Acasa De interes Materiale Ediţii tiparite Autori
Alegerile israeliene: nimic (prea nou) sub soare
Pentru a patra oară în ultimii doi ani electoratul israelian a fost chemat la rutina alegerilor anticipate pentru formarea noului guvern.
Diversitatea și fărâmițarea eșichierului politic israelian este elocvent reflectată de chiar portretele electorale și ideologice ale principalilor înscriși pe lista cursei cu obstacole către vârful executivului israelian.

Pentru a patra oară în ultimii doi ani, la 23 martie electoratul israelian a fost chemat la rutina alegerilor anticipate pentru formarea noului guvern. Deși, la trei zile de la închiderea secțiilor de votare, rezultatele detaliate și finale ale scrutinului nu erau, încă, validate și confirmate, voturile deja numărate în bună măsură și evoluțiile înregistrate la informările exit-polls au scos în evidență o realitate deja evocată la jocul prognozelor și pariurilor - anume aceea că formațiunea de dreapta Likud, condusă de Benjamin Netanyahu și, în general dreapta politică israeliană, cu întreaga sa gamă de nuanțe ideologice, rămâne forța politică dominantă pe eșichierul intern pe care recentul scrutin l-a divizat în două segmente distincte: Likud, cu 30 de mandate câștigate (cu 10 mai puțin decât la runda electorală precedentă și, oricum, departe de minimul celor 61 de fotolii necesare pentru formarea unui guvern monocolor, din totalul de 120 fotolii câte numără Knessetul israelian) pe de o parte, și restul formațiunilor politice, inclusiv lista electorală unificată a arabilor israelieni, pe care le așteaptă o strânsă și dificilă perioadă de negocieri și pertractări cu Likud pentru constituirea unei coaliții guvernamentale.

Un proces  care ar putea să nu se încheie prea curând, cu perspectiva ca, în cazul unui eșec al târguielilor, să se ajungă la situația insolită de organizare a unei a cincea runde de alegeri. Cu mențiunea că incertitudinea privind viitorul este sporită și de faptul că niciuna din  aceste formațiuni nu dispune de sufragiile necesare pentru constituirea, împreună cu Likud, a unui guvern de coaliție.

Diversitatea și fărâmițarea eșichierului politic israelian este elocvent reflectată de chiar portretele electorale și ideologice ale principalilor înscriși pe lista cursei cu obstacole către vârful executivului israelian.

Benjamin Netanyahu (Sursa:Digi24)

În pofida incertitudinilor care persistă la nivelul electoratului ca și, în egală măsură, la nivelul elitelor politice israeliene, o concluzie neîndoielnică se impune cât privește gândirea politică evreiască - anume aceea că, în Israel, tradiționala falie și starea de delimitare netă între sionismul de stânga și teritoriul forțelor politice din dreapta plajei ideologice și politice nu mai există, făcând loc unui spațiu de centru care își cere tot mai viral dreptul de cetate și de ascensiune către vârful ierarhiei politice și electorale, ceea ce permite afirmația că dreapta reprezentată de Likud și Netanyahu s-a impus, poate pentru multă vreme, ca referențial central pentru politica internă  și natura guvernanței din Israel.  Din acest punct de vedere s-a remarcat ascensiunea semnificativă a formațiunii centriste Yesh Atid (Există un viitor) condusă de politicianul, prezentatorul de televiziune, scriitorul și actorul de cinema Yair Lapid, chiar dacă, prin prisma sufragiilor obținute, Netanyahu și blocul Likud se situează indiscutabil în fruntea plutonului câștigător al scrutinului.

Yair Lapid (Sursa: timesofisrael.com)

Cum ar putea să fie explicate și înțelese reziliența și supraviețuirea, vreme de 12 ani, a lui Benjamin Netanyahu și capacitatea acestuia de a ieși „teafăr” din numeroasele momente de criză politică, doctrinară, strategică și personală pe care a trebuit să la traverseze? Un răspuns rezonabil și credibil la această interogație poate fi aflat în fisurile și fărâmițările identitare care, ani de-a rândul, au caracterizat o opoziție politică israeliană care se prezintă astăzi ca o mixtură heteroclită de grupări și curente desprinse sau care au supraviețuit amurgului în care au lunecat stânga sionistă (precum partidele Meretz și Partidul Muncii), formațiunile din dreapta eșichierului (Yisrael Beitenu - Israel, Casa noastră - al lui Avigdor Lieberman) și formațiunile de centru precum Kahol Lavan (Albastru și Alb) a fostului general Benny Gantz și chiar formațiunea Yesh Atid lui Yair Lapid (ajunsă, în alegerile recente, pe locul  secund după Benjamin Netanyahu, la o diferență de 13 mandate) și formațiuni formate de foști aliați dizidenți ai premierului (Yamina, condusă de Naftali Bennet, Lista Arabă Unită a lui Mansour Abbas etc). La această morfologie mozaicată a opoziției se adaugă și o diversitate ideologică și doctrinară bogată incluzând, sub aceeași denumire de opoziție, laici și religioși practicanți, progresiști, sioniști de dreapta, liberali și conservatori, fără că vreuna din aceste facțiuni să fi avut capacitatea de a se rupe de pluton și a se impune, cu adevărat, pe eșichierul intern. Într-un asemenea context, se poate spune că scrutinul din martie a fost o expresie și o transpunere în realitate a acestei structuri ideologice compozite și lipsite de unitate a opoziției în  care niciuna dintre componente nu a afirmat o platformă ideologică și o alternativă atractivă la sionismul ofensiv practicat  de Benjamin Netanyahu.

Pe de altă parte, analiza scrutinului nu poate să treacă cu vederea faptul că electoratul israelian include un potențial deloc neglijabil, reprezentat de alegătorii „arabi israelieni”, adică cetățeni de etnie arabă și cetățenie israeliană cu drept de vot.

În urmă cu un an, la alegerile din 20 martie, această masă electorală, reprezentată de așa-numita „Lista Arabă Unită” condusă de Ayman Odeh și-a adjudecat un număr de 15 mandate și inclusiv speranța de a putea să se lanseze, cu șanse favorabile, în cursa pentru Knesset și pentru fotoliile Executivului. Numai că la începutul acestui an „Lista lui Odeh” a trecut în dizidență, în favoarea unei noi „Liste Unite”’ și a unui lider în persoana lui Mansour Abbas, un islamist inflexibil care a pus în fruntea priorităților nu chestiunea luptei electorale, ci islamizarea formațiunii din punct de vedere ideologic și doctrinar.

Mansour Abbas (Sursa: uk.news.yahoo.com)

Rezultatul a fost acela că la scrutinul din martie Lista lui Odeh a obținut 5 fotolii în Knesset, având posibilitatea de a fi cooptată într-o virtuală coaliție guvernamentală, în vreme ce Lista lui Mansour Abbas nu a reușit să atingă nici pragul minimal de 3,25% pentru a-și asigura o prezență parlamentară.

Un element-surpriză l-a constituit accesul în componența forului parlamentar al formațiunii „Sionismul Religios”, un partid venit dinspre extrema dreaptă și constituit prin atragerea unui electoral dezamăgit și nemulțumit de pozițiile ultra-ortodocșilor tradiționaliști și conservatori, condus de ultra-radicalul Bezazel Smotrich. Acesta se pronunță, între altele, pentru ocuparea manu militari a Damascului și, cu șase fotolii obținute la scrutinul din martie, ar putea fi cooptat într-o coaliție guvernamentală.

Bezalel Smotrich (Sursa: israelhayom.com)

 * *

Dacă estimările se vor confirma și o nouă coaliție va fi constituită sub conducerea lui Benjamin Netanyahu, inclusiv prin atragerea formațiunilor de dreapta și ultra-religioase (care dispun, cumulat, de 22 de fotolii - Shas, Iudaismul Unificat al Thorei, Sionismul religios) va însemna că viitorul executiv israelian va fi unul monocolor constituit din formațiuni de dreapta și … de dreapta. Astfel încât este greu de presupus că noua formulă de guvernare va aduce, pe plan intern, regional și internațional, elemente substanțial noi în ceea ce privește viziunea politică a viitorului guvern al Statului Israel. Pentru moment, după transformarea voturilor în număr de locuri parlamentare, peisajul de la care se va pleca spre formarea unui guvern este simplu: de o parte Likud cu 30 locuri și Yesh Atid cu 17 locuri, și alte 11 partide care își vor împărți restul mandatelor parlamentare.

De unde și întrebarea legitimă pe care cetățenii și-o pun, deja: se va ajunge la o a cincea rundă de alegeri anticipate?