La jumătatea lunii aprilie, capitala irakiană a găzduit un summit arab care i-a adus împreună pe preşedintele egiptean Abdel Fattah El-Sissi, suveranul iordanian Abdallah II şi premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi, a cărui ţară deţine preşedinţia curentă a conferinţei anuale la nivel înalt a Ligii Arabe.
Poate că acest mini-summit ar fi fost trecut la rubricile rutiniere ale mijloacelor de informare în masă dacă pe agenda discuţiilor nu s-ar fi aflat un singur - şi mai rar abordat - subiect de interes nu numai pentru participanţi ci şi pentru mediile politice, arabe sau non-arabe, din regiunea Orientului Mijlociu şi nu numai: analiza oportunităţii ca, într-o perspectivă cât mai apropiată, Liga Statelor Arabe să decidă reprimirea Republicii Arabe Siriene în calitatea sa de membru al „casei comune” (care este Liga Arabă) - calitate din care această ţară arabă a fost suspendată în urmă cu 10 ani, la 16 noiembrie 2011, în contextul războiului civil sirian, iniţiativa deciziei aparținând Arabiei Saudite și Qatarului.
Summitul egipteano-iordaniano-irakian se circumscrie contextului în care Federaţia Rusă a iniţiat demersuri programatice desfăşurate atât în spaţiul regional al Orientului Mijlociu arab, cât şi în relaţionarea cu actorii extra-regionali mai mult sau mai puţin implicaţi în evoluţiile dosarului sirian, toate acestea având drept finalitate propusă recăpătarea de către Siria a calităţii de membru al Ligii Arabe, încheierea stării de „izolare şi
încercuire” în care Siria se află de un deceniu şi, în acest context, atragerea unor sponsorizări economico-financiare necesare procesului de reconstrucţie, precum şi limitarea până la eliminare a prezenţei şi influenţei unor puteri regionale - Iran şi Turcia, cu deosebire - asupra statului, societăţii şi identităţii naţionale siriene.
Inițiate în urmă cu o lună, demersurile s-au concretizat, până în momentul de faţă, prin:
Abordări şi poziţii ruseşti
Realitatea evenimentelor arată că demersurile Kremlinului pe lângă liderii arabi şi la nivelul Ligii Arabe, vizând anularea rezoluţiei de suspendare a calităţii aliatului sirian de membru al organizaţiei regionale arabe au demarat încă din noiembrie 2011, adică imediat după intrarea în vigoare a deciziei adoptată de Liga Arabă. Diplomaţia rusească a insistat în culisele summitului de la Alger, din 2016, pentru cristalizarea unui curent pan-arab favorabil regimului de la Damasc, în vreme ce şeful diplomaţiei ruse a efectuat o navetă dinamică, dar discretă, în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, emiratul Qatar şi în alte capitale arabe; în aceeaşi ordine de idei, demersurile Moscovei au susţinut şi au obţinut, din partea parlamentului sirian, adoptarea - în cursul lunii aprilie a.c. - unui apel adresat comunităţii arabe, cu solicitarea de revizuire a dosarului sirian din perspectiva relațiilor cu „frații arabi” și cu forumul reprezentativ al acestora, respectiv organizaţia pan-arabă a Ligii Arabe. În egală măsură, în conclavurile confidenţiale pe care diplomaţii ruşi le-au avut şi urmează să le realizeze în continuare cu interlocutori arabi şi cu reprezentanţi civili ai opoziţiei siriene, aceştia accentuează, chiar ostentativ, o idee conexă dar nu mai puţin importantă şi anume aceea că „șubrezirea şi eliminarea puternicei prezenţe şi influenţe a Iranului islamic şi a Turciei islamiste a lui Recep Tayyip Erdoğan nu va fi realizabilă decât odată cu reîntoarcerea politică şi economică a comunităţii arabe către Damasc”.