La jumătatea lunii aprilie, capitala irakiană a găzduit un summit arab care i-a adus împreună pe preşedintele egiptean Abdel Fattah El-Sissi, suveranul iordanian Abdallah II şi premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi, a cărui ţară deţine preşedinţia curentă a conferinţei anuale la nivel înalt a Ligii Arabe.

Poate că acest mini-summit ar fi fost trecut la rubricile rutiniere ale mijloacelor de informare în masă dacă pe agenda discuţiilor nu s-ar fi aflat un singur - şi mai rar abordat - subiect de interes nu numai pentru participanţi ci şi pentru mediile politice, arabe sau non-arabe, din regiunea Orientului Mijlociu şi nu numai: analiza oportunităţii ca, într-o perspectivă cât mai apropiată, Liga Statelor Arabe să decidă reprimirea Republicii Arabe Siriene în calitatea sa de membru al „casei comune” (care este Liga Arabă) - calitate din care această ţară arabă a fost suspendată în urmă cu 10 ani, la 16 noiembrie 2011, în contextul războiului civil sirian, iniţiativa deciziei aparținând Arabiei Saudite și Qatarului.

Summitul egipteano-iordaniano-irakian se circumscrie contextului în care Federaţia Rusă a iniţiat demersuri programatice desfăşurate atât în spaţiul regional al Orientului Mijlociu arab, cât şi în relaţionarea cu actorii extra-regionali mai mult sau mai puţin implicaţi în evoluţiile dosarului sirian, toate acestea având drept finalitate propusă recăpătarea de către Siria a calităţii de membru al Ligii Arabe, încheierea stării de „izolare şi
 încercuire” în care Siria se află de un deceniu şi, în acest context, atragerea unor sponsorizări economico-financiare necesare procesului de reconstrucţie, precum şi limitarea până la eliminare a prezenţei şi influenţei unor puteri regionale - Iran şi Turcia, cu deosebire - asupra statului, societăţii şi identităţii naţionale siriene.

Inițiate în urmă cu o lună, demersurile s-au concretizat, până în momentul de faţă, prin:

• turneul pe care ministrul rus de externe Serghei Lavrov l-a efectuat în majoritatea statelor arabe membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului;
• vizită oficială (la 12 aprilie) a aceluiaşi Serghei Lavrov la Cairo;
• contactele pe care Alexei Lavrentiev, reprezentant personal al lui Vladimir Putin pentru Siria, le-a avut în paralel la Damasc, inclusiv cu preşedintele Bashar Al-Assad;
• seria de discuții oficiale în alte capitale arabe, între care se regăsesc Iordania, Irak şi Egipt.

Abordări şi poziţii ruseşti

Realitatea evenimentelor arată că demersurile Kremlinului pe lângă liderii arabi şi la nivelul Ligii Arabe, vizând anularea rezoluţiei de suspendare a calităţii aliatului sirian de membru al organizaţiei regionale arabe au demarat încă din noiembrie 2011, adică imediat după intrarea în vigoare a deciziei adoptată de Liga Arabă. Diplomaţia rusească a insistat în culisele summitului de la Alger, din 2016, pentru cristalizarea unui curent pan-arab favorabil regimului de la Damasc, în vreme ce şeful diplomaţiei ruse a efectuat o navetă dinamică, dar discretă, în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, emiratul Qatar şi în alte capitale arabe; în aceeaşi ordine de idei, demersurile Moscovei au susţinut şi au obţinut, din partea parlamentului sirian, adoptarea - în cursul lunii aprilie a.c. - unui apel adresat comunităţii arabe, cu solicitarea de revizuire a dosarului sirian din perspectiva relațiilor cu „frații arabi” și cu forumul reprezentativ al acestora, respectiv organizaţia pan-arabă a Ligii Arabe. În egală măsură, în conclavurile confidenţiale pe care diplomaţii ruşi le-au avut şi urmează să le realizeze în continuare cu interlocutori arabi şi cu reprezentanţi civili ai opoziţiei siriene, aceştia accentuează, chiar ostentativ, o idee conexă dar nu mai puţin importantă şi anume aceea că „șubrezirea şi eliminarea puternicei prezenţe şi influenţe a Iranului islamic şi a Turciei islamiste a lui Recep Tayyip Erdoğan nu va fi realizabilă decât odată cu reîntoarcerea politică şi economică a comunităţii arabe către Damasc”.