Acasa Articole si analize Ediţii tiparite Autori
Un element de noutate în confruntarea dintre Ucraina și Rusia
Luna martie a.c. a debutat cu o creștere graduală a numărului efectivelor rusești la granițele din nord-estul, estul și sudul Ucrainei. Forțele armate ucrainene iau în calcul două scenarii plauzibile pentru actualele acțiuni militare rusești:
- O demonstrație de forță, ca avertisment la adresa Ucrainei să nu încerce să elibereze teritoriile ocupate, prin forță.
- O escaladare a activităților ostile în estul Ucrainei, urmată de încercări ale Rusiei de a-și extinde zona de ocupație.

Șapte ani s-au scurs de când Rusia a început războiul asimetric împotriva Ucrainei. La acest moment, Rusia continuă să ocupe Crimeea și părți ale regiunii Donețk-Lugansk din estul Ucrainei. Încă nu s-a înregistrat niciun progres semnificativ în ceea ce privește implementarea acordurilor de la Minsk.

Iar motivul este evident. Putin nu dorește nicidecum să piardă controlul asupra Ucrainei. O Ucraină independentă, democrată și prosperă ar reprezenta o amenințare la adresa actualului regim de la Kremlin. Moscova ar face orice să împiedice acest lucru.

În același timp, în martie a.c. Moscova își epuizase deja majoritatea instrumentelor de presiune hibridă asupra Ucrainei. Acele instrumente includeau:

  1. O „Coloana a 5-a” pro-rusă, asociată oligarhului și politicianului ucrainean Viktor Medveciuc, care este de mult un apropiat de încredere al lui Putin.
  2. Canale de televiziune controlate de partide politice și oligarhi pro-ruși.
  3. Elemente corupte în sistemul de justiție.
  4. Agenți de influență infiltrați în cercul cel mai apropiat al președintelui Ucrainei și în agenții guvernamentale.

În ianuarie-februarie a.c., Consiliul Național de Apărare și Securitate din Ucraina a aprobat o serie de măsuri care au limitat semnificativ aceste elemente rusești de influențare asimetrică în Ucraina. Viktor Medveciuc a fost inclus pe lista sancțiunilor emise de autoritățile ucrainene, fiind acuzat că finanțează activități teroriste. Mai multe posturi de televiziune afiliate acestuia și partidului său au fost închise. Președintele Zelenski a adus schimbări în sistemul de justiție și a revitalizat procesul de reformă al acestuia.

Ceea ce înseamnă că, la acest moment, Rusia mai are la dispoziție doar opțiuni speciale și militare în ceea ce privește strategia sa de a face presiuni asupra Ucrainei. Tot ceea ce poate face Rusia acum este să mențină Kievul într-o stare teamă constantă privind o posibilă invazie, astfel încât economia ucraineană să rămână fără resurse.

În același timp, Putin nu poate să invadeze pur și simplu Ucraina, fără să aibă un motiv cu care să se justifice, în opinia sa, în fața comunității internaționale. Pentru el, orice tentativă a Kievului de a recupera teritoriile pierdute prin utilizarea forței ar putea constitui un astfel de motiv.

Procesul în curs de consolidare militară rusă la granița cu Ucraina

Creșterea numărului efectivelor rusești la granițele din NE, E și S Ucrainei a început la debutul lunii martie a.c..

Până la sfârșitul lui aprilie se presupune că Rusia va disloca la granița cu Ucraina 54 de grupuri tactice de nivel batalion (GTB): 20 pe aliniamentul de NE (+10 GTB); 13 pe aliniamentul de E (+1 GTB); 21 pe aliniamentul Crimeea (+15 GTB). Numărul total de militari va crește de la 89.000, la 107.000.

Rusia a mai dislocat în teren – în Crimeea și pe aliniamentul de NE – și unități de comandă și control.

Forțele armate ucrainene iau în calcul două scenarii plauzibile pentru actualele acțiuni militare rusești:

  • O demonstrație de forță, ca avertisment la adresa Ucrainei să nu încerce să elibereze teritoriile ocupate, prin forță.
  • O escaladare a activităților ostile în estul Ucrainei, urmată de încercări ale Rusiei de a-și extinde zona de ocupație.

Ambele scenarii sunt plauzibile, având în vedere istoricul implicării Rusiei în Georgia, în 2008. Însă, creșterea numărului efectivelor militare pe direcția vest, incluzând zona înconjurând Ucraina, ar putea reprezenta un răspuns clasic al Rusiei la exercițiul NATO Defender Europe 2021 – exercițiul cu cea mai mare amploare din ultimii 30 ani care a început în aprilie a.c. și se va desfășura până în iunie a.c.. În acest an, Moscova a manifestat îngrijorare cu privire la faptul că exercițiul ar putea fi folosit pentru a sprijini o eventuală ofensivă a Ucrainei în est.

Rusia încă nu și-a revenit după șocul provocat de înfrângerea dezastruoasă a aliatului său Armenia în Karabah, în noiembrie 2020. După aceste evenimente, conducerea Rusiei a devenit mai suspicioasă, agitată și vulnerabilă la teorii ale conspirației. La acest moment nu este sigură care ar putea fi rezultatul unei eventuale intervenții militare în Ucraina. Iar acest aspect reprezintă un nou factor de descurajare.

Timpul nu este de partea lui Putin în ceea ce privește aventurile sale în Ucraina. Aceasta își va reveni cu sprijinul comunității internaționale și datorită dinamismului societății sale civile. Însă nu există speranțe ca Rusia să își „recupereze” locul între liderii mondiali dacă va rămâne în continuare în Ucraina.