul, Bucureşti, 2011.

[5] Russia Says It Intercepted U.S., Swedish Spy Jets Over Baltic Sea, 11 iunie, „The Moscow Times”, 2019.

[6] Larter, David: Russian military ‘harassed’ US-flagged merchant ship in the Baltic ahead of exercises, „Defense News”, 27 iunie 2017.

[7] Diener, Alexander; Hagen, Joshua: Geopolitics of the Kaliningrad exclave and enclave. Russian and EU perspective, „Eurasian Geography and Economics” no. 52, 2011.

[8] NATO, Declaraţia Summitului de la Varşovia, www.nato.int, 9 iulie 2016.

[9] Peck, Michael: Want to Stop Russia from Invading the Baltic States? Turn Poland Into a Military Powerhouse, The National Interest, 23 martie 2019.

[10] Siebold, Sabine: Germany strengthens Baltic naval alliance to counter Russian buildup, Reuters, 26 octombrie 2018.

[11] Laird, Robbin: European Direct Defense: The Case of the Baltics, Second Line of Defence, 25 ianuarie 2019.

[12] Văduva, Gheorghe: Pivot sau margine?, „GeoPolitica” nr. 14-15/2005.

[13] Maior, George Cristian: Noul Aliat. Regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Editura RAO, 2013.

[14] Ionescu, Mihail E: Regiunea lărgită a Mării Negre. Delimitări geografice, geopolitice şi geostrategice ale unui concept, „ISPAIM Occasional Papers”, vol. I, nr. 10/2007.

[15] Brzezinski, Zbigniew: Marea tablă de sah, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000.

[16] Serebrian, Oleg: Geopolitica spaţiului pontic, Ediţia a II-a revazută şi actualizată, Editura Cartier, Chişinău, 2006.

[17] Ionescu, Costin: Marea Neagră – un pivot geopolitic în dispută?, „GeoPolitica” nr. 1/2005.

[18] Maior, George Cristian; Konoplyov, Sergei: Cunoaşterea strategică în zona extinsă a Mării Negre, Editura RAO, 2011.

[19] Dughin, Alexandr: Bazele geopoliticii si viitorul geopolitic al Rusiei, Editura Eurasiatica, Bucureşti, 2011.

[20] Chifu, Iulian: Opţiunile de securitate ale Republicii Moldova, IDIS Viitorul, Chişinău, 2009.

[21] Serebrian, Oleg: Despre geopolitică, Editura Cartier, Chişinău, 2009.

[22] Russia has no intention to withdrew its fleet from Crimea, For-UA, 22 februarie 2012.

[23] Toucas, Boris: The Geostrategic Importance of the Black Sea Region: A Brief History, Center for Strategic & International Studies, februarie 2017.

[24] Policy Paper: Emerging Importance of Wider Black Sea Area security, în Proceedings: ”Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security”, Global Studies Center, Sibiu, 2018.

[25] Celac, Sergiu et al.: Why the Black Sea matters, New Strategy Center, Bucureşti, 2016.

[26] ***Policy Paper: Emerging Importance of Wider Black Sea Area security, în Proceedings: “Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security”, Global Studies Center, Sibiu, 2018

[27] Yuhas, Alan şi Jalabi, Raya: Ukraine crisis: why Russia sees Crimea as its naval stronghold, The Guardian, 7 martie 2014.

[28] Celac, Sergiu et al.: Why the Black Sea matters, New Strategy Center, Bucureşti, 2016

[29] Hodges, Ben; Bugajski, Janusz; Doran, Peter: Strengthening NATO’s Eastern Flank – A Strategy for Baltic-Black Sea Coherence, Center for European Policy Analysis, Washington, 2019.

[30] Carafano, James: US Foreign Policy in the Mediterranean Region and How it Affects Other Actors, în European Institute of the Mediterranean, Geographical Overview Yearbook 2019, 2019.

[31] Vershbow, Alexander: Alexander Vershbow: ‘Black Sea is where Russia’s aggression against Ukraine began’, în Kyiv Post, 4 iulie 2017.

[32] Carafano, James et al.: Preparing the U.S. National Security Strategy for 2020 and Beyond, The Heritage Foundation, Washington, 2019.